Saptamana trecuta am rezumat un articol in care Christopher Mellon, fost subsecretar al apararii SUA, critica niste autori care neaga fenomenul OZN fara sa-l fi studiat, in particular un articol publicat de Holman Jenkins Jr. in Wall Street Journal.
Pentru a dovedi ca institutia apararii nu a cautat sa promoveze problematica fenomenelor anomale neidentificate (UAP) – asa cum afirma Jenkins – ci, dimpotriva, a cautat in mod constant sa o minimizeze si sa o evite, Mellon a facut in articolul sau si o mica istorie a raportarii militarilor la UAP, care, cu unele prescurtari, cred ca este interesanta si pentru cititorii acestei pagini.
1970: Fortele Aeriene (USAF), dornice sa se spele pe maini de problema UAP, abandoneaza ancheta UAP din proiectul Blue Book. In ciuda a peste 700 de rapoarte UAP solide dar inexplicabile, Fortele Aeriene au facut sa se creada ca UAP sunt pur si simplu si in intregime rezultatul: „unei forme usoare de isterie; a unor persoane care fabrica rapoarte pentru a comite o farsa sau pentru a cauta publicitate; a unor persoane psihopatologice si identificarii gresite a obiectelor naturale.” Cu alte cuvinte, conform US Air Force, cei care raporteaza UAP sunt nebuni, naivi sau implicati in fraude.
Iarna (inceputul) 2017: Lue Elizondo, responsabil in Pentagon cu rapoartele UAP, ii comunica lui Mellon ca spatiul aerian restrictionat al SUA este incalcat cu regularitate de catre UAP. Asta se intampla saptamanal, daca nu zilnic, de luni si ani; totusi conducerea Departamentului Apararii al SUA (DoD) si al comunitatii de infomatii (IC) este in intuneric. Lue si echipa sa sunt profund alarmati de perspectiva ca are loc o recunoastere clandestina indreptata impotriva Marinei Militare si a altor capacitati militare americane vitale. Si mai ingrijorator, aceste vehicule misterioase, in unele cazuri, pareau sa demonstreze capacitati dincolo de orice exista in inventarul SUA, pentru a include chiar si platformele de recunoastere foarte clasificate dezvoltate, pentru DoD si IC, de Lockheed Martin Skunkworks, Boeing Phantom Works si alti contractori.
Vara-toamna 2017: In efortul de a alerta conducerea asupra acestor intruziuni ingrijoratoare si inexplicabile, Mellon il prezinta pe Lue Elizondo la doi oficiali care raportau direct secretarului de atunci al Apararii, James Mattis. Trec luni de efort, dar se dovedeste imposibil sa convingi pe cineva de la DoD sa notifice pe secretar sau sa ia masuri semnificative.
Octombrie 2017: Lue demisioneaza, in semn de protest, din Pentagon, dupa ce a devenit evident ca birocratia obscura a biroului Secretarului Apararii nu doreste sa recunoasca problema UAP sau sa intreprinda vreo investigatie.
Noiembrie 2017: In disperare, cand devine clar ca DoD si armata nu vor raspunde la aceste intruziuni alarmante in spatiul aerian militar al SUA, Mellon a luat legatura cu Leslie Kean de la New York Times, precum si cu reporterii de la Washington Post si Politico. Editorii NYT au fost foarte sceptici initial, dar marturia autorizata a lui Lue si documentatia neclasificata pe care Mellon le-a furnizat-o au fost suficiente pentru a-i convinge ca povestea este reala. Politico a fost, de asemenea, foarte interesat, dar New York Times a parut alegerea mai buna pentru a atrage atentia Congresului, asa ca Mellon le-a oferit doua videoclipuri cu UAP, neclasificate dar oficiale, ale DoD si alte informatii neclasificate. Scopul principal era sa traga un semnal de alarma pentru a implica Congresul, in speranta ca acesta va obliga DoD sa ia masuri. De asemenea, Mellon a facilitat un interviu la New York Times cu fostul lider al majoritatii din Senat Harry Reid, prin Helene Cooper, reporter principal NYT. In timpul interviului, senatorul Reid a povestit detalii despre propriile sale eforturi frustrante de a determina DoD sa ia in serios problema UAP. Intre timp, Lue i-a prezentat lui Helene Cooper, Leslie Kean si Ralph Blumenthal de la NYT pe Comandorul Dave Fravor si alti aviatori ai Marinei, impecabil de incredere si competenti. Pe 17 decembrie 2017, New York Times publica un articol al lui Leslie, Ralph si Helene intitulat, „Glowing Auras and Black Money”, despre un proiect UAP de 22 milioane de dolari al Pentagonului, din 2008.
Iarna 2017-2018: The Washington Post publica un articol de opinie al lui Mellon intitulat „Militarii intalnesc mereu OZN-uri. De ce Pentagonului nu-i pasa?” In acest articol, primul dintre multe, Mellon a propus Congresului sa ceara Secretarului Apararii un studiu folosind „toate sursele” asupra problemei UAP. De asemenea, a folosit ocazia pentru a lansa un al treilea videoclip UAP neclasificat, dar oficial DoD. Intre timp, l-a prezentat pe Lue Elizondo personalului de la Comitetele de Informatii si Servicii Armate ale Senatului. Apoi Lue si cu Mellon au prezentat personalului Senatului un numar de aviatori ai Marinei, inclusiv Dave Fravor, Ryan Graves si Alex Dietrich, precum si pe alti angajati si contractori DoD care au intalnit UAP. Impresionat, personalul Senatului a organizat briefing-uri cu aviatorii Marinei pentru membrii comisiilor. Bill Nelson, care mai tarziu a devenit director al NASA in Administratia Biden, s-a numarat printre senatorii care au participat la aceste conferinte si a fost profund si fireste impresionat de marturia aviatorilor Marinei. De aici rezulta interesul actual, fara precedent, al NASA pentru problema UAP.
2019: DoD recunoaste autenticitatea videoclipurilor UAP neclasificate pe care Mellon le-a furnizat catre New York Times si Washington Post. Lue, Tom Delonge si cu Mellon au facut apoi tot posibilul pentru a creste gradul de constientizare, incluzand mai multe interviuri de presa si participand la un serial TV, numit UNIDENTIFIED, pe History Channel. Pentru prima data in istoria recenta, personalului militar american in serviciu activ i s-a permis sa discute, in fata Camerei, despre intalnirile avute cu UAP.
2020: Congresul, frustrat de lipsa de actiune si de reactie a DoD, a indrumat DoD sa creeze o organizatie UAP si sa stabileasca proceduri unitare de raportare UAP. Acest lucru era necesar deoarece DoD si IC nu erau dispuse sa abordeze problema UAP. US Air Force in special s-a opus furnizarii de informatii UAP chiar si atunci cand anchetele proveneau de la secretarul adjunct al Apararii. Dupa doi ani de introducere si angajare in discutii, scriere de articole de opinie si chiar redactarea si postarea unui proiect de raport in online, Comisia de Informatii a Senatului a adoptat recomandarea lui Mellon de a solicita un raport UAP neclasificat de la Directorul Informatiilor Nationale (DNI).
2021: Ca raspuns la taraganarea perceputa a DoD, Congresul a mers mai departe, cerand DoD sa ofere informatii suplimentare si, printre altele, sa pregateasca un raport stiintific UAP si un plan de colectare UAP. Intre timp, raportul UAP neclasificat, solicitat de Comitetul de Informatii al Senatului in 2020, a fost publicat in iunie. Acesta citeaza 144 de incidente militare UAP din 2004. Doar unul a fost rezolvat, cel al unui balon. Raportul nu a reusit sa includa rapoartele de traiectorii necorelate NORAD sau anomaliile spatiale sau submarine, nici aproximativ 90% dintre incidentele UAP care nu au fost niciodata raportate din cauza fricii de repercusiuni negative asupra carierei si reputatiei. Cu toate acestea, raportul UAP neclasificat confirma realitatea a sute de incidente UAP, cele mai multe surprinse de senzori multipli. Desi multe sau poate chiar toate UAP s-ar putea dovedi a avea explicatii conventionale, pana in prezent niciunul dintre cele 400 de incidente UAP identificate de DoD nu este legat definitiv de aeronave clasificate rusesti, chineze sau americane. Prin urmare, datele guvernamentale UAP intaresc posibilitatea ca unele UAP sa fie manifestari ale unei tehnologii de dincolo de Pamant. Cu toate acestea, mass-media, aproape universal, transmite un mesaj: „Fara nepamanteni!”.
2022: Congresul mareste transparenta UAP prin legea privind finantarea informatiilor si apararii in 2023, care include noi prevederi, fara precedent, pen-tru protectia avertizorilor care cunosc programe UAP asupra carora Congresul este posibil sa nu fi fost informat. De asemenea, legea cere o revizuire a tuturor documentelor de informatii UAP din 1945 incoace si solicita DHS (Department of Homeland Security), DoD si IC sa identifice si sa partajeze Congresului orice acord de nedivulgare (NDA) legat de UAP, cu scopul protectiei avertizorilor.
Mellon recunoaste ca cele de mai sus sunt, desigur, o versiune scurta si limitata, bazata pe experienta sa personala, a istoriei recente a problematicii UAP, dar ea ar trebui sa fie suficienta pentru a demonstra ca domnul Jenkins se insala: exista putina acoperire de presa mainstream a problemei UAP, in mare parte derogatorie. Iar cand oficialii apararii s-au implicat, a fost mai degraba pentru ca sa minimizeze si sa discrediteze problematica UAP, decat sa o promoveze.
DAN D. FARCAS
Comentarii