Dincolo de ceea ce s-ar putea crede la prima vedere, asa-numita arta scandaloasa (AS) nu are nimic în comun cu moralitatea si, implicit, cu pornografia. Asa cum este definita cel mai simplu si eficient de catre multi critici, acest gen de arta nu are un mesaj clar sau, mai pe sleau, este „arta din care nu se întelege nimic”. Primul pe lista ignorantilor este chiar autorul, care nici macar nu-si explica de ce îl bantuie o imaginatie atat de „neconstructiva”.
Primul vinovat în aparitia acestei categorii de bazaconii interesante doar prin confuzia mesajului lor ermetic este computerul. Programele de grafica digitala, cu toate facilitatile lor interminabile, învioreaza fanteziile bolnave si chiar comatoase. Iar cand îndemanarea atinge apogeul, „artistii pe calculator” au pretentia ca zamislesc o arta moderna, în sensul deja recunoscut al sloganului „fiecare întelege ce vrea”. Mark Dimual, critic de arta californian, spune ca avem de-a face cu „un flagel care infesteaza Internetul si tinde sa ia locul adevaratei arte (…) si sa deturneze definitiv atentia tinerilor de la valorile autentice”. Astfel, „scandalul” îl reprezinta tocmai diversiunea nonvalorilor, care devin din ce în ce mai agresive în spatiul public.
Colindand cu o stupefactie bine temperata prin expozitiile online de arta scandaloasa, am reusit sa selectez cateva mostre care ar putea scapa de blamul iubitorilor de frumos, desi se afla sub eticheta de „outrageous art”. Numele autorilor nu conteaza, devreme ce ei însisi se ascund de publicitate pentru a nu-i arata lumea cu degetul. Interesant este faptul ca din suvoaiele de amatorisme care se autodemasca involuntar se detaseaza si talente care ar putea fi utile autenticei miscari a suprarealismului modern.
O caracteristica generala a imageriei artei scandaloase este aglomeratia detaliilor, scenele sufocate de personaje si obiecte amestecate precum într-o lada de gunoi menajer fara compartimente de separare (sticla, metal, plastic, hartie). Dar aiurisantele compozitii se limpezesc, putem vorbi despre un tip de mesaj care vrea sa iasa din ceata. Astfel, „Fecioarele albe” ar putea reprezenta deznadejdea unei tinereti care sufera de singuratate, tocmai pe crestele himalayene. Transformate în stane de piatra, precum nevasta lui Lot, cele trei gratii poseda cate un buchet de trandafiri înghetati, dovada ca a existat si pentru ele un rendez-vous cu fericirea
Dar care este motivul penitentei lor? Poate speranta ca viata lor ar avea vreun sens anume… Un „Cal troian” devenit o femeie întoarsa cu cheia si care ascunde în trupul ei o armata de legionari romani ar putea însemna dorinta de razbunare a iubitei înselate, pentru care agresivitatea ramane ultima placere. Din pacate, destinul a transformat-o într-o jucarie. Mai aproape de mitul feminin al Afroditei lansate candva de Sandro Botticelli („Nasterea lui Venus”, 1484), lucrarea „Asteptare” are o nuanta de duiosie care umanizeaza scena.
Daca scoica inventeaza perla, aceasta inventeaza la randu-i o zeita irezistibila si sfioasa. În „Arca fara Noe”, o pluta supravietuieste într-o mlastina, purtand un ciob de casa cu toate ingredientele ei, mai putin omul. Numai un telescop stingher ne da un indiciu asupra fostului proprietar: un visator care sfida infinitivul, în timp ce „bojdeuca” sa pleca într-o calatorie fara întoarcere… Bucuriile „artei scandaloase” sunt rare si ne este confirmata, a cata oara?, ca forma fara fond nu vrea sa se desparta de sensibilitatea noastra.
PAUL IOAN
Comentarii