Pe 14 aprilie 1935, locuitorii din Dodge City, Kansas, se bucurau de un ragaz rar, dupa furtunile de praf care faceau ravagii de ani de zile în regiune. Aerul de dimineata era linistit, Soarele stralucea deasupra câmpiilor, dar în dupa-amiaza acelei zile, cerul a disparut dintr-odata.
Un zid negru de praf s-a ridicat în jurul caselor din Dodge City, un oras cu 10.000 de locuitori din preriile vaste din sud-vestul Kansas-ului. Propulsat de un front rece dinspre nord, norul a acoperit Soarele si a redus vizibilitatea la zero în doar câteva minute.
Numit „Duminica Neagra”, evenimentul din 14 aprilie nu a fost prima furtuna de praf care a acoperit Marile Prerii. De fapt, Dodge City tocmai trecuse printr-o serie de furtuni mai mici care au lasat strazile acoperite cu câtiva centimetri de praf fin. Dar Duminica Neagra a marcat cea mai devastatoare furtuna de praf din istoria Americii, plasând sute de mii de persoane în centrul unuia dintre cele mai grave dezastre ecologice cunoscute vreodata – Dust Bowl.
Evenimentele care au condus la Dust Bowl au început cu legile votate în 1862. Legislatia federala a acordat atunci 160 de acri de pamânt public oricarui adult care era dispus sa locuiasca si sa cultive acea proprie-tate timp de cinci ani, dupa ca-re o primea legal. Pâna în 1904, guvernul distribuise 500 de milioane de acri fermierilor, crescatorilor de animale, minerilor, exploatantilor forestieri si companiilor feroviare.
Noii colonisti au arat mari suprafete de prerie nativa, stabilizate anterior de ierburi cu radacini adânci. Apoi au aparut uneltele agricole mecanizate, cum ar fi tractoarele, si fluctuatiile nebanuite ale pretului grâului, care au condus la cultivarea unor suprafete de teren si mai mari în anii 1920. În lipsa unor practici adecvate de gestionare a terenurilor care sa refaca solul de la un sezon la altul, nutrientii sai vitali au fost epuizati în doar câtiva ani.
În cele din urma, la începutul anilor 1930, s-a instalat o seceta severa, care a facut ca 35 de milioane de acri de teren sa devina inutilizabili pentru agricultura, în timp ce solul vegetal s-a erodat de pe alte 125 de milioane de acri.
În acea zi de aprilie, vântul a început sa bata câmpiile cu 160 de kilometri pe ora, depasind nivelul unui uragan. Un front rece a intrat în coliziune cu aerul cald, declansând furtuna de praf, care s-a ridicat la peste 3.000 m înaltime si a suflat printr-o zona a Marilor Prerii lunga de 1.200 km si lata de 500 pâna la 700 km.
Familiile s-au luptat sa tina praful departe de casele lor, îndesând prosoape umede sub usi si peste ferestre. Dar praful umed s-a infiltrat oricum, prin fiecare crapatura, asezându-se peste mâncare, mobila si haine, iar oamenii au fost nevoiti sa-si acopere fetele cu cârpe.
Furtuna a durat câteva ore, sufocând vitele de pe pasuni, în timp ce gainile se înghesuiau în cotete si pasarile cadeau din cer. Fântânile au fost umplute cu noroi. Una dintre cele mai înspaimântatoare caracteristici ale Duminicii Negre a fost electricitatea statica, aceasta ducând la întreruperea alimentarii cu energie electrica.
Locuitorii au iesit în cele din urma din casele îngropate în praf pentru a evalua pagubele. Fermele disparusera, iar cladirile se prabusisera sub dune de pamânt. Aerul a ramas dens, iar calitatea proasta a sa a persistat zile întregi, agravând problemele de sanatate si pagubele economice.
Desi estimarile privind decesele directe variaza, unii sugereaza ca pneumonia provocata de praf ar fi luat sute de vieti, iar pagubele financiare au fost imposibil de calculat.
GABRIEL TUDOR
Comentarii