Istoria contemporana a Africii a cunoscut multe convulsii si transformari dramatice, inerente drumului de la perioada coloniala la cea a cuceririi independentei. Multe state au trecut, din aceasta cauza, prin decenii intregi de razboaie civile iar loviturile de stat s-au succedat cu repeziciune, afectand stabilitatea politica din tarile respective dar si agravand situatia economica, si asa destul de precara pe continentul negru. Desigur, personajele remarcabile nu au lipsit, fie ca a fost vorba despre cele carismatice, precum Nasser sau Lumumba, fie despre genii ale raului, ca Idi Amin sau Bokassa, care au condus ca niste dictatori scelerati si excentrici tarile lor, beneficiind insa, pana la un moment dat, de tot sprijinul „lumii civilizate”.
Aventurile bravului soldat Jean-Bedel
Psihologii sunt dispusi sa-i acorde lui Bokassa circumstante atenuante, avand in vedere copilaria sa nefericita, brazdata de drame familiale si lipsite de caldura parinteasca. Nascut pe 22 februarie 1921, ca unul dintre cei 12 copii ai sefului de trib Mindogon Mgboundolou si a sotiei acestuia, Marie Yokowo, intr-un sat din padurea ecuatoriala situat la 80 km sud-vest de Bangui, Bokassa va ramane de la o varsta frageda fara ambii parinti. Tatal sau, luat prizonier de colonistii francezi carora li se opunea, este ucis de acestia iar mama, neputand suporta pierderea, se sinucide, o saptamana mai tarziu.
Ramas orfan la doar cinci ani, micul Bokassa este crescut de rudele sale si inscris ulterior la scoala Misiunii Franceze din Mbaiki. Ironizat, umilit, marginalizat din cauza conditiei sale de orfan, copilul isi va gasi refugiul in invatatura si devine atat de atasat de manualul de gramtica franceza al unui anume Bedel incat toti il numesc „Jean Bedel”. In adolescenta, intra sub obladuirea parintelui Gruner, un calugar catolic care voia sa-l dedice carierei ecleziastice. Dar, dandu-si seama ca ii lipseste total pietatea si ca are o fire bataioasa – desi foarte mic de statura, Bokassa era foarte bine cladit si ajunsese temut de cei ce-l prigonisera pana atunci – il indeamna sa se inroleze in Fortele Franceze Libere, in 1939.
Simplu soldat, Bokassa se face remarcat prin faptele sale de arme – lupta chiar in Germania, inainte de caderea nazismului! – si ajunge la gradul de sergent major. Dupa razboi, ramane in armata si, fiind deosebit de inteligent, superiorii il trimit sa studieze radiogoniometria. In calitate de expert in transmisiuni, Bokassa participa la primul razboi din Indochina, pana in 1953 si este decorat, pentru performantele sale si vitejia dovedita pana atunci in lupte, cu Croix de Guerre. Tot in acest timp, se casatoreste cu o localnica de doar 17 ani, N’guyen Thi Hue, care ii va naste o fetita. Avansat la gradul de locotenent in 1956, devine capitan cinci ani mai tarziu, parasind, pe 1 ianuarie 1962, armata franceza spre a se inscrie in fortele militare ale Republicii Centrafricane, cu grad de comandant de batalion. Ruda cu presedintele tarii, David Dacko, Bokassa avanseaza rapid in ierarhia militara, devenind curand comandant-sef al armatei nationale.
Drumul spre putere
Avertismentele pe care Dacko le primeste de la serviciile sale secrete, privind posibilitatea de a fi rasturnat de ambitiosul sau nepot, sunt tratate cu ironie. „Bokassa nu vrea decat sa adune cat mai multe medalii si este prea prost spre a se gandi macar la o lovitura de stat”, se amuza presedintele. Totusi, la insistentele fidelilor sai, formeaza o jandarmerie si o garda prezidentiala, pentru a-i asigura securitatea. Situatia grea prin care trecea tara ii convine de minune lui Bokassa iar deschiderea manifestata de Dacko fata de chinezii lui Mao Dzedung il indigneaza, intrucat in scolile franceze pe care le-a urmat a invatat sa-i urasca pe comunisti.
Coruptia infloreste peste tot, presedintele este inglodat in datorii si tot mai multi incep sa-l priveasca pe tanarul si hotaratul Bokassa ca o solutie mult mai buna decat delasatorul sau unchi. Dacko gaseste prilejul de a scapa de aceasta rubedenie recalcitranta trimitand-o la Paris, cu prilejul sarbatoririi zilei Frantei, in iulie 1965 si refuzandu-i apoi accesul in tara. Doar ca Bokassa are prieteni puternici in capitala fostei metropole si sub presiunea lor, presedintele cedeaza. Mai tarziu, Bokassa va pretinde ca insusi generalul de Gaulle i-ar fi spus personal lui Dacko: „Bokassa trebuie sa se intoarca neintarziat la postul sau. Nu accept ca tovarasii mei de arme sa aiba parte de un asemenea tratament.”
De acum, duelul devine fatis, dar Bokassa nu are curaj sa faca prima mutare, intrucat fortele de care dispune sunt net inferioare celor prezidentiale. Dar are un aliat de nadejde – capitanul Alexandre Banza, un militar curajos si mai ales foarte abil care luptase alaturi de el in Indochina. Planul sau este fara cusur: profitand de lipsa din capitala a presedintelui, aflat in vizita particulara la un apropiat de-al sau, Bokassa ii va ruga pe apropiatii lui Dacko sa vina la o consfatuire, unde ii aresteaza pe toti. Lipsiti de lideri, soldatii presedintelui trec de partea complotistilor. Dacko este capturat, silit sa demisioneze si alungat din tara.
Pe urmele lui Napoleon
Va urma unul dintre cele mai tragice si in acelasi timp mai hilare episoade ale istoriei moderne. Bokassa instaureaza un regim dictatorial, dand o serie de legi bizare: toti cetatenii cu varste intre 18 si 55 ani trebuie sa prezinte dovada ca au o slujba, cersetoria este interzisa, ritmurile de tam-tam sunt interzise noaptea si de sarbatori si o „brigada a moralitatii” este instituita, strabatand barurile si salile de dans si pedepsindu-i pe „depravati”. Poligamia, vanzarea mireselor si circumcizia feminina sunt abolite si se instaureaza un regim de teroare.
Dar opozitia vehementa fata de fortele comuniste ii atrag acestui tiran exaltat sprijinul Frantei – mai tarziu se va dovedi ca insusi presedintele Giscard d’Estaing, a fost mituit de Bokassa – in ciuda crimelor pe care le comitea. Insa oficialii francezi sunt plimbati si tratati regeste in Republica Centrafricana, in vreme ce Franta continua sa utilizeze bogatele resurse minerale ale tarii. De aceea, nimeni nu protesteaza macar atunci cand Banda, omul lui de incredere, este acuzat de complot si, furios, Bokassa il bate atat de rau incat fostul camarad trebuie sa fie tarat in fata plutonului de executie, spre a fi ucis, conform sentintei oficiale, spre a salva aparentele de legalitate.
Trecerea la islamism si imbratisarea cauzei liderului libian Gaddafi starnesc suspiciuni in Europa si Bokassa revine, pocait, in sanul Bisericii Catolice si reia prietenia cu liderii occidentali. Desigur, apogeul acestei tragi-comedii este atins pe 4 decembrie 1977, cand Bokassa, fan declarat al lui Napoleon, se incoroneaza ca imparat al „Imperiului Centrafrican”, in salvele de artilerie ale soldatilor francezi, trimisi special pentru eveniment. Ceremonia este nemaivazuta si in mai putin de 48 de ore se cheltuie circa 20 milioane de dolari, caci suveranul s-a asigurat ca nimic sa nu lipseasca; defileaza o suta de limuzine Rolls Royce si 130 de cai de rasa, canta o orchestra de 120 de muzicieni adusi de la Paris si se desfac 65.000 sticle de sampanie frantuzeasca din cea mai scumpa. Doar diamantele cu care coroana lui este incrustata valoreaza 5 milioane dolari! Extravagantele lui Bokassa ruineaza tara si toti il compara cu Idi Amin, raspandindu-se si zvonul ca ar fi, ca si acesta, canibal!
„Al treisprezecelea apostol” moare la timp…
Caderea „monstrului” nu se produce insa pana ce francezii nu-l lasa de tot din brate. In ianuarie 1979, o revolta in Bangui este reprimata cu cruzime si peste o suta de tineri sunt masacrati. Criticile internationale determina sprijinul francez pentru fostul presedinte Dacko. Istoria se repeta: atunci cand Bokassa se afla intr-o vizita in Libia, trupele franceze de comando intra in tara si preiau controlul asupra capitalei, instalandu-l ca lider pe Dacko, in urma unei operatiuni militare stralucit executate, numite „Barracuda”. Bokassa zboara spre Coasta de Fildes, unde petrece patru ani, apoi i se acorda dreptul de a veni in Franta, la resedinta lui de la Hadricourt, drept de care beneficiaza, in calitate de fost membru al Legiunii Straine.
Condamnat la moarte in contumacie, in decembrie 1980, Bokassa se reintoarce totusi din exil in 1986 si este arestat imediat. Judecat pentru tradare, crima, canibalism, este condamnat pentru primele doua capete de acuzare la moarte dar in ultima clipa sentinta este comutata in inchisoare pe viata de noul presedinte, Andre Kolingba si apoi redusa la douazeci de ani de temnita. In 1993, o amnistie generala ii aduce eliberarea. Dar ideile sale sunt la fel de extravagante si, inconjurat de cele 17 neveste si cei peste 50 de copii ai sai, se proclama al treisprezecelea apostol si pretinde ca s-ar fi intalnit in secret cu Papa. Din fericire pentru poporul sau, un atac de cord il rapune pe 3 noiembrie 1996, la Bangui, inainte de a mai pune la punct o noua „revolutie imperiala”…
GABRIEL TUDOR
Comentarii