Spiritualitatea reprezinta sentimentul unui individ de conectare la sacralitate sau cautarea de catre acesta a sacrului. Asadar, în mod implicit, aceasta „dimensiune” umana face trimitere direct la religii, la credintele religioase.
Ce legatura pot avea toate acestea cu sanatatea si deci cu terapiile menite sa acceseze si sa stabilizeze aspectele echilibrului corpurilor noastre (fizic, eteric, astral, energetic si cum mai sunt ele definite în diversele culturi de pe mapamond)?
Studii interdisciplinare complexe arata ca oamenii, pacienti sau nu, doresc sa discute despre religie si spiritualitate în terapie, dar multi terapeuti sunt reticenti în a face acest lucru. Exista multe motive pentru aceasta, însa nu le abordam aici.
Un numar tot mai mare de cercetari demonstreaza ca exista o relatie între cre-dintele, practicile religioase si spirituale, sanatatea si functionarea psihologica.
Cercetarile arata care dintre acestea sunt utile si care pot fi daunatoare. Vorbind despre religie si spiritualitate în terapie poate ajuta un pacient sa identifice convingeri, practici utile si sa le evite sau sa le modifice pe cele daunatoare, care pot contribui, spre exemplu, la simptomele de sanatate mintala.
Terapeutii pot ajuta clientii sa recunoasca si sa acceseze resurse interne si externe care pot îmbunatati bunastarea si adaptarea eficienta.
Credintele si practicile religioase si spirituale sunt importante pentru dezvoltarea psihologica si functionarea majoritatii adolescentilor si adultilor în multe feluri: contribuie la dezvoltarea identitatii, contureaza viziunea asupra lumii, ajuta la evitarea situatiilor riscante, constituie un sprijin considerabil pentru individul care trebuie sa faca fata dificultatilor cotidiene, ofera sens si sprijin în perioadele de stres, contribuie la gestionarea cu succes a stresului, asigura deopotriva resurse interne si externe.
Circa 80% dintre pacientii cu boli mintale severe folosesc religia pentru a face fata situatiei în care se afla, în primul rând, din punct de vedere medical, iar spiritualitatea este o componenta de baza a recuperarii, spre exemplu, dupa consumul de asa-numite „substante interzise” (dar este vorba, de fapt, despre orice poate genera adictie). De asemenea, aceasta a fost legata de asumarea unui sens sporit al existentei si vietii echilibrate, a unui scop, rezistenta, satisfactie si fericire.
Încercând o simplificare a acestui foarte subtil domeniu, putin explorat ca atare si totodata extrem de putin înteles si explicat, putem afirma ca recursul la religie si spiritualitate, ca demers terapeutic, are capacitatea rarisima de a modifica în primul rând starea de sanatate (de echilibru, mai corect spus) în plan mental, apoi energetic, „reparatiile” invizibile facute pe corpurile corespunzatoare reflectându-se apoi în concret, pe corpul fizic, adica pe organismul la care ne raportam prin cele cinci simturi, evocând – în sens medical – simptome, stari si senzatii de tipul durere, febra, epuizare, agitatie etc.
Totodata însa poate aparea si reversul medaliei, nu mai putin activ. Hiperreligiozitatea, de pilda, indica o tendinta crescuta de a raporta experiente spirituale, religioase sau mistice, iluzii religioase, gânduri rigide si expresii extravagante ale religiozitatii etc.
De aceea, în timp ce unii terapeuti sunt reticenti în a aborda religia si spiritualitatea din diverse motive, terapeutii sunt capabili sa o faca, în functie de diferitele niveluri de confort si competenta.
Este important sa recunoastem resursele interne si externe asociate cu afilierea religioasa si sa fim constienti de faptul ca exista modalitati pozitive si negative de a folosi adaptarea religioasa.
În timp ce implicarea religioasa si cea spirituala pot promova bunastarea psihologica, exista unele forme daunatoare de implicare, iar unele credinte si practici religioase si spirituale pot duce la crize spirituale.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii