Una dintre destinatiile favorite ale aristocratiei romane din epoca imperiala, orasul Pompei a fost ingropat sub cenusa Vezuviului, in urma dezastruoasei eruptii din anul 79 e.n., ramânând insa perfect conservat.
Timp de peste 1500 de ani, Pompei a stat sub un strat de pulbere vulcanica si piatra ponce gros de 25 m, ca si asezarile romane invecinate – Herculaneum, Stabiae si Oplontis. In 1592, cu prilejul saparii unui canal, un anume Domenico Fontana a descoperit câteva inscriptii si monede, dar nimeni nu s-a interesat de ele. Abia pe 1 aprilie 1748 inginerul si colonelul spaniol Rocque Joaquin de Alcubierre a primit permisiunea casei regale napolitane de a incepe sapaturi in zona. Pe 20 august 1763, a fost descoperita inscriptia „Rei Rublicae Pompeianorum”, care a dus la identificarea fara dubiu a orasului Pompei.
Printre primele edificii scoase la iveala in urma sapaturilor lui Alcubierre s-au numarat teatrul, templul zeitei Isis, Poarta lui Hercule si vila Diomede. Regii Neapolelui, Carol al III-lea si Ferdinand al IV-lea, au pretins drepturi exclusive asupra tuturor artefactelor descoperite. Cum vizitatorii atrasi de faima orasului antic erau tot mai multi, suveranii locali au luat o decizie socanta, poruncind distrugerea picturilor morale si a mozaicurilor gasite, pentru ca nimeni sa nu le mai poata lua.
Doar interventia faimosului savant si arheolog german Johann Joachim Winckelmann a dus la abandonarea acestei practici. Sapaturile arheologice au fost extinse dupa cucerirea regatului Neapole de catre trupele lui Napoleon, in 1799, când peste 700 de lucratori erau angajati in mod constant pentru a degaja cantitatile uriase de cenusa si roca de deasupra anticului Pompei.
In a doua jumatate a secolului XIX, tehnicile de excavatie au cunoscut progrese importante, iar descoperirile au fost tot mai numeroase. Astazi, desi cea mai mare parte a orasului a fost scoasa la suprafata, continua sa fie facute descoperiri de senzatie, relevând frumusetea si bogatia acestei stravechi urbe romane.
GABRIEL TUDOR
Comentarii