Tot mai multi medici, psihologi si alti specialisti în tainele fiintei umane, deci si în sanatatea corpului fizic, înteleg si sustin ca absolut orice boala „trece” mai devreme sau mai târziu printr-un filtru al mentalului, al creierului nostru. De aceea, se afirma ca, atunci când ne plângem indiferent de ce anume, ne programam creierul pentru a fi negativ, ceea ce este foarte rau pentru starea de sanatate.
De la micul-dejun la Alzheimer
Pare oarecum greu de crezut, dar oamenii de stiinta spun ca majoritatea oamenilor se plâng, în medie, o data pe minut în cursul unei discutii obisnuite. Mai mult, cel ce o face simte în aceasta o satisfactie aparte, si nu ceva negativ, la fel ca atunci când fumeaza sau când manânca 450 de grame de sunca la un singur mic-dejun. Creierul privilegiaza eficacitatea si nu-i place sa munceasca mai mult decât este necesar. Când facem acelasi lucru în mod repetat (de pilda, sa ne plângem), neuronii nostri intra în contact între ei pentru a fluidifica circulatia informatiilor, iar data urmatoare va fi mai rapid si mai facil de repetat comportamentul respectiv. Atât de facil, încât aproape ca nici nu ne dam seama de aceasta.
De fapt, nu creierul în ansamblul sau intra în discutie. Într-adevar, de ce ne-am multumi sa gasim o punte provizorie ori de câte ori traversam un râu si sa nu construim un pod trainic? Iata de ce neuronii se apropie si stabilesc legaturi durabile. Si este o conlucrare care le convine de minune!
Atunci când ne plângem frecvent, creierul se adapteaza pentru a facilita acest tip de comportament si cu cât el ne intra în obisnuinta, cu atât suntem mai tentati sa fim negativi, indiferent de situatie. De pilda, faptul de a ne plânge afecteaza alte parti ale creierului. Cercetatorii de la Universitatea Stanford au descoperit ca una dintre consecintele acestei obisnuinte o reprezinta reducerea hipocampului, indispensabil rezolvarii problemelor si reflectarii. Lucrurile devin cu atât mai tulburatoare, cu cât se stie ca hipocampul este una dintre zonele cele mai vulnerabile la maladia Alzheimer!
Atac frontal cu victime colaterale
S-ar putea spune, deci, fara a exagera, ca lamentarile antreneaza leziuni cerebrale, dar asta nu e totul. Când ne plângem de ceva, corpul produce si cortizol, hormonul stresului. El redirijeaza oxigenul, fluxurile sangvine si întreaga noastra energie catre sistemele esentiale pentru supravietuirea imediata.
Rezultatul – tensiunea arteriala si nivelul glicemiei urca vertiginos, pentru a ne face sa scapam sau sa ne aparam de situatia negativa în care ne aflam. Cantitatile de cortizol produse de persoanele care se plâng frecvent degradeaza sistemul imunitar si favorizeaza un nivel ridicat al colesterolului, al diabetului, al maladiilor cardiovasculare, al obezitatii si al atacurilor cerebrale (AVC).
Efectul nefast nu se manifesta doar asupra noastra, caci suntem fiinte eminamente sociale. Prin urmare, creierul se adapteaza în mod natural si fara ca noi sa constientizam la starile celor din jurul nostru, mai ales atunci când petrecem mai mult timp cu anumite persoane. Acest proces, numit „al neuronilor-oglinda”, se afla la baza sentimentului de empatie. Reversul medaliei este acela ca lamentarile devin comparabile cu tabagismul: nu e nevoie neaparat sa fii fumator ca sa suporti efectele negative ale acestui viciu.
Prin urmare, trebuie sa dam dovada de prudenta când frecventam persoane care nu contenesc sa se plânga din orice si din nimic numai pentru a atrage atentia asupra lor. Daca esti apropiat al unui fumator, îti petreci o zi întreaga inhalând fumul tigarilor sale? Bineînteles ca nu. Vei sta la distanta si aceasta este de altfel cea mai potrivita atitudine si fata de persoanele care se plâng din obisnuinta. Însa despre modul cum putem rezolva cu-adevarat problema vom vorbi în numarul urmator.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii