Baietii sunt pregatiti. Freamata. Planul nostru este odios de maret si are o justificare de tip Toma Alimos: „Sa-i îmbracam pe cei goi!” Luigi Pirandello, un sicilian cu Premiul Nobel pentru literatura (1934), ne-a inspirat, desi el n-a scris „Vestire gli Ignudi” pentru o banda de hoti de prin marile muzee ale lumii. N-o sa sparlim vreun soldat de teracota din China (sunt cam opt mii, nu s-ar vedea) sau vreo secure de gade din Turnul Londrei. N-o sa ne furisam prin Muzeele Vaticanului (ne-ar bate cine nici cu gandul nu gandesti) si n-o sa ne insinuam prin galeriile Palatului Luvru, care, de cand s-a furat Gioconda, e mai bine pazit decat Obama (scris împreuna, nu-i irlandez).
Nu va mirati! Prima locatie din planul nostru a fost Ermitajul. Din respect pentru Ecaterina II a Rusiei, care numai în anul 1764 a cumparat 225 de tablouri din Prusia saracita de razboi, ne vom umple bagajelul doar cu Murillo („Baiatul si cainele”), Caravaggio („Cantaretul la lauta”) si Rembrandt („Sacrificiul lui Abraham”). Am împuscat astfel vreo 200 de milionase. Daca senzorii de miscare, presiune si temperatura îmi vor permite, eu nu voi pleca din Palatul de iarna din Sankt Petersburg fara sa bantui oleaca prin salile de aurarie si arsenal. Astfel, mi-au încaput prin buzunare niste cercei grecesti cu Artemis, un ou Fabergé si am strecurat la piept un pistol cu piedica tip cioc de lebada si maner din fildes. Nu mai poti aprinde nici aragazul cu el, dar cu asa ceva a fost împuscat Puskin în duelul celebru din 1837.
Ne-am tras sufletul, am rontait o eugenie si ne-am subtilizat la Prado. Madridul ne zambea ca un taur castrat si baietii ma înghionteau spre Picasso. Cu „Guernica” (1937) am putea cumpara toti arbitrii romani de fotbal, pe doua milenii, numai ca are 7,76 metri lungime si 3,49 metri înatime si nu vreau sa sparg peretii garsonierei. Plus ca acum sta la Museo Reina Sofia. Asa ca am ciugulit doar un autoportret al lui Dürer (1480) si uluitorul triptic „Gradina placerilor lumesti”, de extraterestrul Hieronymus Bosch (1504), adica o viziune SF a Vechiului Testament.
Pentru o cina romantica cu vecina de la parter mi-am permis sa le înghesui în geamantan si pe „Cele trei gratii” (Rubens, 1638), desi una era de ajuns ca sa ma umplu de eroticism (cum ar spune un deputat de Vlasca). Unul din baieti a vrut sa-i duca mamei sale „Sfanta Treime” a lui El Greco (1579), dar un SMS l-a anuntat ca femeia fugise în Nepal cu un calugar budist deghizat în misionar mormon.
Luaram un charter si ajunseram la München. Furisandu-ne în Alte Pinakhotek (initiat de Ludwig I de Bavaria, în 1826), ne-am dat seama ca e mai greu acilea. Nu poti sa-i jignesti la ei acasa, fiind plin de nemti, flamanzi si olandezi. Asa ca ne-am orientat spre omniprezentul Leonardo da Vinci („Madonna cu Pruncul”), Botticelli („Lamentatia lui Christ”) si Tiziano („Vanitate”). Cand sa plecam, dam peste „Doamna de Pompadour” a lui François Boucher (1750), dar n-am înteles ce-a vazut Ludovic XV la ea… Ne-am scos cagulele si ne-am zis sa ne pierdem urma la capatul lumii. Si ne-am priponit tocmai în Taiwan, caci la Taipei-City s-a deschis primul muzeu al miniaturilor din Asia. Dai în pojar spongios cand vezi ce-i acolo. Ascunsi în chimonouri, nu ne gaseste nici Donald Rumsfeld.
PAUL IOAN
Comentarii