Un alt articol interesant aparut in revista Constelatii diamantine, nr 2/2023, este cel semnat de Beatrice Silvia Sorescu, sub titlul Marin Sorescu, un spirit al permanentei. Generatiile mai noi, cu degetele sudate pe ecranul tactil al telefonului mobil, sclavi ai jocurilor infantile si ai aplicatiilor fara numar, poate ca nici macar nu au auzit de marele poet Marin Sorescu sau daca au auzit, el e contestat de curentul woke care isi face prezenta cu pasi mici si in cultura noastra. Asa ca a scrie despre marii nostri scriitori a devenit un act de curaj, nu doar de cultura autentica, curaj pe care il dovedeste si articolul semnat de nepoata marelui nostru poet disparut in 1996.
«Scriitor de mare profunzime, poet cu vibrari atat de inalte, un dramaturg plin de esente, insolit romancier, traducator apreciat, gazetar, reporter memorialist si nu in cele din urma pictor, profesor universitar doctor si ministru al culturii, Marin Sorescu reprezinta una din personalitatile cele mai de seama ale literaturii din a doua jumatate a secolului al XX-lea.
Tradus aproape in toate limbile Pamantului, distins cu numeroase premii si distinctii, el este considerat un adevarat ambasador al spiritului nostru in lume. A participat la sute de congrese, simpozioane literare, seminarii internationale, a fost prezent in numeroase tari, unde si-a citit versurile in cele mai mari centre universitare (Italia, Franta, Anglia, Suedia… pana in America, Japonia, Singapore etc.), iar poezia sa a fost foarte bine primita si apreciata.
S-a afirmat ca poet inca din anii de liceu, ca mai tarziu, in anii de studentie, sa inregistreze o evolutie spectaculoasa. Scriitorul si-a considerat acest har o adevarata profesiune de credinta si a muncit pe branci, pe brazda cuvantului, spre materializarea acestuia intr-o opera monumentala de mare valoare.
Dupa debutul ca poet, in numeroase reviste literare, in 1964 are loc si debutul editorial, cu volumul de parodii Singur printre poeti, stilul sau original impunandu-se in celelalte volume de versuri ulterior publicate: Poeme (1965), Moartea ceasului (1966), Tineretea lui Don Quijote (1968), Tusiti (1970), Suflete, bun la toate (1972) La Lilieci, vol. I-VI, publicate in perioada (1972-1995), Descantoteca (1976), Poeme (1976), Sarbatori itinerante (1978), Ceramic (1979), Fantani in mare (1982), Apa vie, apa moarta (1987), Poezii alese de cenzura (1991), Traversarea (1994).
Este remarcat chiar de la inceput de mari critici, unul dintre ei fiind George Calinescu, care scria, in 1964, in Contemporanul, ca avea „capacitatea exceptionala de a surprinde fantasticul lucrurilor umile si latura imensa a temelor comune”, iar academicianul Eugen Simion spunea ca „Marin Sorescu mediteaza la ceea ce scrie si scrie invaluind tragicul, sublimul, grotescul, in plasa fina a ironiei”. Fireste ca Sorescu si-a datorat popularitatea de la inceput, poeziei, poezia lui, versurile pline de sugestii socante, au fost deliciul unui public larg si au uimit si pe criticii care vedeau in ele un simptom si o promisiune de innoire.
Sorescu a avut un instinct al pietei literare exceptional si foarte usor s-a adaptat la schimbari, dovada fiind volumele din La Lilieci, in care poezia este cu desavarsire alta decat cea anterioara.
Criticul si istoricul literar Cornel Regman il caracterizeaza pe Sorescu, in prefata volumului Poeme, ca „autor de ingenioase si paradoxale scenarii care dinamiteaza certitudinile zilnice si stabilesc raporturi de intimitate cu fetele incomode ale lucrurilor”.» (Continuare in numarul viitor)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii