Frumosul Sanssouci (Schloss Sanssouci), cum ii spun locuitorii din Potsdam si nu numai ei, este nu doar un simbol al orasului ci si un loc in care adevarul si legenda pasesc umar la umar. Multe dintre acestea se leaga de numele lui Frederick al II-lea, supranumit Cel Mare, asa cum este cea privitoare la moara de vant din apropierea parcului palatului. Moara este aproape la fel de vestita ca ilustrul ei vecin, minunatul palat. Aceasta asociere a stralucirii regale cu munca grea a omului de rand face locurile si mai interesante, tesand o serie de alte povesti in jur.
Se spune astfel ca Frederick al II-lea era de-a dreptul enervat de moara din vecinatate. Il irita aspectul ei saracacios, zgomotul pe care il facea, multimea oamenilor care se adunau aici. De aceea i-a cerut morarului sa-i vanda moara, dar omul a refuzat categoric. I-a sugerat apoi sa se mute in alta parte, intr-un loc pe care i-l va darui el insusi si a intampinat acelasi refuz. Cand regele a incercat sa-l ameninte ca va darama moara, morarul i-a raspuns: „Sire, mai exista judecatori la Berlin”. Povestea care dorea sa spuna ca in Prusia nimeni nu este mai presus de lege este insa prea frumoasa ca sa fie adevarata.
Istoricii au descoperit ca imprejurarile au fost usor diferite. Cel care a declansat un adevarat scandal a fost morarul care se plangea ca palatul si constructiile din jur influentau puternic vanturile si moara nu putea functiona asa cum trebuie. Dupa o serie de proteste regele i-a oferit o alta moara intr-un alt loc unde nu mai existau asemenea vecinatati. De fapt regele nu avusese nicio clipa intentia sa darame moara. Dimpotriva, cum arata Gerhard Prause in cartea sa „Nimeni nu a ras de Columb”, suveranul voia s-o pastreze ca o recuzita a parcului sau amenajat nu dupa modelul francez ci dupa cel englez. In parcul englezesc moara de vant era obligatorie ca si pavilionul chinezesc sau „ruinele” unui teatru antic.
Morarul a jucat in aceasta poveste rolul unui figurant platit si nu i-a pricinuit niciun necaz „solitarului de la Sanssouci”. Raspunsul morarului asa cum este prezentat in legenda nu l-ar fi impresionat pe suveranul care stia ca-si poate impune vointa in fata judecatorilor. Faptul ca a reusit sa-l convinga pe morar sa plece, oferindu-i un loc mai bun nu demonstreaza altceva decat ca suveranul era grabit sa-si vada parcul palatului asa cum si-l imaginase.
Vechea moara a ramas pe loc si a fost inlocuita in 1791 de o moara noua olandeza, mai mare. Aceasta s-a integrat perfect locului, multa lume uitand-o chiar pe cea dinante. Moara a ars complet in 1945, in ultimele zile ale Celui de al Doilea Razboi Mondial si multi ani a ramas ca un ciot negru si urias in varful dealului. Iubitorii morilor de vant din intreaga Germanie au contribuit la restaurarea ei fidela si amanuntita. In plus noua moara a fost dotata cu utilaje noi si de aceea macina si acum, asa cum facuse cu 300 de ani in urma. Restaurarea a fost terminata in 1993 si faina macinata aici este folosita in prepararea unor feluri traditionale. Din galeria morii actuale se pot contempla cele mai frumoase colturi ale parcului din jurul palatului.
La vremea in care s-a ridicat palatul, erau in Potsdam in jur de 40 de mori de vant. Ele au inceput sa dispara insa indata ce au fost construite cele care functionau prin puterea aburilor. Regele Frederick William al IV-lea a reusit sa profite de aceasta situatie creand o companie regala a morilor cu aburi. Acest act a facut ca morile de vant sa iasa din peisaj si multi morari au fost ruinati. Moara din Sanssouci pare a fi singurul supravietuitor si aceasta poate si datorita actiunilor intelepte ale arhitectilor peisagisti care au facut din ea un simbol. Alaturi de simbol a supravietuit legenda.
IRINA STOICA
Comentarii