In general, eroii filmelor de actiune cu care Hollywood-ul ne-a obisnuit sunt niste tineri vanjosi si agili, nu neaparat chipesi, dar musai plini de muschi, care stiu sa se bata, sa traga cu pistolul din toate pozitiile, sa dea replici sclipitoare si, nu in ultimul rand, sa sarute focos. Pelicula Hanna este, din acest punct de vedere, atipica, intrucat personajul principal nu are nici umorul lui Bruce Willis, nici chipul vesnic incruntat al lui Vin Diesel, dar asta nu o face mai putin de temut…
Antrenata sa ucida
Si nu doar protagonista, dar si povestea ei este neobisnuita. Pentru ca Hanna Heller (intrepretata de actrita Saoirse Ronan, nominalizata la Oscar acum patru ani pentru rolul din Atonement) este o pustoaica de 16 ani crescuta de tata ei, Erik (Eric Bana), un fost agent CIA, in salbaticia padurilor finlandeze. Inca de la nastere, parintele, un individ altminteri cumsecade, a avut o obsesie: sa faca din ea un asasin capabil sa lichideze, din umbra, oameni rai.
Pentru a o antrena, a pus-o sa invete pe de rost inclusiv detaliile unor posibile identitati ale ei, pe care sa le debiteze anchetatorilor, in cazul in care ar fi fost vreodata prinsa. In ziua cand se declara pregatita, tatal ei o trimite in misiune, cerandu-i sa o ucida pe Marrisa Wiegler, o agenta CIA din cauza careia, in tinerete, el fusese acuzat de tradare. Se declanseaza astfel o serie de aventuri spectaculoase, care o vor purta pe Hanna prin Africa si Europa, in cautarea „tintei”. Evident, nici Marrisa, interpretata de Cate Blanchett, nu sta cu mainile in san, ci lanseaza impotriva adolescentei venite de nicaieri, ca o Nemesis blonda, armate intregi de agenti, insarcinati sa o captureze pe fata.
Finalul nu va fi pe placul celor obisnuiti cu sfarsiturile minunate pe care le au majoritatea filmelor de actiune, dar poate tocmai acest lucru face pelicula de neuitat, pe langa jocul excelent al actorilor si peisajele nordice, in total acord cu raceala personajelor.
Intre David Lynch si Luc Besson
De altfel, filmul regizat de Joe Wright dupa o idee de David Farr, care semneaza si scenariul, s-a turnat, in buna parte, chiar in nordul Finlandei, langa oraselul Kuusamo, pentru ca apoi intreaga echipa sa plece in Maroc, schimband gerurile de minus 30 de grade Celsius cu calduri zapusitoare, de aproape 40 de grade!
Initial, a fost abordat regizorul Danny Boyle, pentru a se afla la carma productiei, dar la insistentele actritei principale, Saoirse Ronan – o alegere evidenta, data fiind infatisarea ei adolescentina – a fost preferat in cele din urma Wright, iar ideea s-a dovedit benefica. Regizorul recunostea ca a fost influentat, in realizarea atmosferei glaciale si in acelasi timp fascinante din cabana unde Hanna este antrenata de tatal ei, de filmele lui David Lynch si in primul rand de Twin Peaks. Pe de alta parte, scenaristul Farr spune ca a fost impresionat de filmul Leon, al regizorului francez Luc Besson, si a dorit sa mearga mai departe pe drumul deschis de acesta, imaginand insa o epica mult mai dura si mai spectaculoasa.
Nu in ultimul rand, el a dorit ca personajul principal sa nu fie o adolescenta frumoasa, precum Natalie Portman, din Leon, ci o fata cu trasaturi mai degraba masculine, astfel incat spectatorul sa nu fie atras de frumusete, in detrimentul jocului actoricesc. Si adevarul este ca felul cum actrita irlandeza Saoirse Ronan da viata acestei „fete salbatice” devine imediat remarcat. Nici „baietii rai” – si mai ales „femeia cea rea”, diabolica Marrisa Wiegler, nu sunt lasati la voia intamplarii, ei aducand in film un umor englezesc care diferentiaza Hanna de alte pelicule similare, realizate in America. Chiar daca lucrurile par cat se poate de serioase, marturie stand impuscaturile care se succed cu repeziciune, echipa de „killer” – si a lui Wiegler nu pierde niciodata prilejul sa se amuze, detensionand situatia si facandu-l pe spectator sa rada si el, este drept, crispat.
O adolescenta fragila, dar experta in arte martiale
Multi critici au obiectat ca filmul lui Wright pastiseaza prea mult thriller-urile din seria Bourne, prin faptul ca actiunea este o urmarire continua, pornita pe principiul razbunarii pe „ticalosi”. Dar Wright ancoreaza povestea in personajele ei, nu in actiune, si de aceea filmul pare mai curand o drama, mai ales ca personajul principal este o adolescenta aflata la varsta marilor intrebari.
Este adevarat ca, educata si crescuta in spirit spartan, Hanna pare dura ca o stanca, dar replicile ei, mai ales in scenele in care intalneste, in Berlin, o familie hippy (aproape singura „pata de umanitate” intr-un film cu atatia asasini) dovedesc ca in spatele aparentelor se ascunde enorm de multa fragilitate. Naivitatea fetei care, in cabana din Finlanda, unde a trait atatia ani, a fost tinuta de orice element al civilizatiei tehnologizate, o face, la un moment dat, simpatica si abia din discutiile cu fata perechii de hippy spectatorii realizeaza cat este de fapt de vulnerabila tanara Hanna, in ciuda faptului ca nu are rival in arte martiale…
Beneficiind de un scenariu excelent scris si de actori care au stiut sa-l puna in valoare, pelicula semnata Joe Wright devine astfel un electrizant joc de-a soarecele si pisica, pe care-l veti urmari, in mod sigur, cu multa placere…
GABRIEL TUDOR
Comentarii