Nicole Kidman si-a vândut patul mai pe nimic..
Nicole Kidman si-a vândut patul mai pe nimic…
Peste 1000 de fani ai actritei Nicole Kidman au fost atrasi, ca de un magnet, de o licitatie organizata în Australia, unde s-au scos la vânzare diferite obiecte folosite în filmul „Moulin Rouge”. Piesa de rezistenta a licitatiei parea sa fie – cel putin din perspectiva organizatorilor – un pat din fier forjat folosit în câteva din secventele… întâlnirilor dintre Nicole Kidman si Ewan McGregor. Din nefericire, surpriza a fost de proportii: cel mai darnic cumparator s-a oprit la suma de 160 de lire. Si nici macar nu a fost vorba de un barbat, cum s-ar putea crede, ci de o femeie din localitatea Kirribilli. „Sunt extrem de încântata de achizitia facuta, mai ales ca ma asteptam sa coste cel putin 1000 de lire, suma pe care nu mi-as fi permis-o”, a declarat ea. Adevarul e ca nici alte obiecte folosite în film si scoase cu acelasi prilej la vânzare n-au golit buzunarele participantilor la licitatie. Un tron din cochilii s-a vândut cu 90 de lire iar o fereastra cu vitralii a ajuns la 170 de lire.
…iar Halle Berry, sânii
Lansarea filmului „Swordfish”, regizat de John Travolta, a fost precedata de un scandal care, fie ca a fost pus la cale de agentii de publicitate pentru a atrage mai mult atentia asupra peliculei, fie ca nu, a prins bine. Cert este ca presa a avut grija sa lanseze la momentul oportun zvonul ca actrita Halle Berry a pretins 500000 de dolari pentru a-si etala sânii într-o scurta secventa din film. A fost suficient pentru curiosi sa dea navala în salile de cinematograf pentru a vedea scena cu pricina. Au asteptat cu ochii larg deschisi ca sa o vada pe actrita asezata într-un sezlong pe marginea unei piscine, dar cu o carte care îi acoperea sânii. Deziluzia spectatorilor s-a risipit pentru ca n-a durat mult si în cadru a aparut Hugh Jackman. Femeia a dat cartea deoparte si, în sfârsit si-a aratat sânii… si ce atâta tevatura pentru o nimica toata? Actrita s-a declarat indignata nu pentru ca s-au facut referiri la aceasta secventa (în fond nevinovata fata de ceea ce se practica azi în filmele comerciale), ci pentru ca nu a suportat sa se spuna despre ea ca ar fi pretins bani pentru aceasta. „Zvonul este complet neadevarat”, a declarat Halle Berry. „Daca mi-as vinde sânii, as face-o pentru mult mai mult decât atât.” Fanii au fost destul de dezamagiti de acest comentariu. Asa ca actrita, imediat ce a avut prilejul, a încercat sa adauge noi nuante la comentariul ei: „În urma cu zece ani, eram manechin, o regina a frumusetii. Atunci gândeam totusi ca daca m-as arata goala pe ecran, lumea nu si-ar aminti de mine decât în acea ipostaza. Acum, fiind o actrita recunoscuta, ma simt în largul meu în fata obiectivului, chiar si dezbracata. Înainte, nici macar nu acceptam sa citesc scenariul unui film care continea secvente nud, dar între timp mi-am revizuit punctul de vedere, mi-am dat seama ca nu e ceva greu sau inacceptabil, atâta vreme cât are o justificare artistica.”
Bridget Fonda – mare amatoare de filme porno
V-o amintiti pe fata pura si inocenta din „Un bacsis de 2 milioane de dolari” care i-a cucerit inima lui Nicholas Cage? Ei bine, actrita care si-a construit imaginea folosind „ingrediente” de tip suavitate, delicatete, suflet romantic etc. adora filmele porno. Nimic nu-i place mai mult decât sa-si petreaca seara într-o camera de hotel (când se afla în turnee) cu un vraf de casete porno lânga ea. E în stare sa stea treaza toata noaptea si sa se delecteze cu imaginile productiilor video difuzate de obicei în cluburi mai mult decât dubioase. Greu de imaginat ce i-a venit descendentei unei celebre familii de actori (bunicul: Henry Fonda; tatal: Peter Fonda; matusa: Jane Fonda) sa-si oripileze admiratorii în acest fel. Ca sa mai îmblânzeasca situatia, a precizat ca, în camera de hotel, este întotdeauna singura…Salma Hayek pare mai frumoasa decât e Un sondaj realizat de revista „People en Espagnol” a clasat-o pe actrita mexicana Salma Hayek drept cea mai frumoasa vedeta americana de origine hispanica, detronând-o astfel pe actrita si cântareata portoricana Jennifer Lopez. Sondajul s-a efectuat pe un esantion de 1600 de persoane de origine hispanica. Cum e de presupus, admiratorii actritei au fost încântati peste masura. Ca si cum s-ar fi temut însa de statutul de regina a frumusetii, actrita a simtit nevoia sa mai taie din entuziasmul fanilor ei care, de aici încolo, ar fi fost si mai îndreptatiti sa fie pretentiosi în privinta frumusetii ei. Asa ca a marturisit ca are secretele sale care o ajuta sa camufleze… unele defecte. „Pe masura ce trece timpul si îmbatrânesc, constat ca picioarele si, în special, coapsele nu-mi mai sunt atât de ferme ca altadata. Sunt si mai groase. Imediat ce iau putin în greutate, constat ca si celulita îsi face aparitia. Atunci trebuie sa recurg de urgenta la tot felul de creme anti-celulita. Pâna si pielea de pe fata îmi da de lucru: daca seara, înainte de a ma culca, nu ma demachiez cu scrupulozitate, e jale. Dupa cum, de doua-trei ori pe saptamâna recurg la o crema antirid si la produse de curatare a tenului. De fapt, eu cred ca nu e posibil sa te mentii la infinit frumoasa si în forma, dar important este sa pari ca esti.”
Jennifer Lopez nu-si alege bine cuvintele
Actrita si cântareata Jennifer Lopez a iscat o controversa de proportii în jurul numelui sau dupa ce, în ultima sa piesa „I’m Real” a folosit cuvântul „negru”, care, în urechile populatiei de culoare si nu numai ale acesteia, a sunat ca o ofensa, ca o provocare la discriminare rasiala. Neîntârziat, portoricana a trebuit sa iasa la rampa si sa se explice: textul melodiei se referea strict la relatia ei cu starul Puff Daddy, de care tocmai se despartise. Prea putin convingator, versurile o contrazic: „Oamenii ma întreaba mereu ce s-a întâmplat cu relatia mea. Le spun negrilor sa ma lase în pace, dar se pare ca nu ma asculta”. Când melodia a fost lansata la radio, ascultatorii au asaltat cu telefoane posturile care au transmis-o, condamnând utilizarea acestui cuvânt. Un disc-jokey renumit în America a declarat în ziarul „The New York Post”: „Sunt sigur ca multi tineri de origine hispanica folosesc acest cuvânt, însa când atingi nivelul de popularitate al lui Jennifer, un nivel la care ti se pretinde o anumita tinuta, nu este deloc potrivit sa folosesti un cuvânt denigrator la adresa populatiei de culoare.”
Si, cum un necaz (fie el cât de mic) nu vine niciodata singur, Jennifer Lopez a mai avut de înfruntat în aceasta vara înca o problema care, în opinia ei, i-ar putea afecta imaginea. Cineva a avut grija sa scoata la lumina o caseta video care facea dovada ca Jennifer ar fi participat, în rol principal, la turnarea unui film… porno. Si asta n-ar fi contat chiar atât de mult (putea fi considerat doar un zvon fara nici un sâmbure de adevar) daca „producatorul” n-ar fi amenintat-o pe Jennifer ca intentioneaza sa comercializeze caseta prin internet. Se spune ca, în fata acestei situatii, actrita a gasit întelept sa scotoceasca putin prin vraful propriilor amintiri si sa-si rememoreze nesabuinta din urma cu mai bine de zece ani, de pe vremea când înca nu ajunsese un star international: împreuna cu iubitul ei de atunci daduse frâu liber fanteziilor erotice, în acord cu indicatiile de scenariu specific filmelor porno. Acum, fostul iubit n-a ezitat sa dea caseta compromitatoare pe mâna lui Suge Knight, presedintele studiourilor „Death Row”, unul dintre rivalii… de moarte ai lui Puff Daddy. Jennifer Lopez si-a contactat de urgenta avocatul, hotarâta sa-l atace în justitie pe… „producatorul” filmului si, pâna una-alta sa faca tot ce e posibil pentru a opri vânzarea sau difuzarea casetei.
Goldie Hawn – o mama demna de acuzat
Bill Hudson, fostul sot al actritei Goldie Hawn si tatal fiicei lor, Kate Hudson, e total nemultumit de felul cum fosta lui sotie si-a îndeplinit rolul de mama. În prezent în vârsta de 51 de ani, Bill Hudson a acuzat-o public pe Goldie Hawn pentru educatia „mult prea liberala” pe care i-a dat-o fiicei lor. Amanunte? Kate Hudson si-a început viata sexuala la 14 ani si a deprins obiceiul de a bea peste masura începând cam de la aceeasi vârsta. Si toate acestea sub ochii si cu acordul mamei sale. Altfel, fiica lor le-a calcat pe urme în sensul profesiei, dovedind ca are talent; pentru rolul din „Almost Famous” a fost nominalizata la premiile Oscar. Supararea tatalui a pornit chiar de la o declaratie a fiicei lui care, încercând sa socheze, a facut de buna voie si nesilita de nimeni marturisiri legate de precocitatea ei în privinta… viciilor. „Din acest punct de vedere, Kate seamana leit cu mama sa, are un spirit exagerat de libertin, este mult prea deschisa relatiilor cu barbatii. Daca este asa, vina o poarta numai mama care a educat-o în acest fel. Daca mi se permitea sa ma ocup eu de acest lucru, cu siguranta alta era situatia”, tuna si fulgera Bill Hudson. Adevarul e ca tânara Kate a fost lasata de Goldie Hawn si de cel de-al doilea sot al acesteia, actorul Kurt Russell, sa-si traiasca viata dupa cum a taiat-o capul, fara restrictii de nici un fel. Iar rezultatul care acum îl oripileaza pe tatal biologic nu este o exceptie în rândul celebritatilor de la Hollywood.
Gladiatorul II – un film „corigent” la istorie
Lansat la mai bine de 20 de ani dupa original, Gladiatorul II...
Comentarii