Elia Kazan personalitate controversata

          La 94 de ani, cineastul american Elia Kazan a parasit aceasta lume. Vestea mortii sale a fost anuntata duminica, 28 septembrie, de Floria Lasky, avocatul lui de mai bine de o jumatate de secol.

          La 94 de ani, cineastul american Elia Kazan a parasit aceasta lume. Vestea mortii sale a fost anuntata duminica, 28 septembrie, de Floria Lasky, avocatul lui de mai bine de o jumatate de secol. „A decedat în aceasta dimineata, înconjurat de sotia si copiii lui”, a declarat Lasky.
          
          Elia Kazan, o legenda vie, cu pete întunecate si oaze de lumina. Asa ar putea fi definita pe scurt personalitatea sa, pentru ca Elia Kazan a fost fara doar si poate omul rupturilor violente si al gesturilor contradictorii: desi membru al Partidului Comunist, nu se sfieste totusi sa-si denunte tovarasii în fata comisiei de anchetare a activitatilor antiamericane din perioada „maccarthista”, fapt care îi deschide porti de aur în cariera artistica, dar care totodata ruineaza viata multor semeni de-ai sai; initial om de teatru, paraseste scena brusc, definitiv si aproape inexplicabil pentru altii, dezicându-se ulterior, cu fiecare prilej, de acea perioada din cariera sa…
          De origine turca – numele sau real fiind Kazanjoglous – Elia Kazan s-a impus ca o fi-gura influenta pe Broadway si la Hollywood, desi regizorul a preferat mereu sa se considere… un simplu emigrant, dupa cum afirma în capodopera sa, America, America (1963), film cu mare încarcatura autobiografica. Împreuna cu familia, a poposit în tara de adoptie pe când avea patru ani; a visat dintotdeauna sa îmbratiseze o cariera artistica si destinul i-a împlinit dorinta. În anii 40 era un nume pe Broadway iar în 1947 cucerea si lumea filmului cu Pe cuvânt de onoare, creatia sa fiind încununata cu premiul Oscar pentru film si regie. Panica pe strada (1950) nu a trecut nici el neobservat. Premiul de la Venetia i-a marcat existenta, pentru ca mai apoi, în 1951, regizorul sa dea marea lovitura cu Un tramvai numit dorinta, film care i-a adus premiul special al juriului de la Venetia si, mai ales, celebritatea mondiala. Elia Kazan se afla „pe val”, în 1952 lansa Viva Zapata si doi ani mai târziu facea din nou furori cu pelicula Pe chei, care i-a completat colectia de trofeee cu premiul Oscar pentru film si regie si Leul de argint. Si efervescenta sa artistica nu s-a oprit aici. În 1955 oferea spectatorilor La est de Eden, în 1956 Baby Doll, în 1960 Râul îmblânzit, în 1961 Splendoare în iarba, în 1963 America, America, în 1972 Vizitatorii, în 1976 Ultimul magnat, adica tot filme de referinta… Nu s-a sfiit sa abordeze subiecte delicate, cum ar fi antisemitismul (Pe cuvânt de onoare, 1947), sau aspectele discutabile ale justitiei (Boomerang, 1947), sau problema cetatenilor de culoare (Pinky, 1949) ori cea a sindicatelor (Pe chei, 1954)… Marlon Brando este unul dintre actorii sai preferati. Cu talent nu numai de regizor, ci si de romancier, Elia Kazan ecranizeaza în 1969 bestseller-ul sau, Aranjamentul, o reflectie autobiografica asupra ambiguitatii reusitei si succesului în viata, dar si asupra compromisurilor pe care trebuie sa le faci pentru acestea. În 1976, cu Ultimul Magnat, pune punct carierei cinematografice si se refugiaza doar în literatura.
          În ciuda filmelor intrate pe lista clasicilor cinematografiei, opera lui Kazan este inegala ca valoare si foarte diferita ca ton si stil – de la teatrul filmat la neorealismul dur si de la drama sociala cu implicatii politice la drama intima cu trimiteri autobiografice. Si totusi, în ansamblul sau creatia care poarta semnatura lui Elia Kazan prezinta o constanta majora: importanta acordata actorului si tehnicii de joc, majoritatea interpretilor fiind recrutati din rândurile celebrei scoli americane „Actor’s Studio.
          
          Reperele unei… legende
          
          l 7 septembrie 1909 – se naste la Istanbul, din parinti greci, comercianti de covoare l 1930 – obtine diploma britanica de absolvent al Williams College; resimte dureros excluderea sa din mediul tinerilor WASPs (albi, anglosaxoni si protestanti)l timp de doi ani urmeaza cursuri de arta dramatica la Yalel1932 – intra în Group Theatre, o trupa marcata de ideile progresiste din epoca si de munca în colectiv, un punct de atractie al vietii teatrale new-york-eze din anii 30l 1934 – 1936 – devine membru al Partidului Comunistlanii 40 – colaboreaza cu Tennessee Williams (Un tramvai numit dorinta) si cu Arthur Miller (Moartea unui comis voiajor)l 1948 – împreuna cu Lee Strasberg înfiinteaza celebra scoala Actor’s Studio; este descoperitorul lui Marlon Brando, James Dean, Montgomery Clift si Paul Newman, absolventi ai acestei scolil 1950-1960 este perioada de glorie a carierei sale de cineastl 1985 – declara la televiziune: „m-am simtit toata viata un outsider”l 1988 – publica un monumental volum autobiografic, intitulat „A life”l ca scriitor, este autorul a sase romane de mare succesl marcat de tot felul de frustrari interioare, traieste experienta a trei casatoriil detinator a trei Oscaruri (unul pentru întreaga cariera, decernat în 1999), este totusi un nume adeseori pus la zid pentru atitudinea adoptata în timpul „vânatorii de vrajitoare”. Multi ani mai târziu, a declarat ca nu resimte nici un sentiment de culpabilitate pentru acel act pe care multi oameni de la Hollywood l-au perceput ca pe o tradare. „E normal sa încerci un sentiment de tristete dupa ce faci rau oamenilor, dar eu prefer sa fac putin rau altora, înainte de a-mi face ei mie mult”, declara cineastul
          La decernarea Oscarului pentru întreaga cariera, vechile rani si controverse legate de personalitatea sa s-au redeschis; în timpul ceremoniei unii au simtit nevoia sa-si exprime dezaprobarea fata de decizia Academiei americane de film, altii sa-l aclame. „As vrea sa multumesc Academiei pentru curajul si generozitatea sa”, a spus Elia Kazan în alocutiunea rostita cu acel prilej.
          
          Manoel de Oliveira, un veteran al cinematografiei mondiale
          
          La 94 de ani, portughezul Manoel de Oliveira este cel mai vârstnic regizor din cinematografia mondiala aflat înca în activitate. La festivalul de la Venetia, nu numai ca a fost presedintele juriului, dar a si prezentat ultimul sau film – Un filme falado (Un film vorbit) – omagiu adus civilizatiei mediteraneene, amenintate de umbra nefasta a terorismului. Cu o vigoare profesionala iesita din comun, cineastul a lucrat la acest film înconjurat de femei; a reunit patru actrite celebre din tari diferite: frantuzoaica Catherine Deneuve, italianca Stefania Sandrelli, grecoaica Irčne Papas si portugheza Leonor Silveira. Manoel de Oliveira îsi poarta spectatorul într-o croaziera cu opriri la Marsilia, Pompei, Atena, Istanbul, îl duce si la Acropole, si la picioarele piramidelor, ca în final sa ajunga în Marea Rosie, la Aden. Pretextul e simplu: Rosa Maria (Leonor Silveira), o tânara profesoara de istorie, trebuie sa-si întâlneasca sotul la Bombay. Pe parcursul calatoriei, pentru a satisface curiozitatea fiicei sale, Maria Joana, îi povesteste despre istoria civilizatiei mediteraneene, legendele, miturile si eroii acesteia. În alt plan al povestii, comandantul vasului (John Malkovich) face cunostinta la masa cu o frantuzoaica, femeie de afaceri (Catherine Deneuve), un ex-manechin italian (Stefania Sandrelli) si o cântareata grecoaica, Irčne Papas. Fiecare vorbeste în limba sa si cu toate acestea se înteleg. Dar în timp ce vaporul se îndreapta catre Golful Persic si Irčne Papas cânta, umbra terorismului ameninta pasagerii…
          Filmul nu este nici pe departe „o lectie de istorie” plictisitoare, cum s-ar putea crede, caci Manoel de Oliveira dovedeste o tinerete a spiritului pe care multi cineasti o pot invidia. Folosindu-se de reflectii sofisticate, de ironii pesimiste sau de interventii pline de umor, regizorul stie când sa dezamorseze tiradele intelectuale ale personajelor sale. Criticii de specialitate au considerat filmul „pur si simplu genial”, demn de Leul de aur. Dar, în ciuda carierei sale îndelungate, regizorul portughez nu a adunat foarte multe trofee: nu a obtinut niciodata un Palme d’Or la Cannes, nici Ursul de aur de la Berlin. În 1985, veteranului cinematografiei mondiale, i s-a acordat la Venetia un Leu de aur pentru întreaga sa cariera artistica.