De peste 5.000 de ani, pe insula scotiana Lewis staruie sa reziste un mister solid ca stânca. Faimoasele pietre de la Callanish, „nominalizate” intre primele douazeci de noi minuni ale lumii, inca ne lasa sa ne intrebam pentru care motiv au fost asezate in ciudata formatiune ce pare o mica trupa de strajeri ai timpului.
Nopti in care se intorc druizii
Nu se stie daca alinierea monolitilor din nord-vestul Scotiei sugereaza o modalitate de stabilire a unei legaturi intre vii si morti sau constituirea unui observator astronomic pentru urmarirea evolutiei Lunii si a Soarelui. Sau ar fi putut reprezenta cândva o harta a cerului.
Aceasta enigma multimilenara este privita uneori si cu putin umor, invocându-se ideea ca stramosii nostri din epoca de piatra ne-au lasat mostenire monumentele lor, insa nu si explicatii legate de ele.
Oricum, aceasta a lasat deplina libertate amatorilor de senzational, astfel ca s-au gasit contemporani care sa declare ca, in preajma bizarei formatiuni, la primele ore ale solstitiilor si echinoctiilor pot fi vazuti druizi practicând ritualuri prin care par a incerca sa reinvie vechile credinte ale celtilor. Pietrele Callanish de pe insula Lewis dateaza din anii 2900-2600 i.e.n., in jurul aceleiasi perioade de timp pietre asemanatoare fiind aduse la Stonehenge. Decorul si pietrele argintii palide au facut situl o icoana a Scotiei antice, sursa de inspiratie pentru generatii de artisti.
O parte, probabil cea mai importanta, a monolitilor „gardieni”, treisprezece la numar, are forma unui cerc, in centrul caruia se inalta ca o capetenie respectata unul inalt de aproape 5 metri; in afara, intr-o aliniere foarte interesanta este „desenat” tot cu uriasi de stânca conturul unei cruci.
In plus, foarte interesant este faptul, remarcat si de cercetatorii zonei, ca aproximativ in aceeasi epoca din care dateaza „alcatuirea” de pietre scotiana, si in alte locuri din Europa oamenii ridicau constructii asemanatoare.
Legende ale unor lumi de demult
In mod firesc, legendele nu lipsesc despre interesantul monument de lânga Callanish. Una dintre ele pretinde ca este vorba despre uriasi traitori cândva pe aceste meleaguri, care au fost prefacuti in stana de piatra fiindca nu au acceptat sa se converteasca la crestinism.
O poveste bazata pe o mare eroare, din moment ce ansamblul este mai vechi cu trei milenii decât inceputurile credintei crestine. Alta legenda, ceva mai elaborata, dar cu evidenta aura de basm, se refera la o perioada de foamete pe insula, când localnicii au fost salvati de o vaca alba fermecata, care i-a hranit cu laptele ei, ce nu se termina niciodata. Sa fie oare aceasta un fel de versiune celtica a episodului biblic despre inmultirea pâinii si a pestelui cu care au fost hraniti mii de pribegi infometati? Ansamblurile monolitice din insulele Orcade, cel din Boyne Valley (Irlanda) si mai cu seama „observatorul” de la Stonehenge sunt doar câteva dintre constructiile asemanatoare ce pot fi vazute in nord-vestul continentului nostru. Specialistii sustin ca avem de-a face cu raspândirea unor credinte si practici legate de aparitia unui nou tip de olarit, botezat Grooved Ware. Ipoteza este fascinanta: adoptarea unei ocupatii practice de o importanta covârsitoare pentru comunitate – in cazul de fata olaritul originar in Orcade – a coincis cu aderarea la noi credinte si practici, ceea ce a condus la o dominatie culturala asupra insulelor scotiene.
In acelasi mod, si ansamblul de la Callanish a preluat prin imitatie tot ce insemnau cele din Orcade. Ramâne totusi de identificat chiar acest element de prim interes: ce anume insemnau aceste ciudate „adunari” ale strajerilor de piatra.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii