• Prima pagina
  • Spectacolul cunoasterii
  • Istorii uitate
  • Paranormal
  • Femina Club
  • Starea de veghe
  • Terra X
  • Minuni ale lumii
  • Consultatii fara plata
  • Terapii complementare
  • Blitz
  • Astazi in istorie
  • Verificati-va cunostintele
magazin
Abonamente
Nici un rezultat
Toate rezultatele
miercuri, 2 iulie 2025
magazin
Nici un rezultat
Toate rezultatele
miercuri, 2 iulie 2025
magazin
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Prima pagină » Epidemia care a salvat vieti

Epidemia care a salvat vieti

21 noiembrie 2007
in Istorii
A A

Este bine cunoscut exemplul industriasului german Oskar Schindler, care, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a salvat vietile a peste o mie de evrei, efectiv „cumparandu-i”, prin mita si coruptie puse, poate pentru prima si ultima oara in istorie, in slujba unui scop nobil. Povestea lui a constituit tema filmului „Lista lui Schindler”, o cutremuratoare drama despre destinul uman. Putina lume stie insa ca un act poate si mai temerar a apartinut unor medici polonezi, care au salvat de la pieire mii de compatrioti si de evrei, printr-o idee de-a dreptul stralucita…

Descoperirea

In 1942, intr-o Polonie ocupata de nemti, Eugene Lazowski era un tanar doctor, in varsta de 29 de ani, timid si tacut, care lucra sub patronajul Crucii Rosii in satul Rozwadow. Gestapoul teroriza tara, comitand crime, violuri, trimitand dupa bunul plac barbati, femei si copii la munca fortata sau in lagarele de concentrare. Doctorul Lazowski traia o mare drama. S-ar fi impotrivit agresorilor cu arma in mana, ca partizanii, dar ca doctor stia ca ii este interzis sa ucida.

Si totusi, patriot inflacarat, el nu putea sta cu mainile incrucisate, fara sa faca nimic. Atunci cand un coleg, Stanislaw Matulewicz, medic intr-un sat vecin, i-a dezvaluit ca tocmai gasise o metoda prin care oamenii sanatosi puteau sa para infestati cu tifos, Lazowski a fost incantat: aflase care urma sa fie rolul sau in razboi. Dupa cum se stie, tifosul este o boala infectioasa raspandita prin intermediul paduchilor si favorizata de lipsa igienei.

In lipsa unui tratament adecvat, boala este mortala iar in Europa acelor timpuri tratamentul contra tifosului era scump si nu la indemana oricui. In cazul unei epidemii, maladia ar fi facut, fara indoiala, ravagii. Nu-i de mirare ca medicii militari germani erau ingroziti de o asemenea plaga, care le-ar fi decimat trupele. Imediat ce era depistat vreun focar de tifos, se trimiteau mostre de sange la laboratoarele din Germania si in cazul unui rezultat pozitiv, zona era imediat inchisa si se instaura carantina.

Matulewicz si-a dat seama ca daca mostre de sange de la pacientii sai evrei ar fi ajuns la laboratoarele nemtilor, „bolnavii” ar fi fost imediat impuscati. Testul standard pentru depistarea tifosului, in epoca respectiva, consta in amestecarea unei anumite tulpini de bacterie anihilata cu cateva picaturi din sangele pacientului. In conditii de laborator, daca pacientul avea intr-adevar tifos, mostra de sange devenea tulbure.

Matulewicz a reusit o modalitate de a efectua testul in conditii similare celor din laborator si in cursul acestui proces, a mai facut o descoperire curioasa: daca un om sanatos era injectat in prealabil cu bacteria folosita ca „reactiv”, testul pentru tifos iesea pozitiv, desi omul nu se imbolnavea. Imediat ce i-a transmis lui Lazowski concluziile sale, acesta i-a propus sa creeze impreuna o falsa epidemie de tifos, menita sa-i determine pe germani sa bage toata regiunea in carantina.

„Achtung, Fleckfieber!”

 Incepand cu acea zi, Lazowski si Matulewicz au injectat colonii de bacterii moarte fiecarei persoane care nu era de origine evreiasca si care se plangea de febra sau alte simptome similare tifosului. Ei au trimis apoi mostre de sange unui laborator controlat de germani. Desigur, fiecare pacient a fost diagnosticat pozitiv, deci bolnav de tifos. Pentru a nu trezi suspiciuni, cei doi au trimis unii pacienti la alti medici – chiar dintre cei care colaborau cu ocupantul nazist si care erau dincolo de orice banuiala. Acesti doctori au „descoperit” cu stupoare tifosul si au dat alarma: era vorba despre o epidemie serioasa si cei care avusesera indoieli, la inceput, acum au fost convinsi ca lucrurile sunt cat se poate de grave.

Intamplator, un localnic chiar s-a imbolnavit de tifos iar Lazowski si Matulewicz au facut un tam-tam extraordinar pe marginea cazului tocmai spre a da o cat mai mare credibilitate intregii povesti. In doua luni, germanii au intrat in panica. Unul dupa altul, semne cu „Achtung, Fleckfieber!” (Atentie, tifos!) au inceput sa apara in satele inconjuratoare, pana cand aproape 12 localitati, cu peste 8000 de oameni, au fost puse sub carantina. Imediat deportarea muncitorilor din aceste zone catre Germania a fost oprita.

Trupele germane nu s-au mai apropiat de satele respective. Chiar satenii erau speriati de posibilele efecte ale molimei si cei doi medici eroi au facut tot posibilul spre a intretine aceasta stare de panica generala. „Stiam ce ma asteapta daca voi fi dat in vileag. De aceea, de atunci si pana la sfarsitul razboiului am purtat la gulerul camasii cusuta o pastila de cianura, in cazul in care Gestapoul m-ar fi prins”, va marturisi, ulterior, Lazowski.

Daca nu-i poti convinge, zapaceste-i!

Dupa cateva luni, insa, oamenii au remarcat ca epidemia, contrar asteptarilor, nu face nici o victima. Incet-incet, tot mai multi dintre ei au priceput ca totul fusese o inscenare, dar n-au vorbit nimic, de teama sa nu fie ucisi, impreuna cu doctorul Lazowski. „Daca m-ar fi intrebat cineva de ce bolnavii de tifos se recupereaza atat de repede i-as fi raspuns ca nu toata lumea reactioneaza la fel la boala si ca, probabil, respectivii erau niste norocosi”, spune medicul.

Dand dovada de un curaj uluitor, doctorul polonez n-a ezitat sa-i ingrijeasca pe luptatorii raniti din Rezistenta. Atunci cand germanii au inceput sa-l banuiasca si i-au cerut un inventar al medicamentelor, medicul le-a explicat calm ca fusese chemat adesea la gara de langa Rozwadow, spre a oferi ingrijiri soldatilor raniti care se intorceau de pe frontul rusesc. La finele lui 1943 insa, informatorii Gestapoului au semnalat faptul ca nimeni din satele aflate in carantina nu murea de tifos.

Germanii au trimis o comisie de medici sa verifice situatia la fata locului. Dar Lazowski era pregatit si pentru asa ceva. El a strans imediat cei mai bolnavi, batrini si neputinciosi oameni din sat si i-a adapostit in cele mai insalubre case. Apoi, in cladirea primariei a organizat o masa festiva pentru „inaltii oaspeti”. Vodca a curs in valuri, muzica a cantat si medicii germani s-au delectat cu gustoasele preparate culinare locale, in special cu carnatii kielbasa.

Sefii comisiei de investigatie nici n-au mai catadicsit sa plece in sat ci au trimis acolo cativa medici tineri si lipsiti de experienta. Lazowski i-a insotit, prezentand situatia la cel mai dramatic mod cu putinta si sfatuindu-i sa nu stea prea aproape de bolnavi. Speriati, medicii n-au mai stat sa verifice cu atentie simptomele si, dupa ce au luat cateva mostre de sange au plecat in graba, nu inainte de a-si exprima deschis admiratia pentru curajul de „demn slujitor al lui Hipocrat” dovedit de tanarul medic polonez, care alesese sa-si riste viata stand in mijlocul bolnavilor. Pana la sfarsitul razboiului, Lazowski n-a mai fost niciodata deranjat de nemti…

In slujba vietii

In 1958, doctorul Lazowski a emigrat din Polonia comunista, stabilindu-se la Chicago, unde a devenit profesor de medicina la Illinois Medical Center. In urma cu un an, el s-a intors, aproape nonagenar, in satul natal, fiind primit ca un adevarat erou. Oamenii au venit din intreaga tara, din Europa si chiar din Israel, spre a-l sarbatori pe salvatorul lor. Gratie gestului lui, vietile a 8000 de oameni au fost crutate.

La reuniune a participat si Matulewicz, care a lucrat multa vreme dupa razboi in Zair, ca profesor de radiologie, si a revenit apoi, in 1994, in Polonia natala. Cei doi au scris o carte care a devenit instantaneu best-seller in Polonia iar uimitoarea lor poveste va face subiectul unui film documentar, realizat de britanicul Ryan Banks. „Toti spun ca sunt un erou. Eu cred insa ca orice medic care a depus juramantul lui Hipocrat era dator sa actioneze ca mine. Ori ca vindeci o boala, ori ca inscenezi una, atunci cand o faci ca sa salvezi vietile oamenilor, poti spune ca ti-ai facut datoria”, spune el.

GABRIEL TUDOR

ShareTweet
Articolul precedent

Mumiile, amenintate cu exorcizarea!

Urmatorul Articol

Si arborii au instincte

Articole Similare

Istorii

Neverosimilul meci de sah

30 iunie 2025

În vara anului 1924, în inima fostului Imperiu Tarist transformat în tânara...

Istorii

Sakae Oba, „vulpea din Saipan”

23 iunie 2025

Fidelitatea si obedienta militarilor japonezi care au luptat în cel de-al Doilea...

Istorii

Statuia judecata pentru crima

16 iunie 2025

În lumea Greciei antice, justitia nu se oprea doar asupra oamenilor: uneori...

Istorii

Pham Xuan An, maestrul spionajului vietnamez

9 iunie 2025

Una dintre cele mai fascinante si enigmatice figuri ale Razboiului din Vietnam,...

Istorii

Audie Murphy, cel mai decorat soldat american

2 iunie 2025

Audie Leon Murphy s-a nascut pe 20 iunie 1925, în Kingston, Texas,...

Istorii

Naufragiul care a dus la întemeierea Africii de Sud

26 mai 2025

Pe 16 ianuarie 1647, o flota formata din trei nave olandeze –...

Urmatorul Articol

Si arborii au instincte

Curent din Soare

Vulturul

Comentarii

Articole Noi

Astazi in istorie

26 iunie 363 d.Hr. – Moartea împaratului roman Iulian Apostatul

30 iunie 2025

În vara anului 363 e.n., împaratul Flavius Claudius Iulianus, cunoscut în istoriografia...

Citeste mai departe
Blitz

Malefici, dar geniali

30 iunie 2025

În filme, din punct de vedere al inteligentei, victimele ocupa de cele...

Citeste mai departe
Blitz

Sezatoare traditionala

30 iunie 2025

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad (Str. Vasile Pârvan, Nr. 1) organizeaza pe 28...

Citeste mai departe
Consultatii fara plata

Rujeola, o boala cu potential letal

30 iunie 2025

Cunoscuta ca una dintre infectiile virale relativ frecvente în copilarie, în primul...

Citeste mai departe
Femina Club

Leac redutabil

30 iunie 2025

Suparatoarea acnee are în propolis un remediu valoros. S-a demonstrat ca propolisul...

Citeste mai departe
Femina Club

Ostropel cu aripioare

30 iunie 2025

1 kg aripioare, 125 ml ulei, 2 cepe, 1 morcov, o jumatate...

Citeste mai departe
  • Contact
  • Abonamente

Copyright © 1999 - 2024 Revista Magazin

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagina
  • Spectacolul cunoasterii
  • Istorii uitate
  • Paranormal
  • Femina Club
  • Starea de veghe
  • Terra X
  • Minuni ale lumii
  • Consultatii fara plata
  • Terapii complementare
  • Blitz
  • Astazi in istorie
  • Verificati-va cunostintele
Abonamente

Copyright © 1999 - 2024 Revista Magazin

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.