Intre numeroasele maladii cu raspândire globala vertiginoasa – si despre care nu numai ca nu se ofera populatiei sperante de tratament eficace ori chiar de eradicare (mentionam aleatoriu toate tipurile de cancer, supraponderalitatea si obezitatea, diabetul, bolile psihice, dar si diverse forme de asa-zisa gripa etc.), pe un loc important si deci foarte îngrijorator se plaseaza si atacul de panica. Vorbim despre o tulburare anxioasa mai putin constientizata ca atare, desi e destul de frecvent întâlnita, mai ales în mediile urbane, unde stresul cotidian atinge cote înalte.
„Inexplicabilul” care ne devasteaza
Atacul de panica apare brusc si (aparent) inexplicabil, sub forma unor stari de frica si de neliniste, dificultate de respiratie, palpitatii, ameteli, tremurat, frica inexplicabila de moarte, de îmbolnavire grava sau – atentie! – chiar de nebunie. Întrucât aceste senzatii dau un puternic disconfort fizic, majoritatea celor care manifesta asemenea simptome merg la cabinetele medicale, unde încearca sa caute drept motivatie o boala organica. În fapt, biologic vorbind, atacul de panica vine din interpretarea gresita a unor reactii fizice („am niste simptome fizice ciudate si sunt incapabil sa le interpretez corect”).
Din punctul de vedere psihologic, este vorba despre atribuirea unei dimensiuni catastrofice unor simptome fizice („îmi bate inima mai tare, ceea ce înseamna ca voi face infarct sau ca am o boala foarte grava”). Panica implica elemente fizice si emotionale în egala masura; persoana care sufera de atacuri de panica este de obicei una înclinata catre o sensibilitate crescuta în receptarea si interpretarea simptomelor corpului propriu. Întreaga activitate cerebrala care duce la panica este cauzata de aceasta interpretare gresita.
Un mecanism malefic
Elementul de baza în atacurile de panica este frica. Sa luam exemplul unei persoane care se afla la volan. Conduce gândindu-se la diferite lucruri si brusc, fara niciun motiv aparent, simte un nod în gât si are senzatie de sufocare. Inima începe sa bata nebuneste, palmele îi transpira, simte ca ameteste si traieste chiar certitudinea ca va muri sau ca i se va întâmpla ceva foarte rau. Din perspectiva cognitiva, persoana „stie” ca va muri sau va înnebuni, ca îsi va pierde controlul, ca inima sa e de vina sau sistemul endocrin, oricum, ca i se întâmpla ceva foarte grav. Mai mult, emotional vorbind, victima se simte coplesita de aceasta stare de panica si de ceea ce simte.
De fapt, receptând asemenea manifestari interioare extreme, persoana în cauza are simptomele fizice care genereaza starea de panica, iar starea de panica îi accentueaza simptomele fizice, astfel încât se intra într-un cerc vicios; aici, simptomele sunt accentuate pâna colapseaza pur si simplu în atacul de panica. De multe ori cel care sufera atacuri de panica ajunge la urgenta, convins fiind ca are ceva la inima, ca analizele sunt proaste, ca are oricum, o boala foarte grava. Analizele îi ies însa bune si de obicei i se spune ca este hipocondriac (obsedat de boli, de îmbolnavire iminenta), situatie în care individul în cauza nu realizeaza ce se întâmpla cu el, se simte neînteles, îsi pierde încrederea în medic sau în diagnostic si de multe ori are tendinta de a continua investigatiile, pentru a gasi cu orice pret o cauza organica a simptomelor sale.
Ratiunea învinge boala
Cel dintâi lucru pe care trebuie sa-l stie victima unui atac de panica e ca sigur nu va muri, nu va înnebuni, nu i se va întâmpla absolut nimic grav. Este foarte important sa constientizeze ca atacul de panica este pornit din interior, ca reprezinta o stare accentuata de frica ce poate fi stapânita. Cu cât frica este mai mare, cu atât va deveni simptomul mai puternic. Cu cât simptomul este mai puternic, la fel, frica se accentueaza, iar tendinta de a exagera în astfel de momente ne face sa nu percepem în mod real timpul si dimensiunea tulburarii.
O masura utila ar fi sa cronometram cât dureaza un atac de panica. Desi cei mai multi vor spune ca a durat în jur de 5-10 minute, vor putea vedea ca în realitate nu dureaza aproape niciodata mai mult de un minut sau doua; de altfel, perceptia deformata a curgerii timpului face si ea parte din problema în discutie. În acest fel victima poate sa îsi reinterpreteze simptomele si durata lor în mod realist (ajuta foarte mult sa întelegem de unde a aparut emotia). Ea trebuie sa dobândeasca niste tehnici de relaxare care sa intervina la nivel biologic.
Relaxându-se, corpul nu mai reactioneaza la fel ca în starea de panica – drept urmare, creierul nu mai interpreteaza ca se întâmpla ceva grav în organism. În lipsa interpretarii gresite, nu se mai transmite starea de anxietate, cercul vicios „spargându-se” la nivelul biologicului, prin relaxare.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii