Toxicomania este apetenta anormala si prelungita manifestata de anumite persoane pentru substante toxice sau droguri, pe care acestea le-au cunoscut in mod intamplator sau prin cautarea voluntara a efectului analgezic, euforizant sau dynalic, apetenta care devine repede o obisnuinta tiranica, atragand dupa sine marirea progresiva a dozelor. Aceste substante toxice, datorita unei mari nocivitati proprii, ii fac pe unii autori sa se refere la puterea lor toxicomanogena (alcaloizi ai opiului) sau printr-o folosire foarte intensiva si prelungita (alcool) provoaca in organism reactii de adaptare ce se traduc prin toleranta paradoxala, printr-o stare de nevoie imperioasa si prin accidente mai mult sau mai putin impresionante in cazul unei intreruperi bruste a consumului.
Toxicomania este o stare de intoxicare periodica sau cronica, daunatoare individului si societatii, provocata de consumul repetat al unui drog (natural sau artificial). Caracteristicile sale sunt:
– Dorinta de neînfranat sau nevoia de a continua consumul drogului si de a-l procura prin orice mijloace.
– Tendinta de a mari dozele.
– Dependenta de ordin psihic (psihologic) si, uneori, fizic fata de efectele drogului.
Sindromul toxicomanic are etapele urmatoare:
– Euforia initiala, stare tranzitorie. Ea este caracteristica numai anumitor stupefiante (mai ales opiului si morfinei). Este un fel de anestezie care-i da toxicomanului senzatia de plutire intr-o lume imponderabila, cu vagi momente de „fericire vegetala”. In aceasta stare de supraexcitare a imaginatiei, sub forma de vise stranii si deseori erotice, omul isi pierde controlul.
– Toleranta, care se instaleaza lent, are un caracter temporar, pentru ca poate sa dispara daca subiectul renunta la drogul care a provocat-o. Fenomenul de toleranta se explica prin reactia organismului fata de efectele aceleiasi doze de substanta administrate in mod repetat. Incetul cu incetul, organismul reactioneaza mai slab, pe masura ce are loc o adaptare functionala. Este momentul in care ficatul neutralizeaza si metabolizeaza drogul.
Dependenta. Majoritatea cercetatorilor au ajuns la concluzia ca este un fenomen fizic si psihic totodata, ce se manifesta prin simptomele clasice de abstinenta pe care toxicomanul le suporta foarte greu si cu riscul unor crize organice ori functionale severe. Formele de manifestare difera de la individ la individ.
Abstinenta se produce la 12-48 ore de la incetarea administrarii drogului. Toxicomanul nu poate suporta aceasta stare, care-i provoaca tulburari nervoase, tahicardie, spasme viscerale si musculare, varsaturi, salivatie abundenta, diaree, hipersecretii glandulare. Asemenea manifestari sunt insotite de simptome psihice, insomnie, anxietate, agitatie psihomotorie, crize de isterie. Unii specialisti resping termenul de obisnuinta: obisnuinta nu este decat o stare de care te poti elibera oricand printr-un efort de vointa, asa cum este dovedit in cazul tutunului, in timp ce in toxicomania adevarata exista intotdeauna o dubla dependenta, psihica si fizica, care nu poate fi oricand invinsa.
Dependenta
Cautand acel element comun care sa caracterizeze abuzul de droguri, Comitetul de experti al OMS a stabilit ca aceasta este starea de dependenta, fizica sau psihica, ori ambele. Ei recomandau specialistilor inlocuirea termenilor de toxicomanie, farmacodependenta sau obisnuinta cu acela de dependenta, indicand totodata si drogul care a generat aceasta stare aparte: dependenta de tip morfinic, ori cocainica, ori barbiturica etc. Dependenta, conform definitiei date de OMS si unanim acceptata este: „starea psihica sau fizica ce rezulta din interactiunea unui organism si a unui medicament caracterizata prin modificari de comportament si alte reactii, insotite intotdeauna de nevoia de a lua substanta in mod continuu sau periodic pentru a resimti efectele sale psihice si uneori pentru a evita suferintele.”.
Dependenta este de doua tipuri: psihica si fizica. Consumatorii sustin ca unele droguri dau numai dependenta psihica (dorinta de placere), desi in realitate aceasta este dublata si de modificari fiziologice. Cele doua componente, fizica si psihica, nu pot fi disociate pentru ca pun in cauza interventia diencefalului, care exercita comanda deopotriva asupra pulsatiilor vietii afective si asupra centrilor neurovegetativi.
Dependenta fizica se mai numeste adictie. Ea apare la reducerea dozelor, la intreruperea completa a administrarii sau la amanarea acesteia peste limitele suportabile ale organismului. Exista si o dependenta transmisa, dobandita de fat in perioada intrauterina, daca mama este toxicomana. La cateva ore de la nastere, acesti copii fac criza de intarcare sau sevraj. Majoritatea acestor copii decedeaza sau au malformatii.
Riscul instalarii farmacodependentei rezulta din actiunea conjugata a trei factori: u Particularitatile personale ale subiectului. u Natura mediului social-cultural si imediat. u Proprietatile farmacologice ale substantei in cauza, in corelatie cu cantitatea consumata, frecventa utilizarii si modul de utilizare (ingerare, inhalare, fumare, injectare subcutanata sau intravenoasa).
Sindromul de abstinenta (sevrajul, intarcarea) difera in functie de drog (ca natura a simptomelor, dar si ca durata, e mai accentuata la opiacee si la barbiturice). „Intarcarea” brusca a toxicomanului dezlantuie manifestari spectaculoase si extrem de periculoase, care pot provoca adevarate stari de colaps (asa cum se intampla cu morfinomanii). Sunt variante ale cumplitului delirium tremens ale alcoolicului care nu-si poate procura bautura. Criza are o baza fiziologica, otrava devenind aproape indispensabila intr-un proces intim de metabolism vital. Dupa ce l-a ademenit pe toxicoman prin placere, drogul il retine prin durere.
Toleranta este cunoscuta si sub denumirea de mitridatism (Mitridate, regele Pontului de acum 2.000 de ani, obisnuia sa ingereze cantitati crescande de otrava, pentru a se imuniza; ajunsese sa suporte doze mortale pentru orice alta persoana). Este o sensibilitate redusa sau absenta a unui organism la unele actiuni ale substantelor farmacologice asupra lui. Ea se bazeaza pe cresterea capacitatii ficatului de a neutraliza toxinele. Dupa un timp, pentru a obtine acelasi efect este necesara marirea treptata a dozei.
Toleranta se caracterizeaza prin: – reversibilitate: dupa un anumit interval de timp de la intreruperea administrarii, organismul isi redobandeste sensibilitatea sa initiala – cresterea pragului de suportabilitate a dozelor de ordin toxic sau letal, pana la un punct, dincolo de care se instaleaza intoxicatia cronica sau chiar moartea.
Particularitati ale perceperii spatiului si timpului in toxicomanie. In toxicomanie apar perturbari in sfera perceperii si trairii spatiului si timpului. Astfel, apar patru categorii de senzatii ca efecte ale drogarii: senzatia de „planare”, „de zbor”; senzatia de „calatorie”; senzatia de „fulgerare” si senzatia de „viteza”. Fiecare dintre aceste efecte, legate de un drog sau de o serie de droguri, determina o anumita transformare a campului perceptiv si senzorio-motor, aceste efecte fiind izolate, asociate sau succesive. In doze mari, derivatii de tip „canabis” pot provoca veritabile halucinatii.
Efectul de „planare” este determinat de un filtraj atenuant al senzatiilor dezagreabile, accentuandu-se unele perceptii, precum si o lentoare psihomotorie. In extremis, aceasta traire se apropie de unele bufee delirante. In particular, se pot intalni senzatii si perceptii ale unor modificari corporale asociate uneori cu un sindrom de dismorfofobie. Acest sindrom apare mai frecvent la preadolescenti si la adolescenti.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii