Dupa ce in 1889 Karl Benz a inventat primul automobil pe benzina, doua decenii mai tarziu nobilii si burghezii bogati, care posedau noua minune inginereasca pe patru roti, au solicitat guvernului sa construiasca o sosea fara strazi transversale, izolat de restul traficului si unde nu riscau sa intalneasca biciclisti, pietoni, animale sau carute.
Aceasta a reprezentat prima autostrada din lume construita la periferia Berlinului, cu o lungime de 10 km. In anii 1920, germanii au reinviat ideea unei retele rutiere de mare viteza.
Planificatorii au propus construirea unui drum care sa lege Hamburg, portul german de la Marea Nordului, de Basel (Elvetia), pentru a facilita comertul de-a lungul traseului de pe valea Rinului.
Singurul tronson demarat a fost o portiune de drum intre Köln si Bonn, cu o lungime de numai 20 km. Primarul orasului Köln (viitor cancelar), Konrad Adenauer, a inaugurat aceasta portiune de drum la 6 august 1932, proclamand cu mandrie: „Asa arata viitorul strazilor.”
Sase luni mai tarziu, nazistii au preluat puterea si s-au opus initial construirii de autostrazi, dar pe fondul crizei economice, Hitler a realizat ca doar un proiect grandios ar putea rezolva problemele somajului, care afecta grav Germania.
Propaganda nazista a folosit autostrada ca pe un simbol al unei politici economice de succes, punand capat efectiv austeritatii – astfel incat multi germani au creditat regimul nazist pentru redresarea economica. Hitler nu a ratat prilejul de a fi prezent la ceremoniile de inaugurare ale noilor autostrazi din intreaga tara – „autobahn”.
Nicio tara nu construise vreodata ceva asemanator (avand in vedere capacitatile majoritatii masinilor din anii 1930). La jumatatea anilor 1930, in industriile secrete de armament erau angajate aproape de trei ori mai multe persoane decat cele care construiau sosele, dar Hitler nu a vrut sa scoata in evidenta acest lucru, deoarece cea mai mare parte a productiei germane de armament era ilegala, in conformitate cu termenii Tratatului de la Versailles.
Hitler s-a multumit cu parerea generala ca miracolul sau economic se datora constructiei de drumuri, nu pe cea de tancuri. Obiectivul declarat la inceput a fost ca proiectul „Autobahn” sa creeze cel putin 600.000 de locuri de munca. In realitate, doar 120.000 de persoane construiau drumurile.
Pe masura ce forta de munca devenea tot mai putina, la constructia drumurilor a fost angajata si forta de munca a sclavilor din lagarele de concentrare, carora li s-au incredintat cele mai periculoase lucrari. La inceputul proiectului „Autobahn”, in 1934, obiectivul fusese de a construi 1000 km de autostrada in fiecare an. Cu toate acestea, in momentul in care constructia s-a oprit, in 1942-1943, din cauza presiunilor de razboi, abia daca fusesera construiti in total 4000 km de drumuri de mare viteza.
Sistemul „Autobahn” l-a impresionat pe generalul Dwight Eisenhower, comandantul suprem al trupelor aliate care au intrat in Germania in 1945. El i-a vazut potentialul ca retea militara si ca motor de crestere economica. Cand a devenit presedinte in 1953, a decis sa reproduca „autobahn”-ul in Statele Unite prin Legea autostrazilor interstatale din 1956.
Konrad Adenauer, fostul primar al orasului Köln, care a taiat panglica primei parti a sistemului autobahn in ajunul preluarii puterii de catre nazisti, a devenit primul cancelar al Germaniei postbelice. Un sustinator timpuriu al sistemului de autostrazi, Adenauer a lansat o extindere majora a sistemului in anii 1950. Este ironic faptul ca guvernul Germaniei de Vest a pus in aplicare aceleasi motoare economice pe care le folosise si predecesorul sau nazist.
GABRIEL TUDOR
Comentarii