In multe dintre filmele care sunt reluate si continuate ani, poate chiar zeci de ani mai tarziu, regizorii trebuie sa gaseasca modalitati prin care personajele sa se fi schimbat in mod semnificativ in acest interval. O modalitate obisnuita prin care reusesc acest lucru este de a transforma eroii in mentori.
Personajele care au fost in centrul complotului prima data functioneaza acum intr-o alta calitate, ajutand sa ghideze un personaj nou, mai tanar, sa depaseasca obstacolele. Abordarea este logica, deoarece ii permite eroului initial sa transmita altcuiva tot ce a invatat in tinerete.
Urmatoarele personaje au facut aceasta tranzitie la functia de mentor, ajungand intr-o pozitie in care altcineva avea nevoie de sprijinul, intelepciunea si experienta lor si dand spectactorilor prilejul de a-i vedea intr-o noua lumina.
Rocky Balboa
Originalul (erou): Sylvester Stallone a devenit peste noapte un nume odata cu lansarea primului Rocky, in 1976. El il interpreteaza pe Rocky Balboa, un recuperator de datorii din Philadelphia si boxer amator care viseaza sa devina celebru. Sub indrumarea antrenorului Mickey Goldmill, el isi croieste drum spre culmi si dovedeste un asemenea talent incat primeste sansa de a lupta cu campionul mondial la categoria grea, Apollo Creed. Nu invinge, dar nici nu se lasa doborat, caci simpla lui rezistenta in ring il face un invingator.
Continuarea (mentor): Peste 39 de ani, Rocky il supervizeaza pe Adonis Johnson, fiul nelegitim al lui Apollo Creed, in incercarea de a se impune ca pugilist. Tanarul il convinge pe Balboa sa revina in activitate si sa-l antreneze. Ceea ce este interesant in relatia lor este faptul ca veteranul ofera mai mult decat sfaturi bune despre lupta. De asemenea, devine un mentor in probleme personale, dupa ce a supravietuit el insusi unor incercari dificile. In mod interesant, marea lupta a lui Adonis se termina in acelasi mod – pierde „la mustata”, dar lupta atat de bine incat cucereste publicul.
Iron Man
Originalul (erou): Calatoria lui Tony Stark a inceput in originalul Iron Man. Un industrias miliardar, el devine un supererou aflat in slujba binelui dupa ce schimba tabara, realizand raul facut prin producerea si vanzarea de arme. Pe parcursul a doua continuari si a altor cateva aventuri din Universul Marvel, Iron Man se dovedeste esential in infrangerea unor inamici precum Whiplash si Mandarinul, precum si in ingenuncherea lui Thanos.
Urmarea (mentor): In Omul Paianjen: Intoarcerea acasa, Stark este mai degraba un personaj secundar decat un protagonist eroic, dar asta este spre binele tuturor. El il antreneaza pe Peter Parker sa devina un Razbunator. Perspectiva de a se alatura Razbunatorilor este simultan palpitanta si terifianta, asa ca Stark apare in mod regulat pentru a oferi sfaturi si indrumari. Robert Downey Jr. face un rol excelent ca mentor experimentat care transmite cunostintele sale invataceilor in domeniul salvarii lumii.
Luke Skywalker
Originalul (erou): In originalul Razboiul stelelor al lui George Lucas, Luke Skywalker era un simplu baiat de pe o planeta banala, care a primit din intamplare o transmisie de urgenta de la Printesa Leia. Acest lucru l-a facut sa se alature fortelor rebele in lupta lor impotriva Imperiului. O racheta lansata de el reuseste sa arunce in aer temuta Stea a Mortii. Luke face parte din traditia cinematografica de lunga durata a oamenilor obisnuiti care devin eroi fara voie.
Urmarea (mentor): In Ultimul Jedi, tanara Rey, interpretata de Daisy Ridley, reuseste sa dea de urma lui Luke, disparut de mult timp, intr-o locatie indepartata. Ea ii inmaneaza sabia laser, pe care acesta o refuza initial. In cele din urma, insa, el accepta sa ii predea lui Rey lectii de utilizare a Fortei. Cei doi descopera chiar si o abilitate neasteptata de a comunica prin intermediul sabiei. Mai tarziu in film, Luke se sacrifica pentru a permite protejatei sale si altor membri ai Rezistentei sa scape de fortele malefice.
Rick Deckard
Originalul (erou): Clasicul science-fiction Blade Runner, regizat in 1982 de Ridley Scott, il are in rolul lui Harrison Ford in rolul lui Rick Deckard. El este un politist dezamagit, angajat sa dea de urma „replicantilor” – oameni sintetici creati de obscura Corporatie Tyrell. Principala sa tinta este un replicant deosebit de dur pe nume Roy Batty. In cele din urma cei doi se confrunta, iar Deckard triumfa dupa o lupta intensa.
Urmarea (mentor): Personajul isi face o intrare tarzie in Blade Runner 2049, in care Ryan Gosling joaca rolul lui „K.” Si el se afla in cautarea unui replicant periculos. „Vanatoarea” il duce in cele din urma la Las Vegas, unde il gaseste pe Deckard. Acesta devine implicat in cazul lui K, care se leaga direct de propriul trecut. Blade Runner 2049 il pozitioneaza pe Deckard ca pe un vanator veteran de replicanti, unul care poate fi obosit si „uzat”, dar care inca detine cunostinte si abilitati esentiale pentru a-l ajuta pe tanarul K sa-si duca la bun sfarsit misiunea.
GABRIEL TUDOR
Comentarii