Intr-una din ecranizari, inflacaratul si temerarul arheolog din Indiana Jones, e antrenat intr-o aventura exotica in regatul „craniului de cristal”. Un scenariu care se bazeaza pe un suport real. Pe o istorie autentica, sursa a numeroase opere in care se amesteca legende precolumbiene, pseudoarheologice, puteri supranaturale, negustori de arta si muzee. Ingrediente ale unui scenariu care iti taie respiratia.
Mai multe exemplare din aceste capete umane sculptate in cristal de roca exista in lume. Unele sunt expuse in marile muzee. In British Museum din Londra sau in muzeul Smithsonian din Washington. Câteva din aceste fascinante obiecte se afla in mâinile unor colectionari. Considerate capodopere de origine maiasa sau azteca, provenienta lor exacta nu e insa cunoscuta. Toate craniile au aparut ex nihilo in a doua jumatate a secolului XIX, fara sa figureze in arhivele arheologice.
Singura povestire in care se vorbeste despre descoperirea unuia dintre aceste cranii provine de la o tânara englezoaica (Anna Hedges). In 1924, aceasta il insotea pe tatal sau intr-o expeditie intr-un sit maias. Intr-una din plimbari printre ruine, e surprinsa de o mica sursa luminoasa aflata intre doua blocuri de piatra de unde extrage un magnific craniu din cuart, cu o greutate de 5 kg. Timp de decenii, Anna a relatat aceasta poveste, devenita un adevarat mit fondator, in fata a numerosi auditori, fascinati, „hipnotizati” de enigmaticele cranii. Publicul New Age pare a fi cel mai sensibil, mai ales la ideea ca aceste obiecte ar avea puteri supranaturale.
Daca misteriosul craniu si-a dezvaluit originea maiasa nu acelasi lucru e valabil si in cazul celorlalte. Intr-un document al British Museum apare urmatorul text: „Craniu de cristal de roca. Mexic. Probabil, aztec. 1300-1500 d.Ch.” Se precizeaza faptul ca obiectul a fost cumparat la o licitatie din New York in 1898. In acea vreme, in Muzeul Omului din Paris isi face intrarea un astfel de craniu, oferit de un anume Alphonse Pinort care l-a cumparat de la un colectionar ce a trait in Mexic si care i-a garantat originea azteca. La 3 ani dupa tranzactie, colectionarul incearca sa vânda un alt craniu, Muzeului National din Paris.
Care era totusi originea lor? Si din ce epoca datau? Dupa ce au procedat la diverse examinari intre 1950 si 1990, specialistii de la British Museum care a achizitionat si alte cranii au incercat sa determine timpul in care au fost lucrate, cercetatorii concentrându-se asupra urmelor lasate de instrumentele de lucru. Comparându-le cu cele produse de instrumente moderne s-a ajuns la concluzia ca principalele cranii nu sunt foarte vechi. Sub microscopul electronic cu baleiaj au aparut neindoielnice urme de instrumente moderne. Au mai ramas de rezolvat doua probleme. Stabilirea provenientei cuartului si locul in care obiectele au fost lucrate. Mai multe elemente geologice au indicat Brazilia. Asadar, craniile au fost realizate in America de Sud? Aici se impune o acolada in care se face referire la orasul Idar-Oberstein, celebru in Evul Mediu prin sculpturile in cristal de roca realizate aici.
In secolul XIX, in urma epuizarii resurselor locale, unii artizani pleaca in Brazilia pentru a profita de zacamintele de cuart. Esantioanele sunt expediate in Germania. Idar-Oberstein renaste. E posibil asadar, ca obiectele sa fi fost realizate in Germania, in secolul XIX? O ipoteza pe care cercetatorii n-au putut s-o confirme. Singura certitudine o constituie faptul ca nu e vorba de opere precolumbiene.
DORIN MARAN
Comentarii