Un subiect considerat tabu de istorici si politicieni decenii de-a randul începe sa iasa la iveala: folosirea, de catre combatantii din ultima conflagratie mondiala, a unor substante chimice din categoria drogurilor, capabile sa le stimuleze capacitatile fizice si psihice ale militarilor. Se stie ca Hitler însusi era injectat zilnic de medicul lui personal, Theo Morell, cu Eukodal, un cocktail de metamfetamina si oxicodona, iar soldatii Wehrmachtului foloseau si ei, la scara larga, medicamente de tipul Pervitin, similar metamfetaminei cristalizate.
Ca o curiozitate, Pervitinul fusese introdus pe piata germana la începutul anilor 30, pentru a le veni în ajutor studentilor aflati în sesiune, care reuseau, luand acest medicament, sa stea treji si sa învete zeci de ore în sir, fara sa li se faca somn!
Odata cu izbucnirea razboiului, din cauza numarului insuficient de piloti, Göring, seful aviatiei germane Luftwaffe (la randul sau dependent zeci de ani de droguri) a luat initiativa distribuirii de Pervitin aviatorilor sai – ulterior masura a fost extinsa si la combatantii trupelor de uscat si de marina. Drogul era livrat într-o sticla de apa minerala si era numit, colocvial, de soldatii germani „panzerschokolade” – ciocolata de tanc.
Inspirati de exemplul inamicului, si liderii militari Aliati au decis sa administreze trupelor britanice si americane droguri similare. Ei au folosit însa Benzedrina, o amfetamina si mai puternica, permitandu-le soldatilor sa reziste mult timp fara somn. Din 1941, ea a fost distribuita, sub forma de tablete sau inhalatoare, tuturor militarilor de pe front. În 1942, însusi liderul suprem al armatelor Aliate, generalul Dwight D. Eisenhower, a ordonat distribuirea de sute de mii de tablete de Benzedrina soldatilor americani care luptau pe frontul nord-african.
Un recent documentar al canalului de televiziune american PBS, intitulat „Secretele mortilor: drogurile în razboiul mondial”, demonstreaza ca aceste masuri nu au fost singulare. Dimpotriva, militarii din ambele tabere erau drogati constant, pentru a nu resimti teama si somnul.
Desigur, substantele care le erau administrate au avut efecte pe termen lung, dar efectele acestei „curse a înarmarilor farmaceutice” au fost tinute ascunse de opinia publica. Pentru ca, afirma istoricul James Holland, consultant al documentarului amintit, Benzedrina alunga somnul, dar nu împiedica organismul sa resimta, în cele din urma, senzatia de oboseala.
Oboseala se acumula si la un moment dat organismul uman, astfel agresat, claca pur si simplu, militarii afectati ajungand, efectiv, niste legume. O confirma si studiul realizat în 2011 de profesorul Nicolas Rasmussen, de la Universitatea New South Wales din Australia, care a urmarit efectele drogurilor din clasa metamfetaminelor asupra organismului uman, pe termen lung.
„Prioritatea Aliatilor era de a castiga cu orice pret razboiul. De aceea, nimeni nu s-a mai preocupat de efecte. Si abia dupa sfarsitul razboiului efectele au început sa se vada – mii de militari s-au confruntat cu fenomene de dependenta si sevraj. Adevarata dimensiune a acestor fenomene nu este, din pacate, cunoscuta, pentru ca pe atunci efectele daunatoare ale substantelor stimulante de tipul metamfetaminelor nu erau pe deplin întelese, deci nimeni nu s-a mai preocupat de soarta militarilor afectati.”
GABRIEL TUDOR
Comentarii