Pierderea orasului Acra de catre cruciati in favoarea mamelucilor, in urma unui sangeros asediu desfasurat in primavara anului 1291, este considerata una dintre cele mai importante batalii ale epocii medievale, marcand practic sfarsitul cruciadelor in Levant.
In fruntea asediatorilor se afla sultanul mameluc Khalil, care dispunea de o armata de cateva zeci de mii de oameni, mult mai numeroasa decat a cruciatilor baricadati in spatele zidurilor cetatii Acra. Asediul a inceput pe 6 aprilie 1291 si, in ciuda inferioritatii lor numerice evidente, cruciatii au lansat numeroase sarje spre tabara musulmana.
Pe 4 mai, Henric al II-lea al Ciprului a sosit cu intariri de 700 de soldati la bordul a 40 de corabii. Sosirea regelui a ridicat temporar moralul aparatorilor, dar, dupa ce a analizat situatia, Henric a inteles ca doar negocierile puteau salva vietile cruciatilor asediati. El a propus sultanului sa-i plateasca tribut, dar acesta a refuzat categoric, dorind cu orice pret sa cucereasca Acra.
Asaltul final a inceput in zorii zilei de 18 mai, cand infanteria mameluca a atacat pe intreaga lungime a zidurilor, in sunetul trompetelor si al tobelor purtate de 300 de camile. Mamelucii s-au revarsat prin sparturile facute de catapulte in ziduri, iar la ora 9 dimineata, defensiva cruciata a cedat.
Mamelucii au patruns in oras, jefuind si masacrand pe toti cei intalniti in cale. Rezistenta organizata a cruciatilor s-a prabusit, iar retragerea spre port si pe corabii a fost haotica; refugiatii bogati au oferit sume exorbitante pentru o trecere sigura.
Henric al II-lea si Jean de Villiers, Marele Maestru al Cavalerilor Ospitalieri, s-au numarat printre cei evacuati. La caderea noptii, orasul Acra era in mainile mamelucilor, cu exceptia fortaretei templierilor de pe malul marii din extremitatea vestica a orasului.
Fortareata avea patru turnuri, iar inauntru se aflau templierii, ospitalierii si teutonii inca apti de lupta, precum si mii de civili. Fortareata a mai rezistat inca zece zile, capituland in cele din urma pe 28 mai.
GABRIEL TUDOR
Comentarii