Este greu pentru un actor sa fie personajul principal, de-a lungul unui întreg film. Este poate si mai greu sa intre într-un film pentru o perioada scurta de timp, uneori doar pentru o singura scena, si sa aiba un impact semnificativ. Totusi, daca el reuseste sa gaseasca combinatia potrivita între personaj si actor, se poate întâmpla ceva magic.
Un personaj secundar extrem de bine dezvoltat poate adauga unei pelicule o valoare net superioara, introducând o energie noua într-o poveste sau luând ceea ce este deja stabilit si dându-i un nou impuls.
Urmatorii actori au facut exact acest lucru. Perioada cât ei apar pe ecran este, poate, limitata, chiar neglijabila, dar ceea ce fac în acest timp are un impact enorm. De fapt, ai putea spune ca ei fura, pur si simplu, întregul film în care apar, devenind practic punctele sale forte.
Locotenent-colonel Bill Kilgore (Robert Duvall) – Apocalipsul, acum
Apocalipsul, acum, al lui Francis Ford Coppola este considerat unul dintre cele mai bune filme de razboi realizate vreodata. În parte, aceasta si datorita prezentei lui Robert Duvall în rolul locotenent-colonelului Bill Kilgore. Capitanul Benjamin Willard (Martin Sheen) este trimis în susul râului, în Cambodgia, pentru a-l ucide pe colonelul Kurtz (Marlon Brando), un ofiter corupt care se pare ca a înnebunit si acum actioneaza pe cont propriu.
Willard se întâlneste cu Kilgore la jumatatea misiunii. Kilgore este un personaj plin de culoare, la fel de pasionat de surfing ca si de razboi. Probabil ca nu este o coincidenta faptul ca numele belicosului personaj este format din „kill” (ucide) si „gore” (macel). El rosteste cea mai memorabila replica din film: „Iubesc mirosul de napalm dimineata!”
Pe de o parte, iubeste razboiul un pic prea mult. Pe de alta parte, daca ai de gând sa lupti, acesta este exact genul de om pe care îl vrei la comanda companiei tale. Kilgore ajuta la transmiterea temei filmului despre cum razboiul îi poate înnebuni pe oameni, adaugând în acelasi timp o explozie uriasa de energie. Dupa ce îl ajuta pe Willard, el pleaca – dar nu înainte de a lansa un atac masiv cu napalm, pe fondul sonor al „Calatoriei walkiriilor”, de Wagner.
Winston Wolfe (Harvey Keitel) – Pulp Fiction
Exista mai multe scene de neuitat în filmul Pulp Fiction al lui Quentin Tarantino. Una dintre ele este momentul în care ucigasul platit Vincent (John Travolta) îl împusca accidental în fata pe un anume Marvin, în timp ce se afla într-o masina cu partenerul sau de crime, Jules (Samuel L. Jackson).
Acestia ascund vehiculul în casa prietenului lor Jimmie (interpretat de Tarantino), care este îngrijorat ca sotia lui va veni acasa, va vedea mizeria si se va speria. Pentru a repara lucrurile, seful lor, Marcellus Wallace, cheama un „curatator” pe nume Winston Wolfe (Harvey Keitel).
Meseria de curatator este una destul de macabra, asa ca este o nota buna faptul ca Winston apare purtând un smoching impecabil. Ideea ca acest tip cu o slujba ilicita ar putea avea si o latura culta, care ar necesita purtarea unui smoching, este plina de umor.
La acest efect se adauga si atitudinea fara menajamente a personajului. La un anumit nivel, uciderea involuntara a lui Marvin este tratata ca o gluma proasta în film, pâna când Winston ajunge si începe sa dea ordine. El serveste drept vocea uneori sarcastica a ratiunii într-o situatie haotica.
Fantoma din metrou (Vincent Schiavelli) – Fantoma mea iubita
Personajul lui Patrick Swayze, Sam, moare în floarea vârstei în filmul Fantoma mea iubita, din 1990. Faptul ca se afla în viata de apoi este dificil de acceptat. El primeste ajutor de la „fantoma din metrou” (Vincent Schiavelli), o aparitie care îsi petrece timpul în reteaua de metrou a orasului.
La început, aceasta este o prezenta ostila, dar mai târziu îl ajuta pe Sam sa se aclimatizeze, învatându-l chiar cum sa mute obiecte cu forta spiritului. O parte din farmecul personajului vine din aparitia lui Schiavelli.
Regretatul actor era cunoscut pentru faptul ca avea niste ochi distinsi care dadeau mereu impresia ca era fie trist, fie furios. Aceasta calitate este pusa în valoare. La început, publicul este temator în legatura cu el, apoi personajul îsi arata latura sa mai blânda, cucerindu-i pe toti.
GABRIEL TUDOR
Comentarii