Deloc intamplator, unii oameni de stiinta incearca sa raspunda unor intrebari referitoare la eventualitatea producerii unor schimbari esentiale in structura intima a materiei vii sau nevii. Astfel, s-a pus si problema consecintelor maririi greutatii electronilor. Se stie ca materia este constituita din zeci de particule diferite, cele mai importante fiind neutronul si protonul, care formeaza nucleul atomului, si electronul, care se roteste in jurul lor. E vorba aici despre o problema de greutate: toate aceste piese din marele lego al naturii se situeaza cam in jurul aceleiasi valori – milionime de miliardime de miliardime de gram. Cu exceptia electronului, de 1000 de ori mai usor! Dar, daca maine si acesta va ajunge la greutatea „verilor” sai?…
O lume miniaturizata
Legile mecanicii cuantice, care guverneaza lumea atomilor, sunt formale: particulele nu au o pozitie bine definita; totul e ca si cum ele s-ar dilua in spatiu, putin cate putin. Gratie acestei „dilutii”, materia ocupa loc in spatiu, dar particulele masive se dilueaza mai putin decat cele usoare. Avem un exemplu in Cosmos: stelele pitice albe si pulsarii. Cele dintai sunt atat de comprimate, incat electronii sunt practic tasati intre ei, „piticele” masurand doar cateva mii de kilometri in diametru. Pulsarii sunt si ei stele comprimate, dar constituiti din neutroni de 1000 de ori mai grei si deci de 1000 de ori mai mici! Doar cativa kilometri in diametru. Prin urmare, daca electronul ar deveni la fel de masiv precum celelalte particule, chiar si noi, oamenii, am deveni mai grei (cu circa 30%). Si, totodata, mult-mult mai mici: nu mai mult de 1,5 milimetri inaltime.
Totul devine lichid
In fine, urmarile mentionate mai sus s-ar inregistra daca omul si-ar putea pastra… forma umana. Fiindca electronii si nucleul urmeaza acelasi principiu ca atunci cand batem o minge de pamant: mingea si pamantul se atrag cu aceeasi forta, insa cum Terra e mult mai masiva, evident ca e mai greu sa fi clintita de la locul ei. In conditiile in care mingea cade de la un metru, Terra ramane absolut nemiscata. Acelasi lucru se petrece in atomi: nucleul ramane imobil, in timp ce electronii „roiesc” in jurul sau. Daca insa acesti mici monstri ar ajunge sa fie la fel de grei, nucleul s-ar pune in miscare in acelasi timp cu ei si atomii s-ar afla in imposibilitatea de a ramane cuminti la locul lor. Si-atunci, starea solida pur si simplu nu ar mai exista.
O singura particula in Univers: neutronul
Lasat de unul singur, neutronul se dezintegreaza destul de usor, in circa un sfert de ora, pentru a da nastere unui proton, unui electron si unui neutrino, care conteaza mai mult sau mai putin. Acest lucru este posibil doar pentru ca neutronul cantareste cam la fel de mult cat un proton plus un electron. Daca acesta din urma ar fi mai greu, dezintegrarea ar „costa” mult mai mult si, practic, ea nu ar avea loc niciodata. Neutronii s-ar acumula astfel in Cosmos, incat – la numai cateva minute dupa cutremuratorul Big-Bang – nu ar mai exista altceva decat ei. Adica un Univers in care nu s-ar putea petrece nimic interesant. Un fel de eterna plictiseala la nivel atomic, unde nici macar nu s-ar pune problema vietii, asa cum o cunoastem noi. Totusi, ne-am referit doar la o ipoteza; legile Universului sunt, din fericire (?), altfel formulate.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii