„Shrek” este filmul de desene animate destinat tuturor vârstelor. Pe adulti îi îndeamna sa priveasca de pe soclul vârstei lor povestile care le-au leganat copilaria, iar celor mici le ofera.
„Shrek” este filmul de desene animate destinat tuturor vârstelor. Pe adulti îi îndeamna sa priveasca de pe soclul vârstei lor povestile care le-au leganat copilaria, iar celor mici le ofera… personaje noi, monstri simpatici, meniti sa-i faca sa perceapa – când vor fi mari – diferenta dintre esenta si aparenta.n Lupta dintre bine si rau, dintre frumos si urât este acum mult mai subtila, astfel încât simpatia publicului se îndreapta spre personaje care, în mod traditional, n-ar avea nici o sansa de a smulge sentimente de mila, compasiune, admiratie sau… iubire.n Reperele obisnuite sunt dinamitate, umorul suculent al situatiilor si al dialogului fiind „bagheta magica” învestita cu puterea de a fascina publicul din cu totul alta perspectiva decât cea cu-minte, conceputa dupa „reteta bunicii”, arhicunoscuta.
Ofensiva capcaunului verde
De fapt, cine este acest… Shrek? Povestea pare sa înceapa ca orice poveste, cu formula rituala… a fost odata o printesa, Fiona, ferecata de catre un dragon într-un turn amplasat pe o insula pustie si pazita de un capcaun solitar – Shrek. Ca în toate povestile ea asteapta printul fermecat, singurul care printr-un sarut o poate salva de soarta cruda ce i-a fost harazita. Viata trista si monotona de pe insula îsi urmeaza cursul implacabil pâna în momentul în care teritoriul este invadat de personaje din desenele animate. De fapt, insula pe care traieste Shrek pare a fi tarâmul de basm ce a aprtinut de drept legendarilor eroi precum Pinocchio, Alba ca Zapada, Scufita Rosie, alungati cândva din „raiul fictiunii” de ferocele Lord Farquaad, cel ce trebuie s-o ia în casatorie pe printesa pentru a deveni rege. Capcaunul e obligat sa gazduiasca aceste „creaturi” deloc pe placul lui si, secondat de un prieten nedespartit, un magar trancanitor si nevrozat, sa purceada într-o suita de aventuri savuroase, care îsi propun sa… desire textura obisnuita a oricareia dintre povestile cunoscute si celebre. Dar, dincolo de povestea „la vedere” pe care se construieste filmul, creatia cinematografica „Shrek” a fost decodata de critici (si nu doar de ei) si sub alta forma. În ciuda faptului ca „Shrek” este un film de desene animate, el nu e produs de celebrul studio „Walt Disney”, ci de concurentul sau cel mai de temut, „Dream Works”, companie care îl are în frunte pe nimeni altul decât pe talentatul si multi-oscarizatul Steven Spielberg. Alaturi de el, mai figureaza un nume celebru, Jeffrey Katzemberg (ex-reprezentant al studiourilor „Disney”!). Mai mult, pentru realizarea acestui film, studioul lui Spielberg s-a asociat cu „Pacific Data Images”, creatorii unui alt film animat de succes, „Antz”. Când au demarat acest proiect (de altfel destul de costisitor), ambitia celor doi (Spielberg-Katzemberg) a fost sa rupa, din toate punctele de vedere, conventionalismul cultivat decenii la rând de studioul „Disney” si sa aduca pe piata un produs cu totul nou. Asumându-si riscul de a provoca un adevarat razboi civil la Hollywood! Au reusit tot ce si-au propus. „Shrek” a fost filmul cel mai asteptat de public în anul 2001, a surclasat la capitolul box-office toate celelelalte productii cu pretentii care s-au lansat o data cu el, a lasat mult în urma con-fratele animat „Atlantida”, realizat de legendarul studio „Disney”.
În ce consta noutatea?
În ciuda faptului ca „Shrek” este o comedie, filmul foloseste toate ingredientele unei satire la adresa povestilor clasice (între altele, fie spus, europene), ecranizate de-a lungul timpului de studiourile Disney. Scrupulozitatea de tip Disney în respectarea regulilor elementare ale oricarei povesti este complet dinamitata în „Sherk”. Atitudinea ireverentioasa matura tot ce-i sta în cale: nemuritoarele personaje de basm, autorii lor – fie ei Fratii Grimm sau Charles Perrault – si, bineînteles, „batrânul” Walt Disney. Spectatorul e surprins si desigur amuzat sa constate ca paginile unei carti de povesti, scrise frumos cu litere gotice, cea din care capcaunul citeste, sunt rupte cu nonsalanta de acesta, ghemotocite în palme si folosite drept… hârtie igienica. Printesa? E departe de fata suava, inocenta si neajutorata din basmele copilariei noastre. Ea practica karate si râgâie la tot pasul. Printul? E de fapt un… lord sadic si ridicol, de înaltimea unui pitic. Capcaunul? Nici vorba sa manânce carne de om, el este mai curând vegetarian. Magarul? Vorbeste într-una, folosind un limbaj de ghetto. Dragonul e… femela, nimfomana, înnebunita de masculinitatea magarului. Dar asta nu e tot: parcul Disneyland devine orasul lui Lancelot DuLoc, cu un aspect semifascist, clasicele staruri animate sunt ridiculizate, cei sapte pitici sunt înlantuiti, Pinocchio e vândut la pret redus, cu 5 silingi, si asa mai departe.
Pe scurt, producatorii lui „Shrek” refuza sa creada în povestile cu printi fermecatori si printese cu bucle balaie sau în anacronismele benzilor desenate cu Asterix. Refuza sa acorde basmelor clasice statutul de… intangibile si le trateaza ca pe niste „carti de closet” pe care Shrek le foloseste cu mare placere. De fapt, refuza sa mearga pe urmele stilului practicat de Walt Disney, hotarâti sa inverseze valorile traditionale.
Starul anti-erou, creat pe computer
Cu cine seamana „Shrek”? Critica de specialitate l-a asemanat cu filmele lui… Mel Brooks. Shrek, personajul principal, este urât, murdar, scatologic, gentil, singur. E o varianta amuzanta a lui Quasimodo; spre deosebire de acesta Shrek îsi traieste urâtenia în sine, fara sa o considere o fatalitate sau un blestem trecator de care spera sa scape. El este anti-eroul simpatic care se spala pe dinti cu reziduurile provenite de la viermi, care scoate din urechi ceara pentru a-si confectiona o lumânare, care atunci când trage apa la WC declanseaza o melodie rock n’roll… Shrek este un nou star creat de Hollywood. El, ca de altfel întreg filmul al carui personaj principal este, e creat prin cele mai noi tehnici de realizare a imaginilor pe computer. Pentru a se naste, capcaunul a trecut printr-o laborioasa gestatie: mai întâi, „parintii” lui i-au cladit scheletul, apoi au adaugat straturi peste straturi de muschi, i-au umflat pântecele atât cât sa fie dizgratios, i-au dat si un chip deloc atragator si, în final, l-au acoperit cu o piele verde. Evident, aceeasi migala a necesitat fiecare personaj în parte. Ambitia creatorilor a fost ca impresia de viu si expresiv sa mearga pâna la cele mai mici detalii. Pentru peisaje, s-au fotografiat mai întâi cadre reale care ulterior au fost sintetizate pe computer.
O munca titanica pentru impactul vizual
Spielberg a stiut ca „Shrek” trebuie sa fascineze publicul în primul rând vizual. Asa cum se întâmplase cu „Jurassic Parc” în 1993. Asta a însemnat o munca incredibila, dublata de maiestrie. A fost nevoie de 30 de animatori, carora li s-a pretins nu doar sa fie excelenti desenatori, ci, înainte de toate sa aiba simtul miscarii. „Pentru realizarea unui film animat tridimensional, animatorul de fapt nu deseneaza, preciza Guillaume Aretos, directorul artistic al productiei. Cu mausul, el stabileste acele puncte pe care trebuie sa se înscrie sensul natural al miscarii. E ca si cum un papusar ar manipula scheletul unei marionete prin niste fire invizibile, capabile sa detalieze miscarile de-o maniera incredibil de subtila. Imaginati-va ca numai pentru Shrek, deasupra capului lui, au existat 500 de asemenea puncte de control care au permis realizarea celor mai variate expresii ale fetei. Dar, aici a fost vorba de un lung metraj! O întreaga lume a trebuit recreata virtual, pe ecranul calculatorului, dupa un plan extrem de precis. O adevarata armata de artisti (250) au inventat fiecare element vizual în parte, de la lingura din casa pâna la ultima frunza de pe copaci. Unul dintre cele mai dificile elemente de realizat pe computer este focul. Flacarile scoase pe gura de catre dragon constituie o premiera în filmul de animatie în trei dimensiuni. Meritul pentru aceasta lucrare i-a revenit unui specialist francez.”
Atuurile lui „Shrek”
– Filmul a fost lansat în Statele Unite pe 18 mai 2001, în acelasi timp cu productiile „feroce” realizate la Hollywood: „Pearl Harbor”, „Tomb Rider”, „Atlantis”.
– Din primele trei zile, a fost un succes de box-office, punând în umbra, din punct de vedere al triumfului, productiile „serioase”.
– Numai în Statele Unite filmul a acumulat aproape 250 de milioane de dolari, cifra niciodata atinsa de o productie semnata de studiourile „Disney”. Un succes similar a fost atins doar de „Toy Story”.
– Regia este semnata de Andrew Jackson si Vicky Jenson.u Creaturile animate au voci celebre: Myke Myers (Shrek); Cameron Diaz (Printesa Fiona); Eddy Murphy (Magarul); John Lithgow (Lordul Farquaad).
– În ciuda faptului ca este o comedie, un film de divertisment, are si un substrat „matur”, cu nuante politice si etice: face elogiul diferentei între cei marunti care se revolta si câstiga si cei puternici în aparenta, dar vulnerabili ca structura. Îi opune pe marginalizati celor favorizati de soarta.u Ataca tirania si cinismul epurarii „strainilor”.
– Prin Shrek este creat un personaj care induce ideea de acceptare a „urâtului” si obezitatii.u Notiunea de „rau” din povestile clasice nu este reprezentata de o persoana, cum ar fi dragonul sau cine stie ce vrajitoare, ci de un întreg sistem (regatul Lordului Farquaad).
– Filmul a constituit o surpriza a festivalului de la Cannes, intrând în competitie oficiala pentru premiul „Camera d’Or”. Anul 1953 a fost ultimul în care un film de desene animate („Peter Pan”) a fost admis în cadrul festivalului. u Producatorii vizeaza realizarea unui „Shrek 2”.
Gladiatorul II – un film „corigent” la istorie
Lansat la mai bine de 20 de ani dupa original, Gladiatorul II...
Comentarii