Desi ma hotarâsem sa nu mai scriu despre Premiul Nobel pentru Literatura, mai ales dupa ce a fost incununat cu laurii mult râvniti cântaretul de folk Bob Dylan pentru textele melodiilor lui si un fost presedinte american pentru opera, nu pe care a scris-o, ci pe care urma sa o scrie. Revin azi doar pentru a prezenta o alta atribuire aleatorie, mai degraba de dragul „corectitudinii politice”, decât de valoarea operei.
Scriam in numarul trecut despre câteva dintre victimele miscarii Cancel Culture, ale boicotului cultural. Acum ma voi opri asupra unei actiuni inverse, aceea de a promova personalitati culturale pe criteriul apartenentei la o miscare activista militanta, care incepe sa prevaleze tot mai mult chiar si in domeniul cultural si mai putin pe valoare.
In acest an Premiul Nobel pentru Literatura a fost acordat scriitorului Abdulrazak Gurnah, nascut in Zanzibar in 1948, rezident in Marea Britanic din anii 60. Academia Suedeza din Stockholm si-a motivat alegerea luând in calcul, se arata in comunicatul oficial, „intelegerea sa lipsita de compromisuri si plina de compasiune a efectelor colonialismului si a destinului refugiatilor la intersectia dintre culturi si continente”.
Deci, un scriitor „pe linie”, cum se spunea pe vremuri, adica atasat valorilor Cancel Culture, care „demasca efectele neprincipiale ale orânduirii nemiloase” cum ar fi scris ziarele de pe la noi, prin anii 50 , si care sustine drepturile refugiatilor, asa cum la recenta Olimpiada de la Tokyo a fost admisa si o echipa a refugiatilor din lume, desi competitia sta sub semnul natiunilor.
Foarte interesant este faptul ca un articol din ziarul spaniol Lumea (El Mundo) a prezentat un clasament al posibililor laureati ai Premiului Nobel pentru Literatura cu doar câteva zile inainte de anuntul oficial al Academiei suedeze, in care pe primul loc figura Mircea Cartarescu, urmat de japonezul Haruki Murakami si de rusoaica Ludmila Ulitkaia.
Prezenta lui Cartarescu in topul presupunerilor nu ma mira, el se afla de mai bine de doua decenii singurul pe lista propunerilor României pentru Premiul Nobel. N-a avut noroc, ca nu vorbim de opera, nici in acest an. De altfel, despre Premiul Nobel, Cartarescu scria in urma cu câtiva ani, când parca il parasise rabdarea, ca s-a dezobisnuit sa comenteze deciziile Comitetului Nobel: „Nici nu mai gasesc un punct de interes in aceste decizii. Ele sunt intotdeauna stranii. Ai un sentiment ca in Kafka. Fiecare decizie este ciudata pentru ca nu poti gasi un fundament al fiecareia. Daca ar da cu banul ca sa aleaga un candidat in fiecare an, distributia câstigatorilor ar fi cam aceeasi”. Il inteleg. Ideea ca premiul Nobel se acorda „pentru realizari deosebite”, asa cum si-a dorit fondatorul lui, s-a evaporat demult. Nu stiu cum este pentru alte sectiuni, dar pentru Literatura, unde premiul ar trebui „sa se acorde pentru cele mai valoroase opere din toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvela, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri”, situatia este de-a dreptul hilara.
Romancierul peruan Mario Vargas Llosa, citit pe toata planeta, a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatura in 2010, pentru „cartografierea structurilor puterii si imaginile crude ale rezistentei, revoltei si infrângerii individuale” si cine a citit Llosa stie ca valoarea creatiei sale este mult mai mult decât atât.
Scos din palarie, despre Abdulrazak Gurnah si despre opera sa nimeni n-a prea auzit nimic. Poate ca sunt eu prea drastic. Interesant este faptul ca dupa, si nu inainte, de desemnarea câstigatorului, Academia Suedeza a lansat pe Twitter un sondaj referitor la popularitatea autorului. „Ati citit ceva scris de Gurnah?”, au fost intrebati utilizatorii si spre surprinderea Comitetului, „din peste 7.000 de respondenti la sondaj, pâna la acest moment, 93 la suta au spus ca nu au citit nimic”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii