Recent, la editura Humanitas Fiction, in colectia Raftul Denisei, a aparut romanul Inima frânta al scriitorului japonez Akira Mizubayashi (in traducerea Madalinei Ghiu). Si cum am marturisit, nu o data, in subsol de pagina ca sunt un admirator al literaturii nipone clasice, de la poezia Haiku la romanele lui Kawabata, Mishima sau Abe, pentru a aminti doar câteva dintre preferinte, ma opresc azi asupra ultimei opere a scriitorului nipon, caruia, in anul 2020, i-au fost decernate patru premii literare in Franta. Asadar, cartea promite.
In prezentarea editurii citim ca „romanul parcurge lungul drum spre vindecare al mai multor inimi frânte, un drum cât o viata, departe si in acelasi timp aproape de casa, marcat de amintiri si dureri ascunse, de rani ce par cu neputinta de cicatrizat. Conceputa in patru parti, aidoma Cvartetului de coarde nr. 13, Rosamunde, de Schubert, aceasta poveste pendulând intre doua continente si doua lumi, in care un bol de orez amestecat cu ou crud devine madlena proustiana, este mai mult decât o cautare de sine, este un omagiu adus fortei nemuritoare a muzicii si umanismului ca stare de spirit universala”.
„Noul roman al scriitorului japonez Akira Mizubayashi dezvaluie un limbaj poetic, muzical, tulburator si seducator. Un limbaj care stie sa atinga prin delicatetea sa inima sufletelor noastre”, scrie RFI, cu entuziasm.
Iata si un flavor stilistic de la inceputul romanului: Lânga picioarele mele impietrite, cartea mea… Mi-o va lua? Grabeste-te, trebuie sa i-o iei inainte! Nu, mai bine sa nu ma misc… Trec câteva secunde lungi… Nu stiu ce face, corpul nu i se misca nici macar un pic. Ma tem. Instinctiv, inchid ochii. Tacerea persista. Deschid iar ochii pe jumatate. Atunci se apleaca incet, foarte incet, ca si când ar ezita, ca si când nu ar fi sigur ce face. Un cap de barbat, purtând un chipiu de aceeasi culoare ca uniforma, imi apare in fata ochilor. Cu lumina in spate, este invaluit intr-o umbra deasa. De la marginea chipiului ii coboara pe spate pâna la umeri o bucata de pânza, tot kaki. Ochii ii lucesc ca unei pisici care pândeste in intuneric. Ochii mei, acum larg deschisi, ii intâlnesc pe ai lui. Cred ca pot recunoaste un zâmbet discret, care prinde forma si se intinde in jurul ochilor. Ce va face? O sa ma loveasca? O sa ma forteze sa ies din aceasta ascunzatoare? Ma ghemuiesc si mai mult. Deodata, se apleaca intr-o parte si se lasa in jos putin, apoi se ridica imediat in mâna cu vioara sparta pe care, fara indoiala, a pus-o acum câteva clipe pe banca, chiar lânga dulapul in care m-am refugiat.
Despre Akira Mizubayashi, nascut in acelasi an cu mine, 1951, aflam ca, dupa terminarea studiilor la Tokyo, a plecat in Franta in 1973 pentru a urma o pregatire pedagogica la Montpellier, devernind profesor de limba franceza. In 1976, a absolvit la Tokyo un masterat de literatura moderna, apoi, in 1979, s-a intors in Franta ca student la École Normale Supérieure, unde si-a sustinut doctoratul cu o teza despre Jean-Jacques Rousseau. Din 1983 preda limba franceza la Tokyo. A debutat destul de târziu, in 2010, cu romanul Une langue venue d’ailleurs. A mai publicat autobiografia Mélodie. Chronique d’une passion (2014), precum si romanele Un amour de Mille-ans (2017) si Inima frânta (Âme brisée, 2019). In 2014 i s-a acordat distinctia franceza Chevalier dans l’Ordre des Arts et des Lettres.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii