Nascut într-o familie bogata, Jacob Jordaens (1593-1678) a fost cel mai mare din cei unsprezece frati si singurul care s-a dedicat artei de foarte timpuriu. Autodidact din copilarie, Jordaens a studiat singur Biblia si mitologia greaca, izvoarele care i-au oferit marea majoritate a temelor lucrarilor sale esentiale. Spre deosebire de maestrul sau, Jordaens nu a avut niciodata o apropiere reala de lumea intelectualilor si nu a facut nici o calatorie (traditionala, de altfel) în Italia, spre a se documenta despre marii pictori ai scolilor din Roma, Florenta sau Venetia. A ramas printre taranii sai, desi s-a nascut la Antwerp (Anvers) si tot acolo a si murit.
Jovialul Jordaens ne ofera una dintre cele mai agreabile atmosfere rurale, generatoare de buna dispozitie si chef de viata. Elev si continuator al marelui înaintas, Jordaens a ramas toata viata un apropiat al familiilor de tarani flamanzi, carora le-a surprins cu precadere momentele de destindere, fie el chef restrâns sau petrecere în toata regula.
Refuzul de a frecventa „lumea buna” nu a însemnat ca maestrul nu a fost interesat si influentat de uriasi ai picturii precum Caravaggio, Veronese, Basano sau Pieter Bruegel cel Batrân. Dar acest gen de izolare profesionala a avut si o urmare negativa. Astfel, abia dupa moartea lui Rubens (1640) el a început sa fie solicitat de marii nobili si chiar de capete încoronate. Uneori, Jordaens a fost chemat sa termine opere neterminate ale lui Rubens (pentru Philip al IV-lea al Spaniei).
Bucuria vietii de interior a taranilor flamanzi, ca tema principala pentru multe capodopere, nu a avut drept consecinta modificare stilului de a picta. Jordaens s-a dedicat în principal clarobscurului si tenebrismului lui Caravaggio, dar si impetuozitatii coloristice a lui Rubens. Poate ca de la acesta a preluat si ideea compozitiilor ample, cu multe personaje simple dar expresive. Ca mare iubitor al gospodariei rurale, pictorul a inclus principalele animale din ograda chiar si în scenele de interior, pentru a accentua atmosfera taraneasca si a înveseli privitorul, pe care vrea sa-l convinga de faptul ca si necuvântatoarele petrec alaturi de stapâni. Aici se observa si influenta fabulelor lui Esop – un autor preferat al maestrului. Nonconformismul acestui flamand – care a trecut de la catolicism la protestantism, interzis în Flandra ocupata de spanioli – se poate admira, printre altele, si în compozitia „Adoratia pastorilor”, unde Fecioara Maria are un sân dezgolit spre alaptare – detaliu foarte rar în pictura.
Bucuria în stil rural de a petrece este exceptional ilustrata în capodopera „Regele bea”, unde saptesprezece personaje chefuiesc cu ocazia Epifaniei (Boboteaza, 7 ianuarie). Personajul principal, care poarta în mod hilar o coroana pe cap, ne aduce aminte de „regele betivilor”, Silenius, jovial personaj mitologic din alaiul lui Dionisos. Acest batrân taran petrecaret, care da tonul veseliei generale, ar putea fi un personaj inspirat din dialogurile lui Platon, si anume Socrate cel întelept si hâtru.
PAUL IOAN
Comentarii