Realizat in 1966, in Marea Britanie, cu un buget care astazi n-ar fi suficient nici macar pentru cateva minute de „blockbuster” cu roboti transformabili si supereroi cu muschi de silicon, „Un om pentru eternitate” (titlul original „A Man for All Seasons”) este o impresionanta drama despre conditia umana, despre curaj si duplicitate, despre puterea absoluta si adevarul absolut.
Inspirat de ultimii ani din viata cancelarului Thomas More, filmul a fost mai intai o piesa de teatru creata de dramaturgul Robert Bolt, fiind transpus apoi pentru marele ecran de regizorul Fred Zinnemann, deja aureolat cu Oscar pentru alte pelicule, precum „La amiaza” si „De aici in eternitate”.
In randurile urmatoare va prezentam cateva date mai putin cunoscute despre aceasta veritabila capodopera cinematografica, inclusa de critici pe locul 43 in topul celor mai bune filme britanice realizate vreodata.
Pentru rolul lui Thomas More initial a fost dorit Richard Burton, care a refuzat insa oferta. Producatorul executiv William N. Graf ar fi vrut ca rolul lui More sa fie incredintat lui Sir Laurence Olivier, iar cel al cardinalului Wolsey lui Sir Alec Guiness. Pe de alta parte, Charlton Heston, un actor hollywoodian deja celebru pe atunci, dar nefamiliarizat deloc cu lumea teatrului britanic, a pledat intens pentru a obtine acest rol, insa producatorii nu l-au luat in considerare. Heston va juca totusi mult ravnitul rol in cateva productii teatrale si apoi va realiza un film pentru televiziune pe acest subiect, in 1988. In cele din urma pentru rolul lui More s-a optat pentru actorul Paul Scofield, care il interpretase pe cancelarul englez si in versiunea teatrala de pe Broadway. Interesant este faptul ca in aceasta versiune, rolul curajoasei fiice a cancelarului, Margaret, a fost jucat de foarte tanara pe atunci Faye Dunaway.
Pentru rolul regelui Henric al VIII-lea, producatorii l-ar fi vrut initial pe Peter O’Toole, apoi pe Richard Harris, insa acestia nu au acceptat oferta.
Interpretul duplicitarului cardinal Wolsey, Orson Welles, a folosit o copie exacta a sigiliului acestui personaj istoric, precum si pergamente din piele de oaie si un stilou din pana de gasca, pentru o cat mai mare autenticitate. Mai mult decat atat, nemultumit de felul cum Zinnemann a filmat scenele in care aparea el, orgoliosul Welles l-a indepartat de pe platou si si le-a regizat singur!
Initial propusa pentru a juca rolul lui Margaret, Vanessa Redgrave a refuzat, din cauza altor obligatii teatrale. In schimb, ea a acceptat sa filmeze rolul, de o importanta mult mai mica, al Annei Boleyn, dar nu a dorit sa fie platita pentru acesta si nici sa ii apara numele pe afisul filmului (ceea ce producatorii au refuzat, numele ei aparand totusi – desi ultimul, din toata distributia). Mai tarziu, actrita va interpreta si rolul Elisabetei I, fiica Annei Boleyn, in filmul „Anonimul” (2011).
Pentru a mentine bugetul filmului sub 2 milioane de dolari, cat fusese agreat cu producatorii, toti membrii distributiei au acceptat taieri salariale. Singurii platiti cu mai mult de 10.000 de lire sterline – o suma care ar putea fi considerata astazi, in lumea filmului, ca derizorie – au fost Orson Welles, Paul Scofield si Susannah York.
Procesul si executia lui More se bazeaza pe relatarea unui martor ocular, care si-a publicat marturia anonim, la Paris, in 1535.
Intr-una dintre scene, care prevedea un peisaj inzapezit, au fost aduse cateva camioane cu spuma poliuretanica, spre a simula zapada. Abia ce acestea fusesera descarcate, ca a inceput sa ninga de-a binelea!
Paul Scofield a fost atat de convins ca Oscarul pentru cel mai bun actor va fi castigat de Richard Burton, incat nici macar nu s-a prezentat la ceremonia de decernare. Statueta a trebuit sa-i fie livrata prin posta, deteriorandu-se pe parcurs.
Filmul este una dintre cele doar patru productii care au cucerit atat premiul Tony pentru cea mai buna piesa de teatru (in 1962), cat si Oscarul pentru cel mai bun film (1966). Celelalte trei sunt „My Fair Lady”, „Sunetul muzicii” si „Amadeus”.
Robert Shaw a devenit al doilea actor nominalizat la un Oscar pentru interpretarea rolului lui Henric al VIII-lea, dupa Charles Laughton. Mai tarziu, si Richard Burton a fost nominalizat pentru interpretarea aceluiasi personaj – ceea ce face din Henric al VIII-lea unul dintre putinele roluri care au generat trei nominalizari separate la Oscar.
GABRIEL TUDOR
Comentarii