Realizarea unui film nu este o activitate pentru cei cu inima slaba. Iar adesea, in spatele unor scene pe care milioane de cinefili le privesc captivati si care raman memorabile se afla enorm de multa munca, dedicare si vointa, dar si o incapatanare vecina cu obsesia, din partea regizorilor.
Spre a-si dovedi profesionalismul, acestia nu pregeta sa isi solicite la maximum actorii, punandu-i in fata a tot felul de provocari si adesea oferindu-le exemplul personal pe platourile de filmare. Totul, pentru ca senzatia de realism pe care o ofera peliculele lor sa fie cat mai intensa.
Rob Reiner – „Cand Harry a cunoscut-o pe Sally”
Considerata una dintre cele mai indragite comedii romantice de la Hollywood, „Cand Harry a cunoscut-o pe Sally” are numeroase scene memorabile, dar cea care cu siguranta face in cel mai inalt grad deliciul spectatorilor este cea a „orgasmului mimat”.
Vrand sa-i demonstreze prietenului ei Harry (Billy Crystal) ca femeile mimeaza tot timpul orgasmul, fara ca barbatii sa-si dea seama, Sally (Meg Ryan) ii tine o demonstratie la un restaurant, sub privirile celorlalti meseni – scena a fost filmata in localul Katz Deli din Manhattan, in fata unor clienti obisnuiti.
Pentru ca regizorul Rob Reiner nu era deloc multumit de prestatia lui Meg Ryan, considerandu-i gemetele „insuficient de reale”, el s-a asezat la masa langa ea si Crystal, spre a-i arata „cum se face”, spre deliciul tuturor celor prezenti.
James Cameron – „Titanic”
Reputatia de perfectionist a regizorului James Cameron este faimoasa in lumea cinematografiei. In 1997, cand si-a turnat magistrala epopee a scufundarii Titanicului, el nu a facut niciun rabat de la cheltuieli si realism, solicitand un buget de 210 milioane de dolari si construirea unei replici aproape identice a uriasului vapor – desi trebuie sa recunoastem ca eforturile i-au fost rasplatite, pelicula aducand incasari de peste 2 miliarde de dolari.
Scena in care, dupa naufragiul pachebotului, Rose se afla pe o placa de lemn care abia mai pluteste, in timp ce iubitul ei, Jack, ingheata de moarte in apele reci ale oceanului este una dintre cele mai tulburatoare din istoria celei de-a saptea arte.
Ca sa creeze o atmosfera cat mai realista, regizorul a solicitat ca panoul de lemn sa fie suficient de mare pentru ca doar Rose sa incapa pe el – si a verificat personal dimensiunile acestuia – dar in acelasi timp sa fie pe cale sa se scufunde, in cele din urma, imbibandu-se de apa.
Scena a fost filmata in doua zile, cu numeroase duble trase, pentru ca regizorul era mereu nemultumit de rezultat. In cele din urma, el a fost totusi multumit de prestatia celor doi actori, care au stat, in tot acest timp, murati pana la piele!
Alfred Hitchcock – Psycho
Scena dusului din „Psycho” este, cu siguranta, una dintre cele mai memorabile din istoria filmului. Nu doar ca regizorul Alfred Hitchcock a decis, in mod socant, sa elimine vedeta filmului (Janet Leigh) la jumatatea peliculei, dar a si creat un montaj elaborat al violentei, incluzand filmarea din 78 de unghiuri diferite a scenei si turnarea a 52 de duble, pentru o scena care, in film, dureaza doar 91 de secunde.
A fost o munca istovitoare, in care s-a implicat intreaga echipa de filmare, iar actorii au fost efectiv epuizati de numeroasele duble, turnate pana cand „Cerberul” Hitchcock sa se declare multumit de rezultat.
Michael Cimino – „Vanatorul de cerbi”
Un expert al crearii tensiunii pe marele ecran, regizorul Michael Cimino a fost rasplatit cu un Oscar pentru „Vanatorul de cerbi”, o pelicula despre trei tineri muncitori siderurgisti dintr-un orasel patriarhal american, care, inrolati in Vietnam, sunt luati prizonieri de trupele VietCong si pusi sa joace „ruleta ruseasca”, spre delectarea tortionarilor lor.
Scena este socanta, iar spectatorul care o urmareste – terifiat. Cimino a impins lucrurile dincolo de limita pentru ca exact acesta a fost obiectivul lui – sa demonstreze cum ororile razboiului pot schimba pentru totdeauna viata unui om.
Pentru ca nu a putut gasi figuranti vietnamezi care sa participe la scena, Cimino a apelat la localnici thailandezi pentru a-i interpreta pe razboinicii VietCong. Atata doar ca acestia, fiind budisti, trebuiau sa spuna o rugaciune de iertare dupa fiecare palma data celor trei prizonieri americani. Regizorul i-a provocat insa sa-i loveasca pe acestia cat mai puternic, pentru ca scena sa fie cat mai realista, iar la finalul ei thailandezii erau cu adevarat transfigurati.
GABRIEL TUDOR
Comentarii