În ierarhia criminalilor de razboi nazisti, numele lui Horst Wagner nu apare niciodata pe primele pagini ale manualelor de istorie. Nu a fost medic ca Josef Mengele, nu a proiectat camere de gazare ca Rudolf Höss si nu a dat ordine directe de executie ca Heinrich Himmler.
Horst Wagner a fost însa ceva mult mai periculos pentru 350.000 de oameni: a fost functionarul meticulos care a facut ca trenurile mortii sa plece întotdeauna la timp.
Nascut pe 18 iulie 1916 la Leipzig, Wagner era un tânar avocat stralucit când a intrat în SS, în 1937. În 1940 ajunge în Ministerul de Externe al Reichului, iar din 1943 devine mâna dreapta a lui Adolf Eichmann în cadrul sectiei IV B 4 a RSHA – biroul însarcinat cu „solutionarea problemei evreiesti”.
Când Slovacia a cerut sa fie scutita de deportarea evreilor botezati, Wagner a redactat raspunsul: „Führerul a decis ca nu exista evrei crestini, ci doar evrei.” Când Ungaria lui Horthy ezita sa-i trimita pe evrei în lagare, în 1944, Wagner a mers personal la Budapesta sa „ajute” la accelerarea deportarilor. În doar opt saptamâni, între mai si iulie 1944, 437.000 de evrei maghiari au fost trimisi la Auschwitz – cea mai rapida operatiune de exterminare din întregul Holocaust.
Wagner a fost motorul birocratic aflat la baza acestui record macabru. El a fost prins însa de americani la Nürnberg, în 1946, fiind considerat unul dintre cei mai importanti 300 de criminali de razboi. A fost închis în lagarul de la Dachau, apoi transferat la Nürnberg. Însa, în noaptea de 12 spre 13 aprilie 1948, Horst Wagner a disparut fara urma. Pur si simplu a iesit pe poarta închisorii, probabil cu complicitatea unor gardieni germani care înca simpatizau cu „baietii nostri”.
Dupa evadare, Wagner a ajuns în Tirolul de Sud, apoi în Austria. A fost gazduit în manastiri franciscane si benedictine unde staretii, convinsi ca luptatorii antibolsevici merita o a doua sansa, îi ofereau hrana si adapost.
În 1949 îl regasim la Roma, în seminarul german „Anima”, condus de episcopul Alois Hudal – cel care se autointitula „episcopul nazistilor”. Hudal i-a scris personal o scrisoare de recomandare catre Crucea Rosie Internationala, cerând un pasaport pentru „refugiatul german Helmut Wagner”. Pe 12 martie 1951, Horst Wagner primeste documentul cu numarul 615 315, emis la Genova.
Pe 4 aprilie 1952, sub numele fals Walter Horst, pleaca spre Argentina la bordul vaporului „Giovanna C”. Ajuns la Buenos Aires se alatura comunitatii germane din Bariloche, unde locuia deja Adolf Eichmann (sub numele Ricardo Klement) si unde avea sa ajunga si Josef Mengele.
Cei trei se întâlneau regulat la restaurantul „Edelweiss” sau la vila lui Eichmann din strada Garibaldi. Wagner lucra ca traducator si agent comercial pentru firme germane, ducând o viata linistita. Nu a fost niciodata deranjat de autoritatile argentiniene, care sub Perón si succesorii sai i-au privit cu simpatie pe fostii ofiteri SS.
Rolul Bisericii Catolice în aceasta evadare masiva – se estimeaza ca undeva între 7.000-9.000 de criminali de razboi si colaboratori ai nazistilor au scapat astfel de judecata – ramâne unul dintre cele mai controversate subiecte. Nu Vaticanul ca institutie a dat ordinul, dar clerici de rang înalt au actionat sistematic în acest sens. Pe lânga Hudal, preotul croat Krunoslav Draganovici, fost capelan al ustasilor, a organizat o adevarata „linie de productie” de pasapoarte false în colaborare cu serviciile secrete americane (CIC) si argentiniene.
Horst Wagner a murit pe 24 martie 1966 la Caracas, Venezuela, rapus de un infarct. Avea 49 de ani. A fost înmormântat sub numele fals pe care îl purtase 18 ani.
Abia în 2009, istoricul german Gisela Heidenreich a publicat biografia sa exhaustiva, demonstrând fara dubiu ca omul care coordonase moartea a sute de mii de evrei murise liber si nepedepsit, din cauza unei retele de solidaritate crestina care preferase mila pentru criminali în locul dreptatii pentru victime.
GABRIEL TUDOR
Comentarii