Istoria reprezinta un domeniu fascinant si numerosi oameni o indragesc mai ales prin prisma anecdoticii, a intamplarilor bizare si uimitoare puse in seama unor personalitati sau legate de anumite evenimente. Din pacate, in cartile de istorie se strecoara adesea erori impardonabile, perpetuate ca atare si intrate in constiinta opiniei publice drept adevaruri de necontestat. Despre asemenea mituri false am mai avut ocazia sa scriem, in pagina de fata. Revenim astazi, prin a va prezenta noi „perle” din manualele de profil…
Vrajitorie pe hartie
Multi oameni au fost convinsi ca timp de secole, dupa aparitia crestinismului, in regiunile rurale ale Europei s-a dezvoltat o asa-numita „religie straveche”, tragandu-si radacinile din paganism, si ai carei reprezentanti au fost ucisi cu zecile de mii de catre Biserica. Teoria a fost postulata in secolul XIX si ea sugera ca vrajitoarele au fost persecutate fiindca ar fi facut parte dintr-un complot satanist ce viza rasturnarea crestinismului. Mai tarziu, s-a spus, ea a dat nastere unor religii neopagane, precum Wicca sau Stregheria. De fapt, toata aceasta „vrajitorie” nu a existat decat pe hartie: practicantii magiei au fost extrem de putini si ei n-au constituit niciodata o miscare unitara. Mai mult, adesea s-a facut confuzie intre magicieni si erboristi, tarani cunoscatori ai plantelor de leac. Iar religia Wicca nu isi are nicidecum obarsia in perioada inceputurilor crestinismului, ci este mult mai moderna, fiind popularizata de Gerald Gardner in 1954.
Nimeni n-a murit de foame in timpul Marii Crize
Perioada 1929-1933 a reprezentat, fara indoiala, una dintre cele mai dificile din epoca moderna. Dar imaginea a sute de familii suferind si murind de foame, din cauza lipsei de bani si de hrana, popularizata in atatea carti si filme, este falsa. Banii nu existau, e adevarat, dar alimentatia de subzistenta a fost asigurata fie prin rezerve oferite de stat, fie gratie organizatiilor filantropice. Legenda lipsurilor totale si a inanitiei a aparut mai tarziu, fiind de fapt o strategie prin care guvernul britanic a incercat sa-si faca cetatenii sa suporte mai usor rationalizarile, aratandu-le ca in timpul depresiunii economice din anii ’30 oamenii de pe alte meridiane o duceau si mai greu.
Cleopatra nu era bruneta
In mai toate romanele si filmele – vezi de pilda superproductia in care a jucat Liz Taylor – Cleopatra este infatisata ca o vampa bruneta, cu ochii migdalati si pielea bruna, asemanatoare araboaicelor de astazi. Cum stim cu totii ca faimoasa regina guverna Egiptul, o tara africana, imaginea ni se pare fireasca. Nimic mai fals! Urmasa a dinastiei Ptolemeilor, intemeiata de unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, Ptolemeios I Soter, Cleopatra era o membra veritabila a aristocratiei macedonene. Si, cum Ptolemeii au perpetuat traditia egipteana a casatoriilor in familie, insurandu-se frati cu surori si matusi cu unchi, caracteristicile fizice ale acestora s-au transmis, astfel incat Cleopatra era blonda si avea ochii verzi si o piele alba ca laptele.
Piramidele, construite de „zilieri”
Numeroase carti de istorie au perpetuat ideea ca piramidele egiptene au fost construite de sclavii capturati de faraoni, in numeroasele lor expeditii militare. Dar recente descoperiri arheologice au scos la iveala schelete ale unor egipteni care au muncit la ridicarea fastuoaselor monumente. In plus, inscriptii precum „prietenii lui Cheops” sau „betivanii lui Menkauros”, gasite la Gizeh, denota ca muncitorii se constituiau in echipe de localnici, angrenate chiar intr-un fel de competitie stahanovista si erau probabil platiti la zi pentru activitatea depusa.
Inchizitia a ucis zeci de mii de oameni
Acesta este un mit de a carui justete sunt convinsi chiar si in zilele noastre numerosi istorici si incetatenit in sanul opiniei publice. De fapt, imaginea pe care o avem astazi despre Inchizitie este in totalitate produsul scrierilor denigratoare la adresa institutiei catolice, scrieri apartinand unor autori protestanti sau iluministi din secolele XVI-XVII. Inceputul a fost facut de propaganda anti-catolica din timpul Elisabetei I a Angliei, care a publicat sute de pamflete, acuzand Inchizitia spaniola de hecatombe fara precedent. Statisticile tinute cu acribie de institutiile Bisericii Catolice din perioada respectiva demonstreaza insa fara echivoc ca in istoria de sute de ani a Inchizitiei spaniole (organism desfiintat in 15 iulie 1834 si care nu trebuie confundat cu Congregatia asupra Doctrinei Credintei, numita tot Oficiul Inchizitiei si existenta si in zilele noastre) nu au fost judecati si executati mai mult de 2000 oameni.
Un cal faimos…
Probabil ca unul dintre cei mai renumiti bidivii ai istoriei a fost Incitatus, armasarul preferat al imparatului roman Caligula. Atasamentul lui Caligula fata de acest cal nu poate fi contestat, dar de aici pana la atribuirea calitatii de senator este cale lunga. De fapt, originea mitului se afla la Suetonius, scriitor profund ostil imparatului, care scria: „In afara de un grajd de marmura, o iesle de fildes, paturi purpurii si un sirag de perle, imparatul i-a daruit chiar calului o vila, sclavi si mobila de pret, chemand chiar invitati in numele sau, la ospete. Si se mai spune ca intentiona chiar sa-l numeasca pe Incitatus consul.” Faptul ca nu avem de-a face cu o relatare la prima mana si ca, in afara lui Suetonius, nici un alt autor antic, nici macar cei contemporani lui Caligula, nu pomenesc acest amanunt, ar trebui deci sa ne faca sa privim cu suspiciune asemenea presupuneri din ciclul „daca si cu parca”…
…si o imparateasa careia nu-i placeau caii
Tot despre pasiuni cabaline, dar in alt sens, vorbesc si povestile despre imparateasa Ecaterina cea Mare a Rusiei. Potrivit acestor povesti, temuta tarina ar fi fost atat de ahtiata dupa partidele de sex cu armasari incat a si pierit in timpul uneia dintre ele. Adevarul este mult mai prozaic. Nimeni nu contesta ca tarina a fost, chiar pana la o varsta inaintata, o mare amatoare de barbati tineri si chipesi, dar cu siguranta ea nu aprecia caii, decat cel mult inhamati la trasura! Decesul ei s-a produs din cauza unei crize de apoplexie, in dormitorul imperial, nicidecum in grajd, dar gurile rele de la curtea Frantei au lansat zvonurile denigratoare pentru a stirbi reputatia Ecaterinei pe batranul continent.
Gripa spaniola nu venea din Spania
Pandemia de gripa spaniola a durat din martie 1919 pana in iunie 19290, ajungand chiar si pana in insulele izolate din Pacific sau din zona arctica. Se estimeaza ca ea a facut intre 50 si 100 milioane victime, in lumea intreaga, echivalentul a aproape o treime din populatia Europei. Desi primele cazuri de imbolnavire s-au inregistrat in Statele Unite si Europa Occidentala, cu mult inainte ca si Spania sa fie atinsa, maladia a primit numele cu care a devenit celebra din cauza ca Spania, fiind o tara neutra, nu a fost afectata de cenzura, si ca atare aici stirile referitoare la pandemie au putut sa apara nestingherit. Cum stirile veneau din Spania, dand impresia – gresita, desigur – ca aceasta tara este cea mai afectata de boala, toata lumea a inceput sa numeasca gripa „spaniola”, denumire care a intrat in istorie.
GABRIEL TUDOR
Comentarii