Vechiul Testament si apocrifele vorbesc despre „experimentele genetice” ale îngerilor cazuti, care au dat nastere la „uriasi” si care au fost aspru pedepsite de Creator. Dar se pare ca aceste experimente au continuat si dupa Potop. Mentiunea din Biblie: „În zilele acelea erau pe Pamânt uriasi si chiar dupa aceea…” (Facerea 6; 4), este interpretata de anumiti analisti în sensul ca pe Pamânt au existat uriasi si dupa Potop. Într-adevar, dupa iesirea din Egipt, cei trimisi de Moise sa exploreze tara promisa au spus ca „acolo am vazut uriasi; noi paream pe lânga ei ca niste lacuste”.
Acesti uriasi sunt mentionati în mai multe locuri; de exemplu: „popor mare, numeros si înalt la statura, ca fiii lui Enac; si ei treceau drept Refaimi”, sau „întregul regat al lui Og […] cel ramas dintre uriasi, pe care Moise l-a batut”. Unii autori includ în aceeasi categorie, a crearii unor personalitati aflate deasupra standardului speciei umane, prin însamântari artificiale precedate de o manipulare genetica, chiar si imaculata conceptie a lui Iisus de catre Fecioara Maria, ca si alte nasteri miraculoase (Isaac, Ioan Botezatorul).
aptul ca la aceasta actiune este prezent arhanghelul Gabriel (în cazul lui Iisus sau Ioan) nu mai e de natura sa ne mire În plus, în momentul nasterii lui Iisus, s-au semnalat, conform evangheliilor canonice sau apocrife, numeroase fenomene: o lumina orbitoare deasupra ieslei, steaua calauzitoare a magilor, animale si oameni pe care Iosif i-a vazut nemiscati precum stana de piatra în jurul pesterii în care se nastea Iisus (azi am zice „animatie suspendata” sau „factorul Oz”) etc., toate fenomene care sunt tipice rapoartelor despre întâlnirile OZN.
Anatole France a remarcat ca istorii privind relatii amoroase între îngeri si femeile pamântene (dupa Potop) se gasesc din abundenta în scrierile celor vechi. Între autorii care au reprodus aceste istorii pot fi amintiti: Justin, Flavius Josephus, Athenagoras, Lactantius, Tertulian, Marcus Ephesianul, Eusebius, Sfântul Ambrozie, Sfântul Augustin etc. Tot de la ei ne-a ramas povata ca femeile trebuie sa se roage cu capul acoperit pentru a nu ispiti îngerii, sfat respectat în multe parti pâna în zilele noastre.
Dar astfel de istorii nu întâlnim doar la religiile monoteiste; în Grecia antica se considera ca eroii sunt hibrizi nascuti din mame pamântene si tati coborâti din Olimp. De pilda, Danae, închisa într-un turn si însamântata printr-o ploaie de aur venita din ceruri, de la Zeus, a nascut eroul Perseu. Nepoata acestuia, Alcmena, se va împreuna si ea cu Zeus, nascându-se astfel Hercule etc.
Romanii stiau de incubi, fiinte de pe un alt tarâm, care se strecoara noaptea în paturile femeilor, pentru favoruri sexuale. Aceste fapturi sunt prezente în miturile si povestile mai tuturor popoarelor, între care se includ si legendele românesti cu zburatorul. Istoricul roman Suetoniu afirma ca împaratul August a fost rezultatul unei relatii între mama lui si un incub; la fel s-a spus despre Platon, Alexandru cel Mare, Cezar, despre legendarul vrajitor Merlin si despre multi altii. Anticii mai credeau si în succubi, ipotetice fiinte feminine care vin noaptea în paturile barbatilor.
Uneori se manifesta ca o apasare pe piept, paralizie, mirosuri ca de vechi, scaderea temperaturii, atingeri, soapte rostite de o voce feminina etc. Aceeasi intrusa nocturna era cunoscuta sub numele de „femeie-vulpe” la chinezi, Lilatu de catre babilonieni, Lilith de catre evrei (care credeau ca ar fi fost prima sotie a lui Adam, înainte de Eva), Lamia, de grecii antici si apoi în evul mediu etc. La vechii germani ea se numea Mare, de unde s-a nascut expresia engleza actuala de nightmare sau cea franceza de cauchemar.
Incubii si succubii erau socotiti demoni de catre teologii medievali. Unul dintre acestia, pe nume Sinistrari, ne-a lasat o lucrare din care întelegem ca în vremea sa clericii erau tot atât de derutati de multimea rapoartelor privind incubii si succubii pe cât sunt cercetatorii moderni de rapirile OZN. Sinistrari era intrigat mai ales de faptul ca demonii din aceasta categorie nu se supun exorcistilor si nu se tem de relicve sau alte obiecte sfinte. Prin urmare, conchidea el, acesti demoni nu cad în aceeasi categorie cu diavolii.
Jacques Vallee, în cartea sa Dimensions, mentioneaza ca într-un calendar francez din secolul XV exista chiar imagini în care demonii sunt înfatisati penetrând abdomenul victimelor lor cu ace lungi, exact ca în rememorarile unor martori rapiti de OZN-uri. Sa fie oare ecoul unor întâmplari similare petrecute în Evul Mediu? (Va urma)
DAN D. FARCAS
Comentarii