Proverbul il stiti, cu siguranta. Nu ne vom referi insa la imperativul comunicarii prin mesaje bine temperate, echilibrate, ci la necesitatea de a ne folosi cu chibzuinta un dar la a carui valoare deosebita nu prea ne gandim des: vocea.Vocea si emiterea sunetelor sunt rezultatul vibratiei corzilor vocale, la trecerea aerului in timpul expiratiei prin laringe. Exista diverse afectiuni care influenteaza negativ aparatul fonator, in special corzile vocale, astfel incat apar diferite tulburari de fonatie (vorbire), ce se pot agrava, mergand pana la lipsa totala a vocii (afonie).
Perturbarea emiterii sunetelor se poate manifesta sub mai multe forme:
*Fonastenia sau „oboseala vocii” apare dupa eforturi vocale minime fiind consecinta unei miozite a musculaturii laringiene, dupa laringite netratate sau suprasolicitari fonatorii;
* Disfonia sau raguseala este cea mai frecventa, vocea fiind neclara, insonora, cu sunet aspru, rugos. Apare la bolnavii cu laringite acute si cronice, dupa traumatisme laringiene, prin echimoze la nivelul corzilor vocale, in cazul unor tumori benigne sau maligne la nivelul corzilor vocale, fie dupa paralizii ale corzilor vocale.
* Afonia reprezinta pierderea completa a tonalitatii vocale si apare in diferite afectiuni ale laringelui, fie in paralizii ale muschilor aductori ai corzilor vocale, fie in situatii de stres sau soc psihic, cand apare afonia psihogena.
* Diplofonia sau vocea bitonala apare in paralizia monolaterala a corzilor vocale. Disfonia este cea mai frecventa tulburare fonatorie si este caracterizata prin voce slabita, tipata, grosolana, ragusita. Exista trei tipuri distincte de disfonie: organica, functionala si spasmotica. Disfonia spasmotica este o tulburare vocala caracterizata prin contractii si ingustari intermitente, involuntare ale laringelui in timpul fonatiei. Intreruperea fluxului de aer prin laringe este cauza vorbitului sacadat, intrerupt, laborios. Ocazional, spasmul vocal poate indeparta corzile vocale rezultand un tip special de disfonie, caracterizat prin pauze de respiratiei in timpul vorbitului.
Cauzele si factorii de risc
Disfonia este determinata de tulburari ale muschilor laringelui, tulburari ale muschilor corzilor vocale, aparitia de noduli pe corzile vocale, inflamatii, polipi. Printre cele mai frecvente cauze ale disfoniei se numara:
– Laringita, atat cea acuta cat si cea cronica, reprezinta inflamatia laringelui si poate avea etiologie virala sau bacteriana;
– Diferite traumatisme ce afecteaza laringele, corzile vocale, traumatisme cervicale ce intereseaza nervii laringieni;
– Edemul laringian de cele mai multe ori de cauza alergica;
– Paralizii ale corzilor vocale;
– Noduli sau chisturi aparute pe corzile vocale;
– Tumori laringiene;
– Iritatii ale laringelui produse de inhalarea unor substante toxice, alergice etc.;
– Stresul psihic.
Disfonia cronica poate afecta persoanele care isi folosesc foarte mult vocea, care vorbesc sau canta excesiv (profesori, cantareti) si persoanele cu traumatisme ale laringelui sau care au suferit interventii chirurgicale pe laringe.
Diagnosticul disfoniei urmareste evaluarea modificarilor calitative ale fonatiei, perioada si circumstantele in care a aparut disfonia, factorii care au declansat si agravat tulburarea de fonatie (vorbit excesiv, tipat, cantat), coexistenta altor boli etc. Investigatiile necesare pot cuprinde examen ORL, CT sau radiografie a regiunii cervicale, vizualizarea laringelui si corzilor vocale prin laringoscopie.
Tratamentul conservator cuprinde evitarea utilizarii excesive a vocii si punerea in repaus a aparatului fonator, eliminarea factorilor de risc precum fumatul, stresul, consumul de alcool, hidratarea corespunzatoare pentru evitarea uscaciunii gatului. ~n cazul in care s-a identificat o cauza organica a disfoniei trebuie tratata problema de fond. Laringita virala se rezolva de obicei de la sine, in timp ce suprainfectia bacteriana trebuie tratata cu antibiotice. ~n unele cazuri disfonia necesita interventie chirurgicala pentru inlaturarea cauzei.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii