Importanta spalarii mainilor pentru sanatatea umana a fost recunoscuta pentru prima data la mijlocul secolului al XIX-lea de catre un medic maghiar pe nume Ignaz Semmelweis.
In 1846, Ignaz Semmelweis, proaspat medic de la Universitatea din Viena, a fost numit asistent la maternitatea Spitalului General din Viena. Spitalul avea doua clinici: in una dintre ele lucrau medici si studenti la medicina de sex masculin, in cealalta, moase de sex feminin.
Semmelweis a observat ca mortalitatea in randul pacientelor din clinica deservita de medici si studenti la medicina de sex masculin era de doua-trei ori mai mare decat cea din clinica moaselor. Acest lucru l-a nedumerit si tanarul si-a propus sa investigheze situatia, examinand toate asemanarile si diferentele dintre cele doua clinici pentru a exclude posibilele cauze.
Descoperirea motivului mortalitatii ridicate din clinica gestionata de barbati a avut loc in 1847, cand prietenul lui Semmelweis, Jakob Kolletschka, a murit dupa ce s-a taiat din greseala cu un bisturiu in timp ce facea autopsia unei paciente care murise de febra puerperala.
Autopsia lui Kolletschka a scos la iveala o patologie similara cu cea a femeilor care mureau de febra puerperala. Semmelweis si-a dat seama ca intre cele doua clinici exista o diferenta majora, pe care o trecuse cu vederea. Medicii si studentii isi incepeau ziua facand autopsii pe femeile care murisera in noaptea precedenta.
Din sala de autopsie treceau direct in sala de travaliu si spalandu-se rar pe maini intre timp, asistau la nasteri pentru restul zilei. Moasele, pe de alta parte, nu faceau autopsii. Semmelweis a emis ipoteza ca in cursul autopsiilor de mainile medicilor si studentilor la medicina se lipeau anumite „particule cadaverice”, care erau apoi transferate femeilor sanatoase aflate in travaliu, provocand aparitia febrei puerperale.
Solutia lui Semmelweis a fost simpla – a impus spalarea mainilor in tot departamentul sau. Inainte de a intra in sala de travaliu, medicii si studentii la medicina erau obligati sa se perieze pe sub unghii si sa se spele pe maini in apa cu clor.
Clorul este un dezinfectant puternic, desi Semmelweis nu stia asta – el a ales clorul pur si simplu pentru ca era eficient in indepartarea mirosului urat al tesutului infectat de la autopsie. Dupa ce a impus spalarea mainilor, rata febrei infantile a scazut cu 90 la suta, iar pentru o perioada de doua luni, nu a mai existat niciun deces in unitatea sa.
Dar nu toata lumea a fost incantata de aceasta descoperire, si mai ales superiorii sai, deoarece ipoteza lui Semmelweis punea intr-o lumina proasta lipsa de igiena a medicilor.
Medicii s-au simtit jigniti la sugestia ca ar trebui sa se spele pe maini, considerand ca statutul lor social de gentlemani era in contradictie cu ideea ca mainile lor ar putea fi necurate. Comunitatea medicala l-a ignorat, respins si, uneori, ridiculizat pe Semmelweis pentru teoria „mainilor murdare”.
Semmelweis si-a facut multi dusmani, fortandu-l sa paraseasca Viena pentru Budapesta. La Budapesta, Semmelweis a devenit medic-sef al sectiei de obstetrica a unui mic spital. Dupa ce a impus spalarea mainilor acolo, Semmelweis a eliminat practic febra puerperala si decesele.
In 1855, Semmelweis a devenit profesor de obstetrica la Universitatea din Pesta. El a instituit spalarile cu clor la maternitatea Universitatii din Pesta si, din nou, rezultatele au fost impresionante.
In 1860, a publicat lucrarea „Etiologia, conceptul si profilaxia febrei copilului”, in care si-a descris descoperirile si a deplans adoptarea lenta a ideilor sale. Cartea a fost aspru criticata, iar Semmelweis a intrat intr-o spirala tot mai adanca de depresie, furie si frustrare.
In 1865 a ajuns intr-un azil de nebuni, unde gardienii l-au supus unor batai crunte si a murit din cauza unei rani cangrenate, cauzate de aceste batai.
A fost nevoie de inca 20 de ani pentru ca teoria microbiana sa fie recunoscuta de comunitatea medicala, Semmelweis fiind recunoscut ca pionierul procedurilor antiseptice si „salvatorul mamelor”.
GABRIEL TUDOR
Comentarii