Cine a avut privilegiul de a poposi macar o zi la Bologna, aceasta „cittr educativa” a lumii, si a zabovit pret de o clipa in scuarul Universitatii, a trebuit sa-si insuseasca cu uimire faptul ca institutia culturala pe care o admira a fost infiintata in anul 1088! Cruciadele aveau sa inceapa aproape un secol mai tarziu, iar revolutia tiparului mobil a lui Gutenderg era departe. Si totusi, la Bologna invatatii au organizat o scoala intr-o perioada atat de precoce si intr-o Europa framantata de conflicte regionale monarhice si plina de analfabeti… Bologna devenea in secolul XI un simbol al cuceririi lumii prin cunoastere.
Ei bine, tot binecuvantata cetate din centrul Italiei a avut privilegiul de a gazdui si prima Academie de arte frumoase. Se intampla in anul 1580 si marele eveniment i-a avut drept protagonisti pe cei trei artisti ai familiei Carracci: fratii Annibale si Agostino, alaturi de varul lor, Ludovico. S-a numit „Accademia dei Carracci”, „Accademia dei Incamminati” (cei care pornesc pe drumul afirmarii) si „Accademia dei Desiderosi” (cei care vor sa se afirme), cu motto-ul: „Contentione Perfectus” (perfectiune prin straduinta)… Dar adevaratul pictor de geniu dintre cei trei Carracci a fost Annibale (1560-1609), marele reprezentant al barocului italian care a reusit sa-i dea o replica exceptionala lui Caravaggio –initiatorul barocului latin.
Istoria artei consemneaza ca primele reusite magnifice – fresce ecleziastice impresionante – au fost semnate simplu „Carracci”, fapt care dovedeste ca cei trei artisti au lucrat impreuna si nu se poate individualiza foarte net contributia fiecaruia. Fie ca au fost piese de altar, fie ca au fost fresce facute in marile palate ale Bologniei, cei trei Carracci si-au demonstrat inca din tinerete o maturitate artistica foarte bine conturata. Luminozitatea si claritatea personajelor si a ambientului contrastau cu clar-obscurul caravaggesc.
Treptat, spre varsta de treizeci de ani, Annibale Carracci este cel care primeste in mod oficial comenzi de la inaltii seniori ai cetatii natale si ai altor orase importante precum Roma si Parma. Ciclul de fresce „Iubirile zeilor” de la Palazzo Farnese a revolutionat barocul culminant, pregatind aparitia clasicismului. In frescele de bolta din Palazzo Farnese, personajele danseaza si pot fi privite din orice unghi, asa cum a realizat si Michelangelo bolta Capelei Sixtine. Din ce in ce mai pregnant, pictorii italieni ai secolului XVII sunt numiti „urmasi ai lui Carracci” si nu ai lui Caravaggio…
Forta limbajului gestual la Annibale Carracci poate fi comparata doar cu cea din capodoperele lui Rubens si criticii de arta afirma ca l-a depasit pe Caravaggio in aceasta privinta. Carracci se dovedeste a fi un fel de regizor foarte exigent cu personajele sale, pe care le obliga sa se miste in scena cu cea mai mare expresivitate. Privitorul unei panze de Carracci are de multe ori impresia ca se afla in fata unui instantaneu dintr-o piesa de teatru pe tema biblica sau mitologica. Priviti cu atentie „Venere si Anchise”! Cu cata delicatete eroul troian scoate sandala zeitei, iubita sa! El ii tine piciorul suspendat atat cat sa n-o forteze sa faca vreun efort muscular prea mare, iar Venera (Venus) tine mana pe piept, parca intimidata de finetea gestului lui Anchise… Un astfel de limbaj de senzualitate discreta dar sublima este rarisim in artele vizuale. Rarisima a fost si existenta acestui Annibale Carracci, care alaturi de Agostino si Ludovico au ridicat Bologna la rangul de competitoare pentru tronul picturii italiane, alaturi de Roma, Florenta si Venetia.
PAUL IOAN
Comentarii