Lumea Hollywoodului a consacrat imaginea unor monstri sacri care, pe ecran, au dat viata unor personaje cladite parca din granit sau otel: John Wayne, Clint Eastwood, Yul Brynner ori Telly Savalas. Dar, cei ce i-au cunoscut pe acestia spun ca, departe de imaginea de „baieti rai” pe care pelicula le-a creat-o, in existenta de zi cu zi toti au fost niste oameni mai mult decât cumsecade. Charles Bronson, „barbatul cu privire de tais“, cum a fost numit, cel care, daca ar fi trait, ar fi implinit astazi 90 de ani, nu face nici el exceptie…
Talentul: mina lui de aur
Fiul unui miner originar din Lituania, Bronson s-a nascut pe 3 noiembrie 1921, ca Dionyzas Karolis Buchinsky la Ehrenfeld, Pennsylvania, in bazinul carbonifer din muntii Allegheni. Infatisarea lui dura de la maturitate ar putea fi explicata prin ereditate: pe linie paterna, descindea din tatari, urmasii Hoardei de Aur care cândva stapânise Rusia, ajungând pâna la Marea Baltica. Charles a fost singurul dintre cei 15 copii ai familiei sale care a absolvit liceul. Interesant e faptul ca, pâna sa intre la scoala, el nu stia absolut deloc limba engleza, intrucât acasa se vorbea doar lituaniana. La 10 ani, tatal lui a murit, rapus de silicoza, iar Charles a trebuit sa se angajeze, alaturi de alti trei frati, la mina, pentru a-si ajuta familia, care traia intr-o saracie lucie.
Când va ajunge un actor celebru el avea sa-si aduca aminte ca era atât de sarac incât la un moment dat a fost nevoit sa plece la scoala cu o fusta de-a uneia dintre surori, fusta transformata in pantaloni scurti, deoarece nu mai avea cu ce sa se imbrace. La mina, initial, a lucrat ca si curier, la birouri, pentru ca mai târziu sa puna el insusi mâna pe târnacop. Experienta l-a calit si l-a facut sa priveasca viata cu alti ochi, dar i-a dat, in egala masura, o vigoare fizica si psihica remarcabila.
La izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost luat pe front si a servit initial ca tunar al unei baterii antiaeriene, apoi ca mitralior pe o fortareata zburatoare B-29, in timpul luptelor din Pacific. Dupa razboi, pentru a se intretine a fost nevoit sa presteze o multime de munci prost platite, pâna când a intrat intr-un grup de teatru de amatori din Philadelphia. Microbul scenei l-a prins imediat si, din acel moment a stiut ca nu se va mai intoarce niciodata la mina: avea sa devina actor.
„Cel mai autentic profesionist”
Primul sau rol la Hollywood a fost unul minor intr-un film dedicat razboiului, unde l-a avut coleg pe un alt actor ce va deveni faimos, Lee Marvin, in vreme ce pentru prima oara criticii i-au remarcat chipul ca sculptat in piatra in Casa de ceara, film in care a jucat rolul unui valet mut, pe nume Igor. Pâna in 1954 a aparut in distributia mai multor pelicule sub numele sau adevarat. Dar, speriat de „vânatoarea de vrajitoare” declansata inclusiv in Cetatea filmului de senatorul anticomunist McCarthy, in acel an decide sa-si americanizeze numele – Charles Bronson, intrucât Buchinsky i se parea „prea rusesc” si ar fi putut avea probleme din cauza lui. Mai târziu, el va explica si cum a ales acest nume: de la Poarta Bronson, aflata la intrarea nordica in studiourile Paramount.
In anii ’50, regizorii i-au pus in valoare chipul de „dur”, incredintându-i roluri negative: a fost ocnas, bandit, sclav evadat, indian american care ataca diligente. Primul sau rol principal a fost cel din Banda razboinica – totodata si rolul care avea sa-l transforme pe ecran dintr-un nelegiuit intr-un dur cu intentii nobile. Consacrarea va veni in 1960, odata cu neuitatul Cei sapte magnifici, in care Bronson ii eclipseaza, spun criticii, pe colegii sai de platou – Yull Brynner, Steve McQueen, Eli Wallach si altii. Filmul il transforma pe Bronson intr-un star international, iar dupa Tunurile din San Sebastian si Duzina murdara (1967), A fost odata in Vest (1968), Sudori reci (1970) si Dosarele Valachi (1971), renumele lui creste si mai mult. Sergio Leone, regizorul care a inaugurat seria asa-numitelor „western spaghetti”, va declara ca Bronson a fost „cel mai autentic profesionist cu care am lucrat vreodata”.
Prea urât pentru o America indragostita de baieti frumosi
Dar cel mai reusit film din acea perioada va fi Dorinta ucigasa, pentru care primeste un onorariu-record pentru anii ’70: un milion de dolari. Filmul va avea mai multe continuari, devenind un cult-movie. O partenera constanta a lui Bronson va deveni Jill Ireland, care, din colega de platou se transforma mai ales in amanta, apoi in sotie a charismaticului actor, fiindu-i alaturi pâna la moartea ei, in 1990. Cum se explica insa faptul ca profesionalismul lui n-a fost niciodata recompensat cu un premiu celebru? Un critic de film a dat un indiciu hazliu, dar, poate, demn de luat in seama: „Charles Bronson era prea masculin pentru a deveni un star intr-o America innebunita dupa baieti frumosi”.
Anii ’80 au reprezentat un declin pentru prestigiosul actor, care s-a orientat mai ales spre serialele politiste de televiziune si aparând destul de rar pe marele ecran, tot in filme politiste. Ultimul sau rol a fost cel din Dorinta ucigasa V: Chipul mortii (1994), dupa care s-a retras definitiv din activitate, considerându-se prea batrân pentru a mai face fata exigentelor unor filme de actiune. Moartea iubitei sale sotii, Jill Ireland, rapusa de cancer la doar 54 de ani, a constituit o grea lovitura pentru el si abia peste opt ani va accepta sa se casatoreasca iarasi, cu una dintre cele mai bune prietene ale fostei sotii, Kim Weeks, care-i va sta alaturi pâna la moarte.
Diagnosticat cu Alzheimer, Bronson si-a trait ultimii ani intr-o totala discretie, inconjurat de numeroasa lui familie (in total, el a avut noua copii, trei naturali si sase adoptati) murind de pneumonie pe 30 august 2003, la Centrul Medical Cedars-Sinai, in vârsta de 81 de ani. Potrivit ultimei sale dorinte, a fost inhumat alaturi de Jill, in curtea fermei lor din Vermont, unde amândoi calarisera adesea mustangi focosi, in frumosii ani ai tineretii…
GABRIEL TUDOR
Comentarii