Sultanul Mehmed al III-lea s-a nascut la Manisa, la 26 mai 1566, ca fiu al lui Murad al III-lea si nepot al lui Soliman Magnificul. Primind o educatie aleasa, a fost elev al celebrului carturar Hoca Sadeddin Efendi. In 1583, a fost numit guvernator al orasului Manisa, iar la 27 ianuarie 1595 i-a succedat tatalui sau la tron.
Mehmed al III-lea ramane notoriu chiar si in istoria otomana pentru ca a pus sa fie executati 19 dintre fratii si fratii sai vitregi spre a-si asigura puterea. Toti au fost strangulati de sclavii surdo-muti ai noului sultan. Mehmed al III-lea a fost un conducator indolent, care a lasat guvernarea in seama mamei sale, Safiye Sultan, o femeie de origine venetiana.
Totusi, infrangerile otomane din razboaiele cu crestinii l-au determinat pe Mehmed al III-lea sa preia personal comanda armatei. El a cucerit cetatea Eger in 1596 si a invins fortele habsburgice si transilvanene la Keresztes. Dar in anul urmator, sultanul nu a mai reluat campania, dupa ce medicii i-au interzis sa mai paraseasca palatul imperial, „din cauza sanatatii precare, produsa de excesul de mancare si bautura”.
Mehmed al III-lea a fost mai conservator decat predecesorul sau si a oprit in mare masura patronajul artistic, ce fusese incurajat de sultanii de pana la el. Domnia lui Mehmed al III-lea nu a adus niciun regres major pentru Imperiul Otoman, care se presupunea ca se afla in declin. Sultanul a murit la Palatul Topkapi din Constantinopol, in 1603. El trebuia sa fie urmat la tron de fiul cel mare, Jahja, dar acesta se convertise la crestinismul ortodox oriental si dregatorii l-au ales in locul lui ca suveran pe fratele mezin, Ahmed.
Plecand in Europa de Vest, Jahja a promis mai multor sustinatori, precum si celor patru papi romano-catolici pe care i-a cunoscut, ca va face din crestinism religia de stat a sultanatului otoman daca va reusi vreodata sa urce pe tronul imperial – ceea ce nu s-a intamplat.
GABRIEL TUDOR
Comentarii