Inca de la inceputul cinematografiei, muzica a fost un adaus indispensabil al acestei arte a vremurilor noastre. Pianistul care canta in sala de cinematograf, in perioada filmelor mute, a fost apoi inlocuit de orchestre sau interpreti inregistrand separat cantecele adaugate apoi, drept coloana sonora.
Daca este sa atasam, in vreun dictionar, vreun nume si vreo imagine in dreptul termenului „muzica de film”, cu siguranta ca acel nume si acea imagine nu pot fi decat ale lui Ennio Morricone, legendarul compozitor italian care ne-a parasit nu demult si a carui cariera s-a identificat aproape cu a cinematografiei moderne.
Compozitorul, identificat in special pentru colaborarea fructuoasa si de durata cu inventatorul genului „spaghetti western”, Sergio Leone, a murit la Roma, la varsta de 91 de ani, pe fondul complicatiilor survenite dupa o fractura de femur. Cunoscut in istoria cinematografica drept „Il Maestro”, muzica lui din filme precum „Pentru un pumn de dolari”, „Pentru cativa dolari in plus” sau „Cel bun, cel rau si cel urat”, a punctat o cariera indelungata si reusita la Hollywood, inclusiv o relatie fructuoasa cu controversatul Quentin Tarantino. De altfel, nominalizat de mai multe ori la Oscar, pentru filme ca „Zilele paradisului”, „Misiunea”, „Incoruptibilii”, „Bugsy” si „Malena”, compozitorul a primit un Oscar onorific in 2007, dar avea sa castige distinctia „reala” abia in 2015, pentru muzica din filmul lui Tarantino, „Cei opt odiosi”.
Nascut si crescut la Roma, unde si-a petrecut cea mai mare parte a vietii, Morricone a atras atentia parintilor sai inca din frageda copilarie, prin urechea muzicala perfecta. Indragostit de trompeta, a scris prima compozitie la doar 6 ani, in 1934. Studiind apoi muzica clasica, a inceput sa scrie muzica pentru teatre sau radio, cantand in acelasi timp la trompeta, in anii 1950, in cluburile de jazz ale Cetatii Eterne.
Asocierea lui cu Sergio Leone a urmat angajarii sale ca aranjor muzical pentru compania RCA, in Italia. Tot in anii 1950 a inceput sa lucreze ca scenarist si compozitor de muzica de film, pentru ca in 1966 sa compuna influenta coloana sonora din „Cel bun, cel rau si cel urat”, care il va transforma intr-un nume consacrat pe plan international.
Multe dintre melodiile lui Morricone au devenit, cu timpul, mai cunoscute decat filmele in care au constituit o parte din coloana sonora – ca de pilda „Maddalena” (1971), un film aproape cvasinecunoscut azi, dar in care apare superba melodie Chi Mai, ajunsa pe locul 2 in topul britanic.
Fara sa se sperie de provocarile reprezentate de diferitele genuri cinematografice, Morricone nu s-a limitat la westernuri, ci a compus muzica pen-tru comedii, filme horror, thrilleruri si drame istorice, imprumutandu-si talen-tul unic creatiilor unor ilustri regizori, precum Bernardo Bertolucci, Pier Paolo Pasolini, Mike Nichols, Roland Joffé, Barry Levinson, John Carpenter, Terrence Malick sau Brian De Palma.
In plus, eforturile sale de pionierat l-au facut sa implice in muzica de film texturi si sunete care nu erau tipice studiourilor de inregistrari, de la lovituri de bici, clopote de biserica, urletele de coioti la ciripit de pasari, ticaitul unui ceas sau suierul impuscaturilor, folosind in acelasi timp instrumente putin cunoscute publicului occidental, precum ocarina, un stravechi instrument chinezesc in forma de ou.
Un artist neobosit, Morricone a continuat sa cante in ciuda varstei inaintate, efectuand turnee cu orchestra pe care o dirija chiar si in 2019, cu un an inainte de trecerea in eternitate.
Ultima scrisoare
Inainte de a muri, compozitorul a scris un mesaj emotionant, adresat rudelor si prietenilor: „Eu, Ennio Morricone, am murit. Ii anunt astfel pe toti prietenii mei care mereu mi-au fost aproape, dar si pe cei aflati departe de mine, de care ma despart cu mare afectiune. Adresez un gand special lui Peppucio (regizorul Giuseppe Tornatore –, cu care Ennio Morricone a lucrat la multe dintre filmele sale) si sotiei sale, prieteni dragi, foarte prezenti in ultimii ani ai vietii mele. De asemenea, ganduri bune pentru surorile mele, Adriana, Maria si Franca, pentru copiii mei, Marco, Alessandra, Andrea si Giovanni, si nepotilor Francesca, Valentina, Francesco si Luca. Imi indrept catre sotia mea, Maria Travia (care i-a fost alaturi inca din 1950), toata dragostea care ne-a tinut legati si pe care regret ca o parasesc. Ei ii spun un adio dureros”, si-a incheiat scrisoarea ilustrul compozitor.
GABRIEL TUDOR
Comentarii