Sa parasim pret de-o idee Europa cu marii ei artisti si epoci de glorie inegalabile si sa poposim în China, cam pe vremea cand impresionismul îsi dadea duhul. Era anul 1899 cand se nastea, dintr-o familie foarte saraca, o fata pe nume Zhang Yuliang. Ramasa orfana, ea e trimisa la un bordel de unchiul sau, pe la varsta de treisprezece ani. Acolo, acea fiinta care parea definitiv etichetata drept prostituata are un mare noroc: se îndragosteste de ea un barbat bogat, pe nume Pan Zanhua. Si, dupa sase ani, acesta reuseste sa o rascumpere si, ajunsa acasa la el, omul se straduieste s-o civilizeze, caci fata nu stia nici sa citeasca.
Pana aici, parca lecturam „Memoriile unei gheise”. Numai ca atunci cand iese în lume si ia contactul cu niste desenatori de portelanuri, fata îsi da seama ca are talent la pictura. Din recunostinta pentru binefacatorul sau, ea îsi ia numele de Pan si toata viata îsi va semna lucrarile „Pan Yuliang”.
Aceasta este cotitura vietii unei simple chinezoaice, al carei talent o împinge sa fie din ce în ce mai ambitioasa. Barbatul care a salvat-o de la mizerie morala o lasa (si o ajuta) sa plece tocmai la Paris, pentru a se familiariza cu mediul artistic european si a lucra pentru a se întretine. Din pacate, lucrarile ei sunt destul de rar vazute prin expozitii, caci Pan Yuliang lucreaza cu mijloace modeste (în special cerneala diluata si mai rar ulei pe panza). Criza adolescentina prin care a trecut cativa ani buni se regaseste din plin în lucrarile ei.
Daca si-a vandut trupul pentru a avea ce manca, acum ea aduce un omagiu trupului femeii, pe care-l ilustreaza sub forma unor nuduri fara tenta senzuala accentuata. Femeile sale reprezinta chinezoaica frumoasa si cu un trup armonios, însa figurile sunt mai întotdeauna triste. Sunt aidoma sufletului ei, caci aceasta pictorita a fost hulita în tara sa – fusese condamnata public pentru nudurile expuse în China în anii ’20 –, dar a ramas mereu cu dorinta de a se întoarce acolo unde, în realitate, toata lumea o dispretuia.
Ultima drama din viata lui Pan Yuliang s-a petrecut prin anii ’40 ai veacului trecut, cand a reusit sa se întoarca în China. Credea ca va fi receptata ca o artista din Orientul Îndepartat care îl are drept principal mentor pe Paul Cézanne (din ale carui nuduri s-a inspirat cel mai adesea). Numai ca sufletul ei primeste o grea lovitura. Un necunoscut a scris sub o pictura de-a sa: „Acesta este un omagiu adus prostitutiei”. Lucrarea era o metafora sensibila si reprezenta un barbat care da o stanca la o parte, iar sub roca se gaseste o floare. În acele vremuri, floarea era comparatia predilecta pentru prostituate…
Se întoarce la Paris îndurerata si continua sa lucreze (a creat peste patru mii de desene si picturi) cu gandul ca, totusi, se va repatria fara sa-si mai aminteasca nimeni trecutul sau dubios. Din nefericire, la Paris nu si-a gasit nici un barbat cu care sa se-nsoteasca. Traia la limita saraciei si autoportretele sale sunt cat se poate de realiste. Pan Yuliang recunostea prin ele ca nu este o femeie frumoasa si nu va avea niciodata copii.
Gandul la tara natala a determinat-o sa stranga bani pentru a muri acolo, departe. Numai ca în 1966 izbucneste „revolutia culturala”, care dureaza aproape un deceniu. Amanandu-si mereu calatoria de întoarcere, Pan Yuliang moare într-o suburbie saraca a Parisului, în 1977. Prin simbolistica specifica, multe elemente culturale chineze sunt prezente în lucrarile sale, inclusiv uluitorul talent caligrafic al chinezilor.
PAUL IOAN
Comentarii