De la Hamlet incoace, talentul actoricesc s-a masurat nu neaparat in modul cum personajele reuseau sa dea viata unor oameni normali, ci mai ales in felul cum ele erau capabile sa se substituie unora mai putin intregi la minte, altfel spus „sa faca pe nebunii”. Nu-i de mirare ca unele dintre cele mai bune partituri, din istoria cinematografiei, au apartinut unor actori care au cautat sa dea viata unor personaje cu mintile ratacite.
Printr-o oglinda intunecata
(1961)
Actiunea filmului o are in centru pe o tanara pe nume Karin, care revine pe insula aflata in proprietatea familiei ei, dupa ce a petrecut catva timp intr-un ospiciu, prezentand semne de schizofrenie. Pe insula se afla fratele ei singuratic, sotul ajuns la disperare din cauza suferintei ei psihice (excelent interpretat de Max von Sydow) si tatal fetei, un scriitor de succes, abia revenit dintr-o calatorie prin lume. Ca multe alte filme regizate de titanul Ingmar Bergmann, si acesta este inspirat de piesele „de camera” ale lui August Strinberg, in care intreaga actiune se desfasoara intr-o singura incapere (in cazul filmului, pe o singura insula), intr-un rastimp de 24 de ore. Bergmann surprinde cu maiestrie alunecarea eroinei sale spre nebunie si sentimentul instrainarii umane, pelicula obtinand Oscarul pentru cel mai bun film strain, in 1962, si Globul de aur, la aceeasi categorie.
Psycho
(1960)
Marion Crane este o tanara din Phoenix, Arizona, frustrata de faptul ca nu se poate casatori cu iubitul ei, un om divortat, din cauza lipsei banilor, intrucat o mare parte din salariul acestuia merge catre pensia alimentara a copiilor lui. Intr-o zi, patronul lui Marion ii cere sa duca 40.000 dolari la o banca locala. Dornica sa faca o schimbare in viata ei, fata nu sta sa se mai gandeasca la consecinte si fuge din oras cu banii, decisa sa inceapa o noua existenta alaturi de dragul ei Sam, in California, sub o identitate falsa. Pe masura ce se intuneca, iar ploaia torentiala face tot mai dificil drumul, Marion, epuizata de orele lungi de sofat si chinuita de fapta comisa, isi gaseste adapost intr-un motel izolat, condus de un anume Norman Bates. Acesta este un tanar ciudat si interiorizat, care sufera de tulburari disociative si obsesie fetisista, lasandu-se dominat de o mama invalida. Marion nu-l poate banui insa de intentii necurate pe acest tanar fragil si intra fara griji in camera, sa faca un dus, tragand dupa ea perdeaua. Urmeaza una dintre cele mai bune pagini din istoria cinematografiei si desi n-a luat nici un Oscar, Psycho este considerat apogeul carierei regizorale a lui Alfred Hitchcock si unul dintre cele mai incitante thriller-uri realizate vreodata.
O minte stralucita
(2001)
Inspirat de romanul Sylviei Nasar, nominalizat in 1998 la Premiul Pulitzer, filmul regizat de Ron Howard descrie povestea unui savant prestigios, Jonathan Nash, care incepe, inca din tinerete, sa dea semne de schizofrenie paranoida si devine tot mai izolat, intr-o lume imaginara, plina de agenti secreti si de conspiratii, spre deznadejdea sotiei si a prietenilor apropiati. Filmul a fost un succes de proportii si a castigat multe premii Oscar – dar nu si cel pentru rol principal masculin, desi Russel Crowe ar fi meritat cu prisosinta aceasta distinctie. Chiar daca pelicula a fost criticata pentru lipsa de acuratete, motivandu-se ca halucinatiile schizofrenice ale lui Nash era, in realitate, doar auditive, nu si vizuale, criticii de film au fost unanimi in a o considera o capodopera care vorbeste, chiar si apeland la limbajul cifrelor, despre puterea dragostei adevarate de a depasi toate barierele.
Rain Man
(1988)
In acest film, pentru care Dustin Hoffman va primi al doilea premiu Oscar din cariera (dupa cel pentru rolul din Kramer contra Kramer), personajele principale sunt doi frati care mostenesc, la moartea tatalui lor, suma de 3 milioane de dolari. Charlie Babbit (magistral jucat de Tom Cruise) este fratele mezin, impatimit de jocuri de noroc si ahtiat dupa bani. In momentul in care afla de mostenire, singurul lui gand este sa-l regaseasca pe fratele mai mare, Raymond, care este autist si internat de multi ani intr-o clinica psihiatrica, pentru a-si insusi si partea acestuia de avere. Raymond traieste intr-o lume total imateriala, nu are habar ca este milionar in dolari, nu cunoaste valoarea banilor si este vesnic bataia de joc a celorlalti. Pe de alta parte insa, el dispune de o memorie uluitoare, are capacitatea de a face calcule complicate si are o intuitie de care pariorul Charlie are nevoie ca de apa. In cele din urma, intre cei doi frati se dezvolta o extraordinara poveste de prietenie si dragoste. Charlie va invata sa-l accepte pe Raymond, cu handicapul sau, iar acesta va incepe sa aprecieze viata din lumea exterioara, descoperind bucuria de a trai.
Fight Club
(1999)
Naratorul si personajul principal, fara nume, jucat de Edward Norton, sufera de insomnii cumplite, pe care incearca in zadar sa le vindece; aparitia Marlei, o tanara de care se indragosteste, ii complica si mai mult starea si eroul incepe sa vagabondeze fara tinta pe strazi, intalnindu-l pe Tyler Durden, personaj ciudat, excelent interpretat de Brad Pitt, care il introduce intr-o lume cu reguli dure – „Fight Club”, unde bataile pana la pierderea cunostintei sunt folosite drept cel mai bun remediu de tratare a stresului, angoaselor si celorlalte tare ale omului modern. Regizorul David Fincher a reusit astfel sa creeze un „cult movie” cu mare priza la public, mai ales la cel tanar, dar si sa declanseze, involuntar, o adevarata explozie de „fight club”-uri, in care participantii reproduceau pe viu scenele trucate de lupta din film. Finalul filmului este halucinant, iar spectatorul ramane debusolat, dar si fascinat, intelegand ca totul nu a fost decat manifestarea tulburarii psihice a eroului, care sufera de sindromul personalitatii multiple.
GABRIEL TUDOR
Comentarii