Comandant al Wehrmachtului si unul dintre cei mai temuti lideri militari germani in timpul celui de-al doilea razboi mondial, feldmaresalul Keitel spunea, in timpul procesului de la Nürnberg, adresându-se judecatorilor aliati ca „daca soarta razboiului ar fi fost alta, voi ar fi trebuit sa va aflati in boxa acuzatilor”. Cuvintele celui care ulterior va fi condamnat la moarte si executat pentru crime de razboi contin un mare adevar, in sensul ca, de-a lungul conflictului, armatele aliate s-au facut responsabile de multe atrocitati, nefiind insa niciodata judecate sau condamnate pentru acestea. Care au fost cele mai strigatoare la cer dintre aceste crime de razboi trecute cu vederea, sa rememoram impreuna, in rândurile ce urmeaza.
Francezii
Asemenea fapte reprobabile sunt cunoscute de istorici dar prea putin discutate, motivându-se necesitatea de a nu „redeschide rani ale trecutului”. La razboi, ca la razboi, spun cei ce incearca sa gaseasca circumstante atenuante comportamentului inuman de care au dat dovada, in unele situatii, militarii aliati. Si totusi, istoria nu poate trece peste crime comise impotriva civililor sau a prizonierilor de razboi, prin incalcarea oricaror conventii si legi umane nescrise. Iar asemenea episoade nu au lipsit, pe parcursul razboiului. Unele dintre ele au fost motivate de razbunare, ca executiile sumare ale prizonierilor de razboi germani, duse la indeplinire de luptatorii din Rezistenta franceza, dupa septembrie 1944. Nu doar membrii Maquis-urilor s-au comportat astfel, ci si soldatii din armata regulata fraceza – de pilda trupele marocane, cunoscute sub denumirea de Goumiers, au comis mii de violuri in Italia, dupa batalia de la Monte Cassino, cazându-le victime femeile dar si copiii italieni!
Sovieticii
Sovieticii au comis si ei atrocitati infioratoare, despre care in lagarul comunist nu s-a spus sau scris niciodata nimic, pâna in 1989, dar care au fost prezentate pe larg in lumea occidentala. Totusi trebuie sa reamintim ca Uniunea Sovietica nu a semnat Conventia de la Geneva (1929) privind tratamentul prizonierilor de razboi, motiv pentru istoricii rusi sa gaseasca circumstante atenuante deciziilor luate atunci de Stalin, cu privire la lichidarea a mii de prizonieri de razboi, germani si polonezi. O asemenea „ascundere dupa deget” nu va sterge insa responsabilitatea pentru masacre precum cele petrecute in zona Danzig, Pomerania si Silezia, in timpul bataliei pentru Budapesta sau a celei pentru Berlin.
Cel mai faimos masacru ramâne insa cel de la Katyn. In timpul acestei actiuni, aproximativ 22.500 (potrivit cercetatorului rus Victor Zaslavsky) de cetateni polonezi au fost executati in trei locuri diferite in primavara anului 1940. Majoritatea celor ucisi erau ofiteri capturati ca prizonieri de razboi in timpul razboiului polonez de aparare din 1939, dar printre cei executati se aflau si numerosi civili.
Din documentele cercetate indeosebi in perioadele guvernarilor Gorbaciov si Eltin, reiese ca politia politica NKVD a selectionat cu premeditare pentru executie ofiteri si oameni cu pregatire, ingineri, profesori, avocati, functionari inalti, latifundiari, aristocrati, preoti. NKVD-ul a aplicat o epurare pe criterii de „clase sociale” (subliniaza, bazat pe documente, Zaslavsky). Ordinul de executie, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 si a fost semnat si de Nikita Hrusciov, potrivit unei marturii documentate din partea sefului NKVD-ului, Lavrenti Beria.
Britanicii si americanii
Istoricul german Jorg Friedrich sustine ca Winston Churchill ar fi trebuit judecat post-mortem pentru decizia bombardarii Germaniei, intre ianuarie si mai 1945. Iar omologul sau britanic, Donald Boxham, incuviinteaza ca bombardamentul asupra Dresdei, din 13-14 februarie 1945, a fost o crima de razboi, soldata cu zeci de mii victime nevinovate. De asemenea, s-au facut speculatii si in ceea ce priveste torturarea prizonierilor germani in asa-numita „cusca din Londra”, o inchisoare militara unde acestia au fost internati in timpul si dupa razboi. Militarii americani nu au fost nici ei usa de biserica, fiind responsabili de numeroase crime de razboi. De pilda, „masacrul de la Canicatti”, produs in timpul invaziei Aliate in Sicilia, in iulie 1943.
Desi oraselul sicilian se predase deja in fata armatei americane iar trupele germane parasisera localitatea, locotenent-colonelul McCaffrey a ordonat ca mai multe zeci de civili sa fie inchisi intr-o fabrica de sapun dezafectata si mitraliati de soldatii din Politia Militara. Incidentul a fost trecut sub tacere, de teama unor represalii din partea populatiei civile, dar s-a efectuat o ancheta interna in urma careia insa McCaffrey a fost scos basma curata. Despre masacrul de la Canicatti s-a aflat abia in 1974, când el a fost facut public de Joseph Salemi, fiul unui soldat ce fusese martor ocular la aceasta crima. De asemenea, in satul belgian Malmedy 25 soldati germani din trupele SS au fost executati, desi se predasera fara lupta. Incidentul a fost dezvaluit de catre un soldat american, care a refuzat sa faca parte din plutonul de executie, dar, la fel, a fost musamalizat de autoritatile militare americane.
Potrivit legilor internationale, asigurarea hranei pentru populatia civila din teritoriile germane ocupate, dupa incheierea razboiului, intra in sarcina armatei americane. Insa istoricul american Richard Dominic Wiggers sustine ca acest proces a fost desfasurat in mod deliberat contrar uzantelor, ducând la infometarea si moartea prin inanitie a mii de civili. In cadrul procesului de la Nurnberg, amiralul german Karl Donitz a fost condamnat si a executat 10 ani de inchisoare, din cauza ca ar fi emis ordine privind „razboiul submarin total”. Dar exista dovezi ca atât Royal Navy cât si Marina Statelor Unite ar fi avut ordine similare, fara insa ca liderii care au luat aceste decizii sa fie pedepsiti. In Pacific, tratamentul aplicat soldatilor japonezi care se predasera a fost la fel de crud si sute de prizonieri au fost executati, fara judecata. Istoricul american John W. Dower noteaza ca „in ultimii ani ai razboiului contra Japoniei refuzul soldatilor niponi de a se preda s-a imbinat in mod oribil cu refuzul americanilor de a lua prizonieri”.
Dower explica insa ca a existat un cerc vicios: soldatilor japonezi li s-a inoculat in minte ca, daca s-ar fi predat, ar fi fost torturat sau ucisi, si de aceea luptau cu atâta indârjire, preferând sa moara cu arma in mâna decât sa capituleze. Pe de alta parte, existau zvonuri potrivit carora, in multe cazuri, prizonierii japonezi ascundeau arme albe sub uniforma si ucideau cu ele personalul medical american, asa incât, pentru a inlatura orice risc, soldatii americani preferau sa ucida in loc sa ia prizonieri. De departe insa, cel mai grav act comis in timpul celui de-al doilea razboi mondial ramâne bombardamentul atomic asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki. In 1963, desi a evitat sa se pronunte asupra legalitatii lansarii bombelor, Tribunalul Districtual din Tokyo a concluzionat ca „atacurile au provocat suferinte severe si nediscriminatorii asupra civililor, violând cele mai elementare principii care guverneaza desfasurarea unui razboi”.
Chinezii
Fortele nationaliste chineze care au luptat contra ocupantilor japonezi nu s-au dat nici ele in laturi de la comiterea de crime de razboi. In 1937, lânga Shanghai, omul de afaceri elvetian Tom Simmen a surprins in imagini masacrele comise impotriva prizonierilor de razboi japonezi si a civililor chinezi acuzati de colaborationism. In 1996, pozele au fost date publicitatii de fiul lui Simmen, in ele aparând detalii socante, cu soldati decapitati sau impuscati la zid. In mai 1943, patrunzând in provincia Hubei, nationalistii au ordonat locuitorilor oraselor sa le paraseasca imediat; toti cei ce au refuzat au fost executati.
GABRIEL TUDOR
Comentarii