Evreii, una dintre primele comunitati umane de religie monoteista, s-au considerat intotdeauna a fi un „popor ales” de divinitate, dar si greu incercat, pentru pacatele sale, de-a lungul istoriei. Tocmai din acest motiv, evreii au crezut in venirea unui „Mesia”, menit sa rascumpere pacatele lor si sa-i impace cu Iahve. Totusi, ei nu l-au recunoscut pe Iisus drept Fiul lui Dumnezeu, ci continua sa-l astepte chiar si in zilele noastre pe promisul Mantuitor. Putini stiu ca, in decursul secolelor, au existat cativa autoproclamati „Mesia”, dintre care cel mai vestit ramane Sabbatai Zevi.
Povestea acestui personaj straniu pare demna de pana unui scriitor plin de imaginatie, dar este cat se poate de autentica. Si chiar daca nu s-a dovedit a fi asteptatul Mesia, Zevi nu a fost, orice s-ar spune, un om obisnuit. Zevi s-a nascut in orasul Smirna, pe 23 iulie 1626, intr-o familie iudaica fugita din Spania. Tatal lui, Mordecai, era pe atunci un umil vanzator de pasari, in Moreea. Mai tarziu, insa, cand, urmare a razboiului turco-venetian, Smirna a devenit centrul comertului levantin, Mordecai a devenit agentul unei case comerciale engleze. Astfel a reusit sa dobandeasca o mare avere, ce i-a permis sa ofere fiului sau o educatie aleasa. Dar micul Sabbatai nu s-a aratat prea atras de studiul cartilor sacre ale evreilor, in schimb a fost fascinat de traditiile kabalistice si de misticism. Ca urmare, s-a dedicat cu pasiune kabalei practice, ce impunea mortificarea trupului prin ascetism – singura cale, credea el, de a putea comunica direct cu Dumnezeu si cu ingerii, pentru a vedea viitorul si a savarsi miracole. Potrivit obiceiului iudaic, s-a casatorit la o varsta frageda, dar a evitat sa aiba legaturi cu sotia lui, motiv pentru care aceasta i-a cerut sa se desparta, solicitare acceptata cu bucurie de Sabbatai. Din cauza suprasolicitarii si a experimentelor psihice si fizice la care s-a supus, el a inceput sa-si piarda echilibrul mintal. Iarna, mergea aproape gol pe strazile orasului, facea bai in apa inghetata a marii, postea zile in sir, fara sa se atinga nici de mancare, nici de bautura si traia fie intr-o stare de extaz total, fie intr-o depresie profunda.
Nici un profet nu-i iubit in tara lui…
Perioada respectiva, caracterizata prin mari framantari socio-politice, i-a oferit lui Sabbatai prilejul de a iesi in evidenta. Apropierea anului 1666, considerat „an apocaliptic” ii inspaimanta in egala masura pe crestini si pe evrei. Potrivit interpretarilor unor pasaje din Zohar (un faimos text mistic iudaic), multi rabini au considerat ca anul 1648 va marca aparitia lui Mesia. Cum „alesul” intarzia sa vina, Sabbatai nu a mai stat pe ganduri: s-a decis sa joace el insusi acest rol. Desi nu avea decat 22 de ani, el a reusit sa convinga multi evrei din Smirna. Spre a atrage atentia asupra sa, a citit Tetragrammatonul in ebraica, actiune permisa doar marilor sacerdoti iudei si numai in Templul din Ierusalim. Dar valva creata nu a fost asa de mare precum se astepta, si astfel, in loc sa se indrepte spre Ierusalim, cum ii cereau adeptii sai, Sabbatai a preferat sa ramana la Smirna, ducand o viata retrasa, in post si meditatie. Tocmai acest comportament de „sfant” avea sa-i aduca si mai multi aderenti. In anul 1651, autoritatile din Smirna, temandu-se de o razmerita, i-au alungat din oras pe „profet” si adeptii acestuia. Nu se stie incotro s-au indreptat, cert este ca, in 1658, il regasim pe Sabbatai la Istanbul, in compania invatatului evreu Abraham ha-Yakini. Convins ca tanarul este Mesia, ha-Yakini nu a ezitat, pentru a-i face si pe altii sa creada, sa realizeze un fals document „antic”, in care se scria, textual: „Eu, Abraham, am auzit o voce strigand, «Un fiu i se va naste in anul iudaic 5386 (1626) lui Mordecai Zevi; si va fi numit Sabbatai. El va invinge marele dragon… el, adevaratul Mesia, va sta pe tronul Meu.»” Inarmat cu aceasta plastografie, minunat intocmita, se pare, ha-Yakini a reusit intr-adevar sa determine multi rabini sa-l urmeze pe Sabbatai. Acesta s-a stabilit la Salonic si, in cadrul unei ceremonii bizare, s-a proclamat Mesia. Fiindca se temeau ca nu cumva ideile sale sa determine o reactie violenta din partea autoritatilor turce, conducatorii comunitatii mozaice i-au cerut lui Sabbatai sa paraseasca orasul. A urmat o perioada de peregrinari, ce au purtat pasii controversatului personaj prin Istanbul, Smirna si Atena. In 1660, el s-a stabilit, pentru trei ani, la Alexandria, in Egipt. Aici a cucerit increderea unui influent functionar otoman, evreu de origine, Rafail Iosif Halabi. In ciuda bogatiilor fabuloase pe care le acumulase, Halabi ducea o viata retrasa si simpla, aproape ascetica. Nu-i de mirare ca un asemenea om a cazut rapid sub influenta ideilor mistice, excentrice, promulgate de Sabbatai, si a fost convins ca acesta era Mesia cel asteptat. Dar Egiptul, tara de unde fugisera candva stramosii sai, nu avea atata rezonanta ca Ierusalimul, orasul lor sfant. De aceea, la inceputul lui 1663, „profetul” a parasit Egiptul si a venit la Ierusalim. Pentru a impresiona multimile, el a recurs din nou la vechea practica a mortificarii trupului si, spre a-si dovedi pietatea, canta ore in sir psalmi biblici. Cand autoritatile turce au impus o noua taxa locuitorilor din Ierusalim, amenintandu-i cu represalii pe cei ce nu erau capabili sa o plateasca, Sabbatai a fugit la Cairo si i-a cerut sprijinul lui Halabi, care i-a dat de indata toti banii necesari. Intoarcerea „salvatorului” in Ierusalim a fost un triumf. Dar ciudateniile, in ceea ce-l priveste pe Sabbatai, nu se opresc aici, intrucat in acest moment, viata lui cunoaste o intorsatura si mai uimitoare, cand „profetul” hotaraste sa se casatoreasca din nou…
„Femeia pierduta”
Pentru a o cunoaste pe a doua sa sotie, trebuie sa facem o scurta paranteza si sa ne indreptam atentia spre centrul Europei. Pogromurile declansate in Polonia, impotriva evreilor, provocasera moartea a mii de oameni, in vreme ce alte mii de copii ramasesera orfani, fiind crescuti si educati in manastirile crestine. In aceasta situatie s-a aflat si o anume Sarah. Dupa ce parintii i-au fost ucisi, fetita, de doar sase ani, a fost incredintata maicilor. Dar viata monahala nu era pe placul ei, asa incat, peste zece ani, Sarah va fugi in lume. O gasim pentru putin timp la Amsterdam, apoi, dupa ce strabate Europa, se stabileste la Livorno, in Italia, unde duce o viata „dezmatata”, practicand cea mai veche dintre meserii… In tot acest timp, nu inceteaza sa le spuna tuturor ca ea va fi sotia lui Mesia, ce se va ridica in curand din mijlocul poporului lui Israel. Vestea despre tanara Sarah a ajuns curand la Sabbatai si barbatul, intuind oportunitatea, va pretinde ca primise, in vis, acelasi mesaj: sa se insoare cu frumoasa necunoscuta. Sarah este adusa de la Livorno si se casatoreste cu Sabbatai. Trecutul ei nu pare sa deranjeze pe nimeni, ci dimpotriva, ii va aduce „Alesului” si mai multi adepti.
„Eu sunt Mesia!”
In 1665, Ghazzati, un adept de-al lui Sabbatai, gasit de acesta in Gaza, si care se pretindea a fi Elijah, „inainte-mergatorul Domnului”, a anuntat ca era mesianica urma sa inceapa din anul urmator. Tot el propovaduia ca atunci Sabbatai se va pune in fruntea triburilor lui Israel si va conduce lumea. Alungat din Ierusalim de catre rabini, Sabbatai a plecat spre Istanbul, intampinat cu bucurie de marile comunitati iudaice din Alep si Smirna. Pe 1 ianuarie 1666, el s-a proclamat, in sinagoga din Smirna, „Mesia, Fiul lui Dumnezeu”, in vreme ce credinciosii sai sunau din corn si strigau: „Traiasca Mesia, regele lui Israel”. „Alesul” avea sa se dovedeasca rapid un tiran fara scrupule, alungandu-i pe toti ce i se impotriveau, si chiar pe marele rabin al Smirnei, Aaron Lapapa. Faima lui se raspandea insa pretutindeni in Asia si Europa, generand tot felul de zvonuri. Savantul german Oldenburg ii scria chiar filosofului Baruch Spinoza: „Toata lumea vorbeste despre intoarcerea israelitilor in patria lor. Daca vestea e adevarata, toate lucrurile se vor intoarce cu susul in jos.” In primavara lui 1666, Sabbatai a plecat la Istanbul, nutrind, se pare, speranta ca un miracol il va pune pe tronul sultanilor. Dar, imediat ce a ajuns aici, a fost arestat din ordinul marelui vizir Ahmed Köprülü si pus in lanturi. Dupa doua luni, a fost transferat la fortareata Abydos, acordandu-i-se o mai mare libertate.
Caderea in pacat
Vestea ca Sabbatai ii va calauzi pe toti evreii catre Palestina i-a facut pe multi sa-si paraseasca asezarile si sa indrepte spre Ierusalim. In sinagogi, initialele numelui sau erau venerate de credinciosi. Razmeritele impotriva stapanirii otomane erau tot mai dese. In cele din urma, sultanul Mehmed al IV-lea l-a convocat la Adrianopole, spre a-si pleda nevinovatia. Medicul suveranului turc, un fost evreu, convertit la islamism, a apucat sa-l anunte pe Sabbatai ca singurul mijloc de a scapa cu viata este sa renunte la credinta mozaica. Gest pe care „profetul” „alesul Domnului”, „Fiul lui Dumnezeu” l-a facut fara nici cea mai mica ezitare… Multumit, sultanul i-a incredintat postul de usier, numindu-l Mahmud-Pasa. Sarah si alti adepti ai sai s-au convertit, de asemenea, la mahomedanism. „Dumnezeu mi-a poruncit asta. Nu am facut decat sa-i ascult porunca”, s-a dezvinovatit el. Dar putini il mai credeau. Dezamagirea produsa in sanul comunitatilor evreiesti de pretutindeni de convertirea lui Sabbatai nu poate fi descrisa in cuvinte. Cu atat mai mult cu cat sultanul a poruncit ca toti evreii din imperiu sa urmeze exemplul „profetului” si sa renunte la religia lor, iar copiii sa fie crescuti in legea islamica. Impotrivindu-se masurii, cincizeci de rabini au fost executati si ar fi urmat, fara indoiala, un masacru general daca mama sultanului nu ar fi intervenit, pentru a se impiedica aplicarea deciziei fiului ei. Tradarea groaznica infaptuita de Sabbatai nu i-a impiedicat pe multi dintre adeptii lui sa-l urmeze in continuare. Dar neastamparatul personaj, cuprins poate de remuscari, a anuntat, in martie 1668, ca a fost cuprins de „Duhul Sfant” si a revenit la iudaism, scopul sau fiind convertirea tuturor turcilor la aceasta religie. Sultanul nu avea sa-i ierte obraznicia: demis din functie, Sabbatai a fost alungat de la Curtea otomana, gasindu-si cu greu refugiu in oraselul albanez Dulcigno, unde a si murit, pe 30 septembrie 1676, hulit de aproape toti cei ce-l adorasera candva…
Autor: Gabriel Tudor
Comentarii