La 24 ianuarie 1859 se infaptuieste Unirea Principatelor Romane prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza domnitor in Moldova si Muntenia. La 29 ianuarie 1859, Cuza vine la Bucuresti si este intampinat cu entuziasm. In acelasi an, Mihail Kogalniceanu promoveaza ideea ca Bucurestiul sa devina capitala Principatelor Unite. Printre argumentele lui Kogalniceanu gasim si afirmatia conform careia „…Nicaierea, in niciun oras al Romaniei nu exista un centru de lumini mai mari, un popor cu aspiratiuni mai nationale si mai liberale, un spirit public mai neatarnat.
In aceasta atmosfera, la 24 ianuarie 1862 se deschid sedintele primului Parlament al Romaniei, iar Bucurestiul este declarat capitala a tarii.
Intemeierea asezarii Bucurestilor se pierde in vremurile legendarului gospodar Bucur, care a fost fie cioban, fie boier. Prima oara cand este notificata existenta unui anume Bucur pe acest teritoriu este prezenta intr-o insemnare a calugarului franciscan Blasius Kleiner. Certa este atestarea documentara din 1459, din timpul lui Vlad Tepes, care a preferat sa stea mai mult in „cetatea Bucuresti” decat la Targoviste. In timpul lui Mircea Ciobanu Voda se dureaza Palatul domnesc de la „Curtea Veche” (cum i se spune azi). Si in acest caz avem o ipoteza care spune ca Mircea cel Batran ar fi construit aici o resedinta domneasca.
In 1857 Bucurestiul devine primul oras iluminat cu lampi cu petrol (s-a ajuns la 1.800 de lampi in 1862). La 13 septembrie 1872 a fost inaugurata Gara de Nord. In 1860 erau 121.734 locuitori. In 1906, la concursul pentru planul de sistematizare a capitalei, a castigat proiectul care prevedea o dispunere radiala si inelara a strazilor. Marele arhitect Ion Mincu (1852-1912) a deschis orizonturile neo-brancovenesti ale arhitecturii dominante bucurestene (Casa Vernescu, Casa Monteoru etc.).
Raul Dambovita devenise o zona toxica si in perioada regimului Ceausescu s-a executat amenajarea complexa a cursului acestuia. A existat si un plan de conectare a Bucurestiului cu Dunarea, la care s-a lucrat pana in 1989. Dupa 1989, Piata Universitatii a devenit un spatiu traditional de manifestari populare. Intr-o vreme, balconul Universitatii era denumit „Tribuna democratiei”.
PAUL IOAN
Comentarii