BERBEC (21.03-20.
BERBEC (21.03-20.04) : „Anul acesta nu va mai exista decât da sau nu, voi exclude orice compromis din viata mea, oricât de riscanta ar fi atitudinea mea”. Ianuarie va fi o luna a dominantei rationale in dauna celei emotionale. Veti lua o singura decizie importanta (17-20), in sfera profesionala. Curba financiara va da semne de inzdravenire abia in a doua jumatate a perioadei. Februarie, cu un frig mai taios decât de obicei, va fi o luna banoasa (mai ales in al doilea decan), dar plina de tensiuni in mediul profesional, care va vor zdruncina serios nervii, dar psihicul va ramâne la inaltime. In martie, o data cu turturii se va topi si gheata din sufletul dv. si dragostea se va cuibari in inima, dar fara urmari serioase. Curba financiara se odihneste, din pacate, la un nivel mediu, putând chiar sa va faca probleme (15-19). Aprilie va fi, probabil, o luna de exceptie, din toate punctele de vedere. Acum toate curbele astrale principale se situeaza mult peste normal, si veti da o „lovitura” financiara in ultimul decan. Profesional, se anunta o promovare, nu doar o strângere de mâna. Mai va fi luna capriciilor, a ezitarilor nepermise, atât la serviciu, cât si in familie – unde va veti lua la harta din orice. Mici probleme cu sanatatea in intervalul 8-13, dar nu va faceti griji. Iunie nu va fi deloc o perioada propice iubirii. Curba afectiv-sentimentala are oscilatii periculoase, semn ca o legatura serioasa se clatina ingrijorator si pare ca nu-si mai gaseste nici un orizont. Despre bani, nimic spectaculos. Iulie, in pofida vremii adorabile, va fi plina de tensiuni profesionale. Cuiva nu-i sunt pe plac initiativele dv. si cauta sa puna capac elanului cu care va lansati in afaceri. Dar nu va lasati invins, acum Mercur va ocroteste creativitatea. August, luna vacantelor mai mult sau mai putin pline de neprevazut, va trece fara s-o bagati in seama. Financiar, echilibristica periculoasa continua. Septembrie va fi mai bogat in evenimente ca niciodata. Câteva proiecte vi se vor parea demne de pus in aplicare si veti trece fara ezitare la concretizarea lor. Roadele materiale nu se vor lasa mult asteptate, bugetul inzdravenindu-se in ultimul decan. Octombrie va fi, dupa configuratia pozitiva a Soarelui si a lui Jupiter, o luna a bogatiei si intelepciunii. Veti primi o suma consistenta de bani (6-9), veti avea o reusita profesionala deosebita, iar dragostea va va aduce numai satisfactii, nici un gust amar. Noiembrie va aduce iar bani si buna dispozitie, in pofida unui timp cenusiu. Motivele de optimism vor fi eclipsate doar de un mic incident (15-17) profesional. Se pare ca decembrie va fi cea mai banoasa luna, baletul astrelor deseneaza pe chipul dv. un zâmbet cât se poate de senin.
TAUR (21.04-21.05) : „Nici un toreador nu-mi va mai sta in cale, voi tine publicul cu sufletul la gura, doamnele ma vor coplesi cu flori si bezele…” Ianuarie va debuta tumultuos, cu toate curbele astrale situate la cele mai inalte cote. Banii vor veni destul de repede (7-12), iar in plan profesional vor exista succese deosebite, profilându-se chiar o promovare. Nici o scama de gelozie in dragoste. Februarie va va gasi mai calm, mai asezat, meditând la realismul proiectelor dv. Constient ca doar ambitia nu ajunge, veti gasi in cele din urma solutii pentru a va ajusta bugetul, muncind din rasputeri. Martie va fi capricioasa din punct de vedere profesional. Vor aparea divergente de principiu, chiar va va bate gândul sa va gasiti alt loc de munca. Un mic ghinion financiar va umbri ultimul decan. Aprilie, sub dominatia lui Uranus, va fi o luna a imprevizibilului, când sunt posibile fie decizii foarte bune, fie prea riscante. Norocul va ocoleste acum, deci nu va periclitati singur situatia. Mai va aduce bani (pe la mijlocul intervalului), insa insuficienti pentru a onora toate poftele sufletului. In schimb, satisfactiile in dragoste vor fi la ordinea zilei, viata in cuplu va fi izvor de lapte si miere. Iunie, luna plicticoasa, monotona si chiar plina de stari de iritare si confuzie, nu va aduce nimic nou financiar. Va va trezi doar un irezistibil dor de duca, poate in vecinatatea caprei negre sau a cocosului de munte. Iulie va fi iarasi o perioada trepidanta, va veti regasi suflul, pofta de viata, de implicare profesionala si de iubire patimasa. Va fi binevenit un maxim al curbei financiare (19-22). August vine cu vacanta in rucsac si el plina de surprize. In primul decan, un incident va va lasa un gust amar, iar un ghinion financiar (22-25) va permite vântului sa va asedieze buzunarele. Pe de alta parte, câteva intâlniri parfumate si dantelate vor sterge cu buretele orice amaraciune. Septembrie va fi una din cele mai norocoase luni, in toate domeniile. Bugetul va deveni rotofei, iar la serviciu nu veti avea probleme cu adrenalina. O reusita se profileaza pentru ultimul decan. Octombrie va fi, din nefericire, morocanoasa si purtatoare de ghinion. Atentie când duceti mâna la buzunare, orice cheltuiala va necesita o motivatie foarte serioasa. Din fericire, noiembrie va va compensa toate amaraciunile lunii precedente, caci acum curba financiara si cea profesionala stationeaza la cote mari. Bucuriile in familie nu vor lipsi – una foarte importanta spre finele perioadei. Decembrie va va aduce in traista o noua bucurie (financiara), dar si o tristete – de ordin sentimental. Ceva se clatina in relatiile de cuplu, nu va lasati orgoliile sa zburde cum vor ele, riscati sa raniti propria demnitate.
GEMENI (22.05-21.06) : „Pentru mine va fi anul succeselor pe toate planurile, destinul nu ma poate ingenunchea când vrea el si cum vrea el”. Ianuarie incepe cu o stare de beatitudine, de detasare fata de orice stres. Din pacate, un anume eveniment (14-17) va va trezi la realitate si va va obliga sa redeveniti combativ. Nimic nou pe plan financiar. Pe la mijlocul lui februarie veti primi o veste excelenta de departe, care va confirma asteptarile dv. Curba financiara este in continua crestere si are un maxim in ultimul decan. Martie debuteaza cu probleme in dragoste, ceva nu mai merge ca inainte si asta va afecteaza foarte mult. Din fericire, situatia profesionala sau afacerile va sustrag si lucrurile se aranjeaza de la sine. Aprilie va fi o luna foarte incarcata in evenimente, atât la serviciu, cât si in mediul familial. Profesional, va vor asalta bucuriile, dar si unele necazuri – venite din partea cui va asteptati mai putin. Oricum, aceasta luna va fi plina de invataminte pentru viitor. Mai va va influenta pozitiv spiritul, cu Soarele care va ocroteste permanent. Veti lua decizii favorabile in câteva probleme stringente, iar dragostea atinge armonia optima. Primele zile ale lui iunie vor fi infernale, va veti certa din te miri ce si cu oricine, ratiunea va pali in fata exceselor temperamentale, induse de o Luna care va „pune bete in roate”. Si iarasi, iulie va compensa agitatia din luna precedenta si va va alinta cu bucurii si relaxare spirituala. Pe la mijlocul acestui interval veti primi o suma considerabila de bani. August va aduce, mai ales pentru celibatari, o aventura amoroasa periculoasa, pe care o veti putea ocoli doar daca ascultati de sfatul unui prieten apropiat. Situatia materiala nu se schimba. O inzdravenire importanta a bugetului se va produce in primul decan al lui septembrie, când norocul sau/si inteligenta dv. va avea câstig de cauza intr-o situatie favorabila. Mercur, protectorul afacerilor, va este acum un aliat de nadejde. Atentie la un Scorpion, intre 24 si 28! Octombrie va fi, probabil, cea mai banoasa luna a anului. Curba financiara are un maxim pe 12, si altul pe 25, deci este posibil sa va ameliorati substantial veniturile, fara prea mare efort. Cenusie si monotona, noiembrie va va gasi ascuns in propria cochilie, departe de lumea dezlantuita si de caruselul astrelor – deci nimic spectaculos. In schimb decembrie va sosi cu doua mari bucurii: una in plan familial, iar alta in domeniul financiar. Veti incheia anul imbracat in haina celui mai realist optimism, pus pe fapte mari.
RAC (22.06-22.07) : „Voi sti sa-mi ascund toate sensibilitatile si sa le respect pe cele ale persoanelor care-mi acorda incredere, fara sa profit de ele”. Ianuarie poate avea, pe la mijlocul intervalului, lovitura financiara pe care o asteptati cam de multisor. Ramâne de vazut daca astrele se vor tine de cuvânt. Mici probleme cu sanatatea se pot ivi la sfârsitul lunii, dar nu trebuie sa va ingrijorati. Februarie va fi o luna tumultuoasa, plina de evenimente pozitive si diferende de ordin profesional. Se pare ca, acum, temperamentul va va trada si, daca nu va controlati nervii, consecintele nu vor fi prea placute. In luna martie, curba financiara stationeaza foarte mult la cote inalte, semn ca va fi o luna extrem de profitabila. Pe de alta parte, curba emotionala oscileaza destul de mult in a doua jumatate – deci probleme in dragoste. Aprilie va fi una din cele mai senine perioade ale anului, când toate initiativele dv. vor avea succes de cauza si când veti cuceri pe toata lumea cu farmecul si inteligenta dv. Din pacate, mai va picura amaraciune in sufletul celor nascuti in primul decan. Si in mai se pot ivi necazuri in dragoste, dar de data asta nu veti avea nici o vina. Cu tact si intelepciune veti sti sa aplanati conflictele si chiar sa readuceti lucrurile in zona fericirii. Iunie va fi, se pare, o noua luna generoasa din punct de vedere financiar. Un maxim se poate inregistra intre 18 si 22. De asemenea, o reusita profesionala se profileaza pentru ultima saptamâna a lunii. Iulie va va purta pe cararile vacantei, departe de stresul cotidian si fara evenimente neprevazute. Astrele va acorda o perioada binemeritata de relaxare. O noua luna agitata va fi august, când, sub influenta Lunii, veti avea o stare de iritare cronica, datorata unor disensiuni profesionale. Insa mediul familial va fi un refugiu tamaduitor, plin de tandrete. Situatia materiala este stationara. Septembrie poarta in rucsacul ei doua surprize placute, una financiara, alta sentimentala. In intervalul 9-14 veti primi o suma consistenta de bani, iar spre finele perioadei va veti reintâlni cu o persoana foarte draga. Octombrie va va umple de monotonie, nimic spectaculos nu se va intâmpla. Dar noiembrie va fi doldora de evenimente – favorabile si nu prea -, din care, totusi, veti iesi mai bogat. E posibil ca un amic sa va tradeze. Decembrie va fi o continua sarbatoare. Nu vor lipsi banii, afectiunea celor din jur si, probabil, o reusita profesionala cu urmari materiale deosebite.
LEU (23.07-22.08) : „Ca un magician imi voi transforma sperantele in certitudini. Nimic nu-i imposibil daca uiti ce-i sovairea”. Primele doua saptamâni ale lui ianuarie va vor gasi plin de vitalitate. Veti avea câteva initiative profitabile in mediul profesional. Dar, in a doua jumatate a lunii, veti intâmpina dificultati materiale destul de aspre si veti avea mare nevoie de prieteni. Februarie va fi o luna linistita, veti avea timpul necesar sa va reevaluati planurile pentru acest an si sa gasiti mijloacele prin care le aduceti la indeplinire. Un maxim financiar, intre 22 si 26. Martie va fi – pentru cei nascuti in primul decan – o luna cu probleme in dragoste. Curba cu pricina oscileaza foarte mult, semn ca puntile sentimentale devin fragile. De asemenea, curba financiara scade sub normal in a doua jumatate a intervalului, deci atentie la investitii. Aprilie soseste cu doua bucurii. Una provine din familie, iar cealalta din relatiile de amicitie cu un Scorpion sau Sagetator. Ambele va vor motiva pentru a va inteti eforturile profesionale. Luna mai se va distinge printr-o extrem de bogata activitate in afaceri, sub protectia lui Mercur si a Soarelui. Va fi, probabil, cea mai rodnica luna a anului – din acest punct de vedere. Iunie debuteaza cu un maxim financiar (5-9), care va va permite sa va onorati toate datoriile si chiar sa faceti unele cheltuieli „de suflet”. Viata in cuplu va decurge cât se poate de armonios. Desi asteptati cu sufletul la gura vacanta, iulie va fi plina de activitati marunte si stresante, practic nu veti sti când a trecut timpul. Nimic deosebit in plan financiar, cu toate ca aveati câteva promisiuni. August va va face „cadou” mult asteptata relaxare, zilele de repaus vor fi cât se poate de pline de bucurii si satisfactii in dragoste – acum nici nu mai conteaza altceva. Pot aparea, spre finele lunii, mici probleme de sanatate. Cea mai banoasa luna a anului pare sa fie septembrie, care are un maxim financiar pe 9-12, si un altul pe 23-26. Atentie cum chibzuiti banii, veti avea o buna ocazie de a-i investi extrem de profitabil. Octombrie debuteaza cu trecatoare stari conflictuale la serviciu. Se pare ca veti avea acele crize de orgoliu care aduc numai neplaceri si risca sa strice vechi amicitii. Noiembrie va fi iar o luna relaxanta, cu o curba financiara situata la nivele multumitoare. Decembrie va va produce o mare bucurie de ordin moral, datorata unui eveniment fericit in familie.
FECIOARA (23.08-21.09) : „Limpezimea sufletului si intelepciunea pot fi mult mai folositoare decât o armata de prieteni care imi vor binele”. Intrati in noul an cu un usor gust amar, datorat unui ghinion financiar recent, insa ianuarie va reusi sa va spulbere gândurile negre. Va veti revigora financiar (15-19), iar in domeniul profesioanal veti primi vesti bune, spre sfârsiutul perioadei. Februarie debuteaza cu toate curbele astrale la inaltime si se pare ca va fi una din cele mai favorabile luni ale anului. In a doua jumatate a intervalului sunt posibile disensiuni in cuplu, legate de o problema financiara. Martie va prinde cu un dor de duca irezistibil, datorat unei suprasolicitari intelectuale si psihice. Puneti prea mult suflet intr-un proiect care nu e bine vazut de cine trebuie… Nu va resemnati! Aprilie poarta emblema voiosiei, intrucât va aduce câteva bucurii consistente – atât in familie, cât si la serviciu. Un maxim financiar, la mijlocul intervalului. Mai pare sa fie cea mai capricioasa perioada, toate curbele oscileaza de la valorile scazute la cele maxime cu multa repeziciune. Deci va fi, in toate domeniile, un amestec de una calda si una rece – fapt care va va solicita nervos foarte mult. Primele zile ale lui iunie se caracterizeaza printr-o totala detasare de cele lumesti, caci o intâlnire ce va unge pe suflet va arunca in navodul melancoliei. Atentie, iesiti urgent din aceasta stare, nu va neglijati interesele imediate! Cu ajutorul Soarelui si al lui Jupiter, in iulie veti depasi situatia financiara precara lasata de luna precedenta. Aveti iar chef de munca si rezultatele materiale nu vor intârzia sa apara. Spre finele perioadei veti primi o suma importanta de bani. August va prinde in moleseala verii toride, refugiul la umbra vacantei e inevitabil. Cu toate acestea, problemele profesionale va vor urmari peste tot, câteva restante va apasa cugetul. Septembrie va fi luna luarii taurului de coarne. Va veti angaja in lucruri riscante si profitabile, iar deznodamântul va fi fericit – cel putin asa sustin astrele. Mici probleme de sanatate se pot ivi intre 18 si 24. Octombrie va fi cea mai calma perioada, simtiti nevoia unei relaxari, a evadarii in bratele iubirii. Noiembrie va redresa situatia financiara (6-10), dar pentru asta veti munci din greu, fara menajamente. Micile conflicte profesionale nu va vor inhiba. Decembrie soseste cu o veste foarte buna de departe, care va confirma o speranta aproape pierduta. Seninatatea intâmpinarii noului secol nu v-o poate stirbi nimeni.
BALANTA (22.09-22.10) : „A sosit si vremea mea, cine-mi va sta in cale ma va cunoaste mai bine, pe propria-i piele, si va invata sa ma respecte”. Caracteristica principala a lui ianuarie este captivitatea in tentaculele iubirii. Parca sarbatorile de iarna – cele din suflet – nu se mai termina si persoana adorata ocupa intreg orizontul vietii… Treziti-va, daca nu vreti ca surprizele neplacute (un ghinion financiar, intre 9 si 12) sa va copleseasaca! Realismul lui februarie va va mobiliza, câteva dusuri reci va vor aminti ca situatia dv. materiala nu straluceste. In a doua jumatate a lunii vor veni primele succese profesionale si se va intrevedea redresarea bugetului. Martie, desi imblânzit de o vreme superba, va fi o perioada de munca indârjita, de suprasolicitari din toate directiile, de tensiuni constructive la serviciu – cu consecinte favorabile. Aprilie va avea drept emblema hazardul. Se pare ca, sub influenta lui Mercur si a lui Marte, veti avea noroc in dragoste si la bani – combinatie rar intâlnita, dar posibila. Mai va debuta cu un maxim financiar (3-6), care va va rasplati eforturile din ultimul timp. Pe la mijlocul lunii, o scurta calatorie de afaceri sau in interes de serviciu va va produce o surpriza placuta. Plin de vitalitate si optimism veti intra in iunie, una din cele mai banoase luni ale anului. Sunt doua maxime financiare in acest interval (4-7 si 21-24), iar curba psihicului stationeaza mereu la un nivel inalt. Un ghinion in dragoste nu va va demobiliza. Iulie va aduce o crestere a curbei emotionale, semn ca deveniti mai sensibil decât de obicei, mai receptiv la problemele altora. Atentie, de generozitatea inimii dv. pot profita anumite persoane din anturajul profesional. Pentru celibatari, august va fi o luna propice stabilirii unor punti afective de durata. In general, va fi o perioada dedicata propriilor pasiuni, activitatilor casnice. Curba financiara nu se incumeta sa urce deloc. Vacanta va va alinta in septembrie, când evadarea in natura se impune din toate punctele de vedere. Desi mijloacele materiale nu prea abunda, veti gasi linistea sufleteasca departe de casa, in compania cea mai agreabila. Octombrie va fi caracterizata printr-o lupta permanenta cu un „adversar” nou ivit la serviciu si care se intersecteaza cu interesele dv. Dar din aceasta inclestare se poate naste o prietenie durabila. Nimic nou despre bani. Noiembrie va va redresa financiar, pe la mijlocul intervalului. In aceeasi perioada, sunt posibile probleme de sanatate, cauzate de surmenajul nervos. Decembrie va fi o feerie, nimic nu va putea umbri optimismul dv. Situatia materiala este satisfacatoare.
SCORPION (23.10-21.11) : „Daca destinul imi ofera arme, de ce sa nu le folosesc? Tinte sunt suficiente in jurul meu, nu-i asa? Feriti-va!” Ianuarie va fi o luna generoasa in toate cele, si in primul rând in dragoste, profesiune si sanatate a psihicului. Chiar de la debutul anului, initiativele nu va vor lipsi, iar deznodamântul lor va fi pozitiv. O veste buna de departe va va confirma o lunga asteptare. Februarie nu va va cruta deloc nervii. Câteva situatii delicate vor trebui sa fie rezolvate cu tact si intelepciune, chiar daca riscati sa va faceti noi „prieteni”. Situatia materiala stationeaza. Martie va fi plina de capricii, toate curbele oscileaza in jurul normalului, semn ca veti trece de la o extrema la cealalta, in cautarea unei cai de mijloc. Un maxim financiar se profileaza pentru sfârsitul lunii. Aprilie are drept caracteristica principala pozitia lui Marte fata de Soare. Aceasta indica agresivitate, conflicte de interese, pe un fond de vitalitate renascuta. Inteligenta dv. va avea câstig de cauza. Mai poarta in traista lui astrala o relaxare binemeritata, riscând sa neglijati problemele restante. Curba financiara scade periculos, orice greseala va poate pune intr-o situatie neplacuta. Iunie pare sa fie o luna a pariurilor, simtiti ca norocul este de partea dv. si riscati atât pe plan profesional, cât si in cel sentimental. Dar Venus sugereaza ca sansa in iubire e acum doar o iluzie. Iulie aduce adierea vacantei, nu va mai pasa, aparent, de problemele cotidiene si randamentul dv. scade vertiginos. Un ghinion in dragoste poate interveni in ultimele zile – pentru cei nascuti in decanul al doilea. August, desi torida, nu va fi deloc o luna de relaxare, câteva situatii delicate va vor obliga sa va concentrati din plin la unele provocari profesionale. Un maxim financiar, la finele perioadei. Septembrie va aduce o schimbare radicala fata de o persoana apropiata, fie din familie, fie de la serviciu. Atitudinea aceasta va va lasa un gust amar, dar numai asa va veti proteja propriile interese. In schimb, octombrie va depune pe chipul dv. seninatatea mult dorita. Curba psihicului are doua maxime, si asta va aduce cu sine realizari importante pe plan financiar si sentimental. Mrejele unei aventuri vor fi, se pare, irezistibile, dar va ploua repede peste acel „foc de paie”. Morocanosul noiembrie nu se va dezminti, el va picura in suflet amaraciunea provocata de disensiuni iscate in toate domeniile, chiar si in viata de cuplu. Generosul decembrie nu va va refuza aproape nimic. Doua maxime financiare si unul emotional va vor umple spiritul cu ambrozia zeilor.
SAGETATOR (22.11-20.12) : „A pune piciorul in prag nu va mai fi o vorba goala, dar ce valoare are ambitia si intelepciunea fara noroc?!” Ianuarie se va caracteriza prin bilanturi si reevaluari ale situatiei materiale si profesionale. Lungile clipe de meditatie vor fi intrerupte, din pacate, de unele dusuri reci sosite din mediul profesional. Un maxim financiar, spre finele lunii. Februarie va fi mult mai productiva. Aveti acum un optimism demn de invidiat si realizarile deosebite nu vor intârzia. Atentie la un Berbec apropiat, scoteti-i masca! Martie va fi, se pare, cea mai banoasa perioada a anului. Veti inregistra un maxim financiar intre 5 si 8, iar altul va surveni intre 19 si 22. Cu toate acestea, cheltuieli neprevazute va vor diminua partial bugetul. Aprilie se va caracteriza prin visare cu ochii deschisi. Poate o noua iubire va smulge din monotonie si uitati temporar de dificultatile vietii de zi cu zi. Dar nu apasati prea mult pe „pedala”! Mai, cu toata seninatatea din sufletul dv., va fi purtatoarea unei amaraciuni in dragoste, peste care veti trece cu greutate. Situatia materiala este stationara. In a doua jumatate a lunii pot aparea mici necazuri cu sanatatea. Iunie, cu suisurile si coborâsurile sale, va fi o perioada de reusite si acumulari de experiente utile pentru toata viata. Important este ca psihicul dv. este de granit, nici pick-hammer-ul destinului nu-l poate strapunge. Iulie se va napusti asupra dv. cu bucurii din toate domeniile. Cea mai importanta satisfactie va proveni, probabil, din mediul familial. La rândul ei, curba financiara este in ascensiune lenta, dar sigura. In august, parca si astrele si-au luat concediu. Intrati de buna voie in „jocul de-a vacanta”, uitati de existenta ceasului si a calendarului. Numai asa va veti incarca bateriile pentru confruntarile ce vor urma. Intr-adevar, septembrie va pigmenteaza destinul cu situatii delicate, care impun decizii prompte si avantajoase. Din fericire, aveti amici de nadejde in jur, iar norocul este de partea dv. Mici dificultati financiare, in intervalul 15-18. Octombrie va fi generos din toate punctele de vedere, situatia materiala se amelioreaza (nu cât v-ati astepta), iar relatiile sentimentale infloresc. Nu acelasi lucru se poate spune despre noiembrie, când conflictele profesionale vor abunda, iar psihicul dv. se clatina destul de mult. Curba financiara oscileaza periculos. In primele zile ale lui decembrie, norii se vor imprastia. Psihicul se redreseaza, la fel si situatia materiala. O surpriza foarte placuta, in a doua jumatate a lunii.
CAPRICORN (21.12-19.01) : „Imi datorez mie insumi (insami) mult mai mult decât datorez altora, iar in acest nou an ma voi tine de cuvânt cu vârf si-ndesat”. Ianuarie pare sa fie prelungirea vacantei de sarbatori, nu prea va intereseaza ce se intâmpla in jur. Astfel, cu toate ca situatia financiara nu sta pe roze, va neglijati interesele presante pâna când un dus rece (12-15) va va trezi la realitate. Februarie va fi o luna febrila, plina de initiative si activitati intense. Practic, nici nu veti sti cum a trecut timpul. Curba financiara este in usoara crestere. Martie va aduce revirimentul material asteptat. Curba responsabila cu bugetul are un maxim (9-12), iar Mercur sta de veghe la afacerile dv. Mici probleme cu sanatatea pot aparea in ultima saptamâna. Aprilie se caracterizeaza prin vointa si ambitie pentru a duce la bun sfârsit un plan prin care veti putea sa va rotunjiti veniturile. Pe de alta parte, disensiunile din cuplu vor fi inevitabile in perioada 21-24. Mai va fi o luna de relaxare intelectuala, in care vor predomina contactele sociale, intarirea vechilor amicitii. Atentie, curba financiara tinde sa scada alarmant de mult! Iunie va fi, dimpotriva, o luna incarcata in evenimente profesionale si familiale. Cu inteligenta si tact, veti depasi câteva situatii delicate, de ordin sentimental. Reusitele la serviciu vor avea excelente consecinte materiale. Principala caracteristica a lui iulie va fi starea de nervozitate, tendinta de a va lua la harta cu oricine, din orice fleac. Vinovata de aceasta stare este Luna, aspectata negativ de Soare. Din fericire, apropierea vacantei este binevenita. August, perioada in care veti uita de toate tracasarile, va fi o luna a tentatiilor de orice natura, inclusiv amoroasa. Sub semnul protector al lui Venus, „victoriile” dv. vor fi de scurta durata, dar traite din plin. Septembrie se va remarca printr-o jena financiara prelungita si prin eforturi intense de a va afirma pe plan profesional. Parca in sufletul dv. s-a strecurat un aisberg, dragostea devine o amintire de album. Octombrie va fi o luna generoasa si va compensa material lipsurile din luna precedenta. Curba cu pricina are doua maxime (3-6 si 23-26). Relatiile din cuplu se amelioreaza. Noiembrie va aduce o mare bucurie de departe si o satisfactie morala pe plan profesional, rasplatindu-va ambitia. Decembrie nu se lasa nici ea mai prejos, orneaza pomul vietii dv. numai cu evenimente marunte dar fericite, ca beteala bradului.
VARSATOR (20.01-18.02) : „In acest nou an, destinul meu va fi precum bucata de lut de pe roata olarului; il voi modela dupa inspiratia si talentul meu”. Ianuarie se remarca prin apetitul pentru initiative si implicare pe cele mai diverse directii. Nu cunoasteti oboseala, nici intelectuala, nici fizica. Curba financiara are un maxim in ultima saptamâna. Februarie va va gasi la fel de preocupat, la fel de dinamic, dar parca un pui de dezamagire s-a instalat in sufletul dv. Nu mai sunteti chiar atât de convins ca veti avea rezultate pe masura eforturilor dv. Mici probleme cu sanatatea, in a doua jumatate a intervalului. Martie este luna optimismului, a increderii de sine. Câteva evenimente fericite vor compensa stradaniile din ultimul timp. In ultima saptamâna veti primi o suma importanta de bani. Cu toate acestea, aprilie va fi cea mai banoasa luna a anului, intrucât are – lucru extrem de rar – trei maxime financiare: 1-4, 12-15 si 25-28. Atentie, euforia are si ea limitele ei! Mai va aduce drept preocupare principala echilibrul caminului. Uneori, temperamentul va tradeaza si strârniti furtuna doar in paharul cu apa. Pe de alta parte, in mediul profesional apar divergente de opinii in legatura cu rezolvarea unor probleme ce va privesc direct. Iunie nu va fi nici ea prea linistita, evenimente contradictorii va suprasolicita nervos, dar veti reusi sa faceti fata tuturor situatiilor. Curba financiara este in descrestere. Iulie va fi ca un cadou din partea astrelor. Toate curbele principale stationeaza la cote inalte. Bugetul este in curs de ameliorare, iar psihicul este iarasi robust, ca de obicei. August va va cere sa va inarmati cu rabdare. Micile probleme din cuplu nu se pot rezolva ca-n legile lui Murphy („Nu te enerva, ia un ciocan mai mare”), ci cu toata intelepciunea acumulata in ani si ani de experienta. Impasibil si detasat de cele lumesti – asa veti parcurge luna septembrie. Retras in propriul Olimp, nu va mai pasa acum decât de meditatie si planuri pentru viitorul apropiat, de parca jucati un sah etern cu soarta dv. Octombrie va fi o noua luna banoasa, Mercur va va fi aliat nepretuit si afacerile vor dudui ca o soba doldora de vreascuri. Mici necazuri cu sanatatea, in a doua jumatate a intervalului. Noiembrie va scoate la lumina personalitatea dv. Acum va veti remarca pe plan profesional, iar consecintele materiale se vor ivi cât de curând. Decembrie va fi sinonima cu seninatatea desavârsita. Nimeni si nimic nu va reusi sa tulbure optimismul cu care intâmpinati venirea noului an.
PESTI (19.02-20.03) : „Râul are meandre pentru ca intâlneste fie roca moale, fie roca dura. Fara acestea din urma, cât de monoton ar fi peisajul!” Ianuarie va aduce, din pacate, numai evenimente contradictorii, facându-va sa nu mai intelegeti prea bine ce se intâmpla in jurul dv. Curba financiara se incapatâneaza sa creasca foarte lent. Va fi una din cele mai dificile luni ale anului. Februarie, indurându-se parca de psihicul dv., compenseaza neajunsurile lunii precedente si va ofera atât un maxim financiar, cât si unul profesional – ambele in a doua jumatate a perioadei. Martie, luna dv. preferata, va fi un model de capriciu – si material, si sentimental. Curbele cu pricina au oscilatii mari, punându-va serios pe gânduri. Echilibrul sufletesc si ameliorarea bugetului vor fi aduse de aprilie, când toate planetele vor face scut pentru protejarea destinului dv. In aprilie, in intervalul 15-18 veti primi o suma importanta de ani. Mai, desi imbibata cu mireasma de liliac, va fi o luna in care vor alterna dezamagirile si bucuriile. Va puneti prea mari sperante in planurile dv. si uitati cât de cruda este, totusi, realitatea. O luna banoasa va fi si iunie, când, in urma a doua maxime financiare, va veti putea achita datoriile si veti face si unele investitii de suflet. Mici probleme cu sanatatea, in ultima saptamâna. Vacanta din iulie nu va fi una foarte prielnica spiritului dv., intrucât unele griji de la serviciu va vor urmari si-n creierul muntilor. Cu toate acestea, pe plan sentimental lucrurile vor decurge… catifelat. In august, sinuozitatile curbelor astrale vor fi iar marcante
Horoscopul saptamanii: 2-8 decembrie 2024
BERBEC 21.03-20.04: Va face placere sa socializati cu cei mai apropiati de...
Comentarii