Fascinat de lumea circului, pictorul rus Viktor Riis intra în arena numai cu intentii serioase, mai mult ca un filosof decat un acrobat. Trecut de prima tinerete si ajuns din Siberia la Moscova pentru a urma cursuri de arta dramatica, tanarul artist s-a atasat atat de mult de magia spectacolelor de circ, încat si-a dedicat întreaga cariera popularizarii acestei forme de divertisment prin lucrari tematice de o inspiratie exceptionala, apropiata de a suprarealistilor. A devenit o obsesie constructiva, asa cum Toulouse-Lautrec nu s-a dezlipit de farmecul cabaretelor.
Viktor Riis si-a ales o tematica foarte dificila pentru ca spectacolul de circ înseamna limbajul gesturilor si nu al cuvintelor. De aceea, lucrarile sale (tempera, guase, acril) trebuiau sa aiba un dinamism captivant si deseori tulburator, aidoma show-ului din realitate. Si a reusit pe deplin. Dovada obiectivitatii acestei afirmatii sta în faptul ca actualmente lucreaza în Franta în acest domeniu, creand afise, butaforie si costume pentru mai multe tari.
Afisele sale sunt atat de apreciate, încat el a reusit marea performanta de a deschide expozitii personale în Europa numai cu astfel de postere. Evident, este casatorit cu o artista de circ, iar fiul sau urmeaza aceeasi cariera… Ma întreb daca într-o pictura de-a sa, în care un clovn are capul în nori, nu este cumva un autoportret. Probabil ca da, din doua motive: mascariciul îsi ascunde astfel tristetea chipului, iar pe de alta parte trebuie sa fii cu capul în nori pentru a te înhama la o asemenea munca, dispretuita de unii.
Ca la orice artist de vocatie, sensibilitatea nu pare sa aiba limite. Suprarealistul Riis vede în circ o forma de detasare de realitate neatinsa de lasitate. Exceptionala lucrare în care autorul ne înfatiseaza un prunc disperat care cauta adapost într-o cochilie de melc ne vorbeste despre copilul care nu a murit din spiritul sau si care acum se simte un matur neajutorat. Pseudonudul femeii care sta pe scaun cu capul plecat ne descopera o alta forma de înfrangere, aceea a dragostei care se sufoca în singuratate.
O glastra cu flori la picioarele singuraticei fiinte îi aduce aminte ca a fost candva la fel de vie. Meditativul om al circului vietii are si premonitii la fel de triste. Impresionanta lucrare în care un batran are capul în maini si este privit compatimitor de un fel de divinitate este o invitatie la autoevaluare: nu cumva îmbatranim prea repede si prea nemeritat? Ambianta este si ea coplesitoare: o celula si un pat de închisoare pe care zace o saltea aparent prietenoasa.
De la deprimare la ironie nu este decat un pas. Doi îndragostiti sunt înlantuiti ca niste marionete manevrate de un clovn transformat într-un Cupidon mefistotelic. Idila se metamorfozeaza astfel caricatura a sentimentelor sublime. La fel de deprimanta este si balerina pe jumatate femeie, pe jumatate robot. Chipul acesteia exprima veselie, însa femeia este înghetata în gesturi mecanice, doar pentru a trezi din somn hormonii libidinosilor.
Interiorul intim în care performeaza si haina ei de blana sugereaza ca talentul i-a fost cumparat de un norocos al soartei. De altfel, selectia pe care am facut-o reprezinta doar metafore ale lumii circului. Ganditorul Viktor Riis nu vrea sa ne însenineze, ci doar sa traga plapuma de pe tristetea care se furiseaza uneori în sufletul nostru. Circul devine o filosofie a vietii omului de rand, dornic sa tresara cand destinul se balanseaza la trapez.
PAUL IOAN
Comentarii