Cartea alba

    
     Un regizor îndragostit brusc de roman    
         
     Editura Univers este prezenta pe piata româneasca de carte cu câteva traduceri remarcabile asupra carora o sa ma opresc într-un numar viitor, dar si cu un roman original, e drept nu apartinând unui scriitor consacrat, ci, unui regizor consacrat. E vorba despre Mircea Daneliuc care a pus o clipa aparatul de filmat în cui si s-a asezat la birou, pentru a comite romanul Marilena si câteva voluptati.
    
     Un regizor îndragostit brusc de roman    
         
     Editura Univers este prezenta pe piata româneasca de carte cu câteva traduceri remarcabile asupra carora o sa ma opresc într-un numar viitor, dar si cu un roman original, e drept nu apartinând unui scriitor consacrat, ci, unui regizor consacrat. E vorba despre Mircea Daneliuc care a pus o clipa aparatul de filmat în cui si s-a asezat la birou, pentru a comite romanul Marilena si câteva voluptati. Experienta de regizor a lui Daneliuc transpare si în roman, de la scurtele indicatii regizorale, pâna la necrutatoarea privire pe care o are asupra vietii cotidiene în care traim si modul „cinematografic” al scrierii. E vorba despre istoria a trei Marilene, desfasurata pe parcursul ultimilor zece ani. Romanul începe cu impresiile Marilenei care urmeaza sa se nasca, impresii transmise în direct din lichidul amniotic, continua cu tribulatiile altei Marilene, viitoarea Mama, exersata în echilibristica existentei zilnice (între Zona libera de comunism si Punctul 8 de la Timisoara) si nefericirea iubirii, pentru a se sfârsi cu actiunea altei generatii de Marilena, mama Marilenei care între timp o nascuse pe Marilena, o Marilena barbata, înscrisa în Partid si implicata cu trup si suflet în actiunile mineresti ale începutului de an 1999 (Ma, astia ne pozeaza si, dupa aia, ne ia ca din oala. Ne ia dupa poza!). „Crunt lexical, leganând gales promiscuitati si portretizând acid, mizantropic, cu o viziune de-o virilitate debordanta, cinica si coplesitoare, Daneliuc cultiva toate aparentele misoginiei hohotitoare. Uitati-va (pare sa spuna autorul, adaugarea mea)cum se vestejesc barbatii aici, cât de repede si lamentabil li se pleosteste toata fala, în vreme ce feminitatea – în ciuda deriziunii absolute – devora totul” scrie criticul Dan C. Mihailescu si nu este prea departe de adevar. Fara sa se poata desparti de anecdoticul vietii pentru a gasi semnificatii mai profunde dincolo de voluptatea cotidiana, Daneliuc dovedeste ca e un artist a carui sensibilitate se poate manifesta la fel de bine si în literatura.    
         
     O noua forma de mecenat     
         
     M-am numarat printre cei care au avut bucuria sa participe la vernisajul expozitiei de pictura a Georgetei Grabovschi. O expozitie personala gazduita în elegantul foaier, transformat în galerie de arta, al companiei Uzinexportimport de pe Bdul Iancu de Hunedoara 8. O întreprindere de comert exterior pune pe picioare o galerie de arta? s-ar putea întreba cineva. Raspunsul este afirmativ si probabil ca este o prima initiativa de acest gen în tara noastra. Si asta datorita „încapatânarii” domnului Matache Nicolaide (PDG al Uzinexportimport, nu numai un iubitor al picturii, dar el însusi un pictor împatimit) care lanseaza în acest fel o noua forma de mecenat pentru artistii plastici români, astazi când conditia artistului a coborât în subterane. Georgeta Grabovschi, nascuta la Craiova în 1954, a absolvit facultatea de Filozofie în 1980, a urmat în particular cursuri de pictura si a absolvit Academia de Arta „Françoise Cont” din Paris. Prima expozitie personala a fost la Bucuresti în 1990, apoi, în fiecare an câte o alta expozitie, cea din 1999 fiind la New York. „Pictura Georgetei Grabovschi smulge realului „ce are mai frumos, mai minutios construit, este un loc magic în care totul se cufunda, revenind la lumina si mai pur” spune P. Romanescu. Iar mie mi-a placut lumina care vine din interiorul personajelor sale plasate în umbre moi si translucide.