Daca in putinele clipe de liniste pe care le putem avea in aceasta epoca de angoase cautam refugiul in poezie, nu putem sa nu ne oprim, o clipa macar, asupra inegalabilei „Noapte de Decemvrie” a lui Alexandru Macedonski. Dand deoparte multitudinea de simboluri ne ramane in minte formidabila evocare a orasului din care Emirul porneste la drum: „Bagdadul, poiana de roze si crini –”. Este un rai pamantesc plin de flori, de havuzuri, de izvoare, de minarete, totul stralucind in aur si argint. Este orasul atat de prezent, in „O mie si una de nopti”, orasul in care vestitul calif Harun al Rasid, umbla deghizat prin multime amestecandu-se cu oamenii de rand.
Aflata pe malul stang al Tigrului, capitala Irakului de astazi a fost intemeiata in anul 762, de catre califul abbasid al-Mansur (Victoriosul). Construit dupa un plan circular, dupa exemplul cetatii Firuzabad, din Persia, orasul era inconjurat de doua ziduri concentrice si de un sant adanc. In centru se inaltau Moscheea Verde si Palatul califului iar doua bulevarde largi se intretaiau ducand spre cele patru porti, aflate in cele patru puncte cardinale.
Impresionanta resedinta s-a numit la inceput Medinet as-Salaam (Orasul Pacii) iar Harun al-Rashid i-a spus „Baghdad” adica „Cercul” referindu-se la forma sa, numele mentinandu-se din secolul al VIII-lea. Prosperitatea orasului s-a datorat in primul rand mesterilor iscusiti de aici: aurari, argintari, tesatori. Luxul era prezent pretutindeni, iar bogatiile adunate de cei puternici intreceau orice imaginatie. In palatul califului erau 38.000 de draperii si 22.000 de covoare iar in sala audientelor, denumita „Sala Arborilor” se inalta, chiar in mijloc, un copac facut din aur si argint.
Toate aceste bogatii au atras o multime de dusmani. Orasul a fost ocupat succesiv de Buizi, turci seleucizi, mongoli, turci otomani, persi, englezi, devenind capitala abia in 1921. La inceputul secolului al XIII-lea Bagdadul avea o populatie de circa doua milioane de locuitori: musulmani, crestini si evrei dar in 1258 si 1401, mongolii au devastat orasul si au macelarit populatia. Totul a fost transformat in ruine si, pe langa aceste lupte sangeroase si inegale, au urmat molime cumplite, cum a fost ciuma, foamete si inundatii.
La sfarsitul secolului al XIX-lea orasul numara abia 150.000 de locuitori. Dupa abolirea protectoratului britanic, in 1932, si ca urmare a loviturii de stat din 1968, cand toate actiunile petroliere straine au fost nationalizate, Bagdadul a devenit un oras modern. Chiar podurile, distruse in urma Razboiului din Golf, din 1991, au fost refacute. Inlaturarea de la putere a lui Saddam Husein contribuie de asemenea la renasterea orasului.
In ciuda vitregiilor istoriei, capitala pastreaza inca multe urme ale stralucirii de odinioara cu toate ca in zilele noastre numai cateva strazi din „orasul vechi” mentin adevarata atmosfera orientala. Printre constructiile de acest fel trebuie amintita moscheea si medresa al-Mustansirya, exemple de arhitectura islamica, ridicate de califul al-Mustansir in 1234. Restaurarile repetate nu i-au alterat cu nimic frumusetea. Acest gen de lucrari au fost facute cu multa grija si la Palatul Abbasizilor din secolul al XIII-lea si la moscheea Maryan cu inalta poarta de caramida din secolul al XIV-lea si la moscheea Kadhimian din secolul al XVI-lea, placata cu faianta si avand un superb mozaic de cioburi de oglinzi. Toate emana aceeasi stralucire pe care au avut-o candva.
Impresionante sunt de asemenea mormintele. Cel al seicului Omar, un om profund religios din secolul al XIII-lea, este un turn decorat cu motive in fagure, iar Memorialul Martirilor, construit in 1983 in cinstea celor cazuti in razboiul dintre Iran si Irak (1980-1988) este o capodopera arhitecturala moderna, creatie a lui Falah al-Turk. Din vremea faimosului calif Harun al-Rashid se mai pastreaza o poarta si un mormant despre care legenda spune ca adaposteste trupul sotiei preferate a acestuia, Zobeyda, dar mai presus de toate multimea incantatoarelor povesti.
IRINA STOICA
Comentarii