Adevarata drama a unui om cu personalitate puternica este incapacitatea de a se pune de acord cu el însusi. Din acest izvor nefericit tasnesc obstacolele pe care le întampina acea personalitate în a accepta ceea ce au facut altii demn de luat în seama, fie ca acei „altii” se numesc Iisus Christos, Dante Alighieri sau Isaac Newton. Analiza moderna a unui artist de mare talent precum englezul William Blake (1757-1827) nu poate exclude o scurta incursiune freudiana în copilaria personajului. Numai ca pustiul Blake nu a fost abuzat în vreun fel de parinti, ci traumatizat de vedenii mistico-religioase.
Atunci cand propriul tau copil îti spune ca a vazut la fereastra „capul lui Dumnezeu” (la patru ani!), iar pe la opt ani a observat ca „albinele dintr-un copac s-au transformat în îngeri stralucitori”, înseamna ca ai de-a face cu o alunecoasa dilema: fie ca este vorba despre o imaginatie superfecunda, fie ca un derapaj psihic este deja instalat, cu o incredibila precocitate. Din tot ceea ce am citit despre interesantul domn Blake reiese ca ambele variante sunt plauzibile…
Poet, gravor, pictor si filosof al religiei, William Blake a fost un fel de extraterestru caruia nu i s-a stabilit planeta de provenienta. „Excesiv de romantic”, „nebun de legat”, „eretic neîmblanzit”, „iluminat glorios”, toate acestea sunt etichetele puse stridentelor manifestari artistico-religioase ale unei personalitati iesite din comun care a vrut sa rescrie Biblia, Infernul lui Dante si conceptiile lui Newton si care „s-a certat cu Iisus Christos”, desi îi recunostea o superioritate dumnezeiasca.
Parea un om care a trecut pe la Judecata de Apoi si prin cele noua cercuri ale Infernului dantesc si s-a întors printre oameni pentru a „retusa” conceptiile eronate sau învechite. Sarmanul domn Blake voia o revolutie spirituala pe care n-a reusit s-o concretizeze decat contrazicandu-i pe altii. Talentul sau de poet si ilustrator de carte (a realizat gravuri pentru toate operele sale) a fost incontestabil, dar singura persoana pe care a convins-o a fost sotia sa, analfabeta Catherine Boucher – care s-a semnat cu un „X” pe certificatul de casatorie.
Rebeliunea din spiritul domnului Blake s-a manifestat si în casnicie. Dansul nu întelegea de ce sotia nu accepta o concubina în caminul conjugal. Dupa aprige si uneori contondente divergente, iubitele lui Blake nu au trecut pragul usii. Consolata, doamna Blake a început treptat sa înteleaga, avea un barbat vizionar si s-a decis sa aiba si ea „unele viziuni”, ba mistice, ba laice, în care sotul ei aparea ca salvator al omenirii. Printre versurile filosofic-înfierbantate care au miscat-o profund au fost si urmatoarele: „Închisorile sunt construite cu pietre ale legii, iar bordelurile cu pietre ale religiei” (din cartea „Proverbele Infernului”).
Aceeasi doamna Blake si-a încurajat barbatul sa dea de pamant cu profetiile biblice si sa elaboreze propriile sale viziuni, intitulate „Casatoria Infernului cu Paradisul”. Curajul novator al domnului Blake a atins apogeul cand a scris „Evanghelia nemuritoare” (The Everlasting Gospel), în care Christos nu este o prezenta mesianica si nici filosofica, ci doar o „creatie suprema”. Nu e de mirare ca domnul si doamna Blake au comunicat fecund si dupa moarte, dand un bobarnac constructiv celor care s-au îndoit vreodata de autenticitatea revolutiei spirituale promovate de neîntelesul poet lumilor profunde. Atat de profunde, încat de mormantul sau s-a ales praful si se cauta si acum un loc pentru piatra sa tombala.
PAUL IOAN
Comentarii