Un roman aparut anul trecut în colectia Raftul Denisei (editura Humanitas Fiction), a trecut oarecum neobservat, desi nu e deloc un roman rau. Dimpotriva, Corpul uman, scris de Paolo Giordano, desi poarta titlul unui atlas de medicina sau biologie, este un roman profund al existentei umane care se descopera si se maturizeaza în situatiile-limita ale unor experiente traite în desert.
„Nu e suficient sa fii eroic ca sa fii erou” scrie autorul la un moment dat în roman. Asta, pentru ca personajele sunt în realitate niste ne-eroi tineri dintr-o brigada a armatei italiene, care apara un avanpost din muntii desertici ai Afganistanului. Este soarta multor tineri care s-au înrolat într-o armata a coalitiei occidentale care a luptat împotriva terorismului.
Prezent pe lânga trupele italiene stationate în Afganistan, Paolo Giordano s-a întors în patrie cu ideea unui roman despre viata într-un avanpost din valea Gulistan. El a împartit cu tinerii soldati conditiile traiului în cazarma, le-a citit în ochi golul din suflet si dorinta de a participa la ceva ce era mai presus de ei însisi. A fost martorul supunerii trupului la cele mai dure rigori si abstiente, dar si al comuniuni aproape materiale ivite între militari, în care „fiecare priveste corpul celorlalti ca pe-al sau propriu”.
Ideea a capatat astfel corpul unui roman subtil si tensionat, romanul unei initierii ce trece prin experienta aspra a razboiului si a mortii. Sigur, romanul, nu este la nivelul romanului Pentru cine bat clopotele al lui Hemingway, e o diferenta între anvergura conflictului militar descris, dar si a stilului, însa Corpul uman nu e mai prejos de multe romane americane, unele dintre ele ecranizate în trecut, de pe vremea razboiului din Vietnam.
Prinsi în vârtejul razboiului si al mortii care pândeste la tot pasul lovind necrutator, al iubirilor neîmpartasite si al furiei caracteristice vârstei fara griji si al suferintei cu neputinta de înteles, fiecare soldat îsi cântareste propria viata cu masura a ceea ce-i este dat sa traiasca. Unii si-o vor pierde, altii si-o vor schimba pâna la a o face de nerecunoscut, ajungând sentimentali sau cinici, resemnati sau indiferenti. Peste nimeni timpul petrecut în avanpost nu va trece fara a lasa urmele adânci ale unei dureroase maturizari, ale definitivei despartiri de nepasatoarea tinerete. Astfel, Corpul uman este un roman al vietii pe timp de razboi, o cronica a crimelor împotriva trupului si sufletului si o meditatie plina de compasiune despre felul în care, împreuna si laolalta, oamenii încearca sa suporte povara sortii.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii